Vladimir Zelenski

De ce a refuzat Biden se întâlnească cu Zelenski înainte de întrevederea cu Putin

82
(reînnoit 14:56 07.06.2021)
Președintele american Joe Biden a refuzat să se întâlnească cu Vladimir Zelenski înainte de summitul cu Putin, motivul fiind decizia președintelui ucrainean de a schimba conducerea companiei Naftogaz.

CHIȘINĂU, 7 iun - Sputnik. Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, s-a răzgândit în privința organizarea unei întâlniri cu omologul său ucrainean înainte de summit-ul SUA-Rusia, transmite Axios, citat de RIA Novosti.

Făcând trimitere la o sursă din interiorul Casei Albe, presa susține că Washingtonul a luat în calcul opțiunea de a-l invita pe Vladimir Zelenski la Geneva, cu puțin timp înainte de negocierile cu Putin. Însă ulterior, administrația liderului american a renunțat la această idee din cauza deciziei lui Zelenski de a schimba conducerea companiei energetice de stat Naftogaz. Statele Unite au considerat că Ucraina a renunțat să lupte împotriva corupției, scrie portalul.

Așa cum a anunțat însuși Zelenski într-un interviu acordat pentru Axios, el este gata să se întâlnească cu Biden înainte de summit-ul ruso-american de la Geneva pentru a discuta, printre altele, despre ”Nord Stream-2”, dar nu au existat negocieri în acest sens. Totuși, contactul cu omologul american „într-o formă sau alta” este posibil, a accentuat Kievul.

Ultimul summit în format deplin Rusia-SUA a avut loc în 2018 la Helsinki: atunci Putin a discutat cu Donald Trump. Noua întâlnire, care va avea loc pe 16 iunie, a fost inițiată de Biden. Potrivit purtătorului de cuvânt al liderului rus Dmitri Peskov, președinții vor discuta despre relațiile ruso-americane, stabilitatea strategică, precum și despre lupta împotriva COVID-19 și soluționarea conflictelor regionale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

82
Tagurile:
Volodimir Zelenski, întâlnire, Joe Biden
Tematic
"Poate exista o surpriză": Politolog, despre întâlnirea dintre Putin și Biden
Putin a dezvăluit ce subiecte vor fi discutate în timpul întâlnirii cu Biden
CEC îi convoacă pe toți concurenții electorali

Ultima oră: CEC îi convoacă pe toți concurenții electorali - iată motivul

461
Comisia Electorală Centrală îi invită luni pe candidații la funcția de deputat - iată care este prilejul pentru a-i aduna pe toți concurenții. 

CHIȘINĂU, 20 iun - Sputnik. CEC anunță că mâine, 21 iunie, concurenții electorali sau reprezentanții acestora sunt așteptați la sediul instituției pentru a confirma prin semnătură veridicitatea conținutului din buletinul de vot.

Astfel, aceștia sunt invitați începând cu ora 10:00 și până la 11:00, pe strada Vasile Alecsandri, nr.119, etajul 3.

Amintim că sâmbătă, Comisia Electorală Centrală a anunțat că retragerea întregii liste de candidați, înlocuirea unui candidat sau excluderea unui candidat poate fi făcută până pe 26 iunie. 

Precizăm că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

461
Tagurile:
alegeri parlamentare anticipate, concurenți electorali, CEC
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2021
Tematic
CEC a publicat lista finală a candidaților la scrutinul din 11 iulie: Detalii
CEC a atacat la CSJ decizia Curții de Apel cu privire la secțiile de votare peste hotare


Загрузка...
Prezentarea de către Comisia Electorală Centrală a rezultatelor preliminare oficiale privind desfășurarea alegerilor prezidențiale

Candidații la funcția de deputat mai au 7 zile pentru a face asta - detalii

57
(reînnoit 17:18 19.06.2021)
Candidații pentru funcția de deputat mai au o săptămână la dispoziție pentru a se răzgândi. În cazul în care vor să facă schimbări în lista candidaților sau vor să se retragă din cursa electorală, o pot face până pe 26 iunie. 

CHIȘINĂU, 19 iun - Sputnik. Comisia Electorală Centrală anunță că retragerea întregii liste de candidați, înlocuirea unui candidat sau excluderea unui candidat poate fi făcută până pe 26 iunie. Totodată, CEC a precizat că potrivit prevederilor legislației electorale, decizia privind retragerea sau modificarea listei de candidați se adoptă de către formațiunea care a înaintat lista respectivă, cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40 la sută pentru ambele sexe.

CEC a menționat că orice candidat independent are dreptul să-și retragă candidatura, dar nu mai târziu decât cu 14 zile înainte de ziua alegerilor.

„După expirarea termenului dat, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată doar de organul electoral care l-a înregistrat, în baza deciziei instanței de judecată, precum și în caz de deces al acestuia sau survenire a condițiilor stabilite de Codul electoral referitoare la interdicțiile de a fi ales”, se menționează în comunicatul de presă al CEC.

În context, CEC a mai precizat că dacă concurentul electoral își retrage candidatura sau înregistrarea este anulată după ce buletinele de vot au fost tipărite, în buletin, în dreptul acestuia, biroul electoral al secției de votare va aplica ștampila cu mențiunea „Retras”.

Precizăm că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

57
Tagurile:
Alegeri parlamentare anticipate, candidați, concurenți electorali, CEC


Загрузка...
Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie să evite asta

Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie evite asta

0
(reînnoit 17:19 20.06.2021)
Șeful Centrului ”Gamaleya”, Alexandr Ginzburg , a făcut câteva recomandări persoanelor care au decis să se vaccineze pe parcursul sezonului cald.

CHIȘINĂU, 20 iunie - Sputnik. Directorul Centrului de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie numit după Gamaleya Alexander Ginzburg i-a sfătuit pe cei care sunt vaccinați împotriva coronavirusului să evite supraîncălzirea pe vreme caldă.

„Pe timp de caniculă, supraîncălzirea, disconfortul și transpirația excesivă nu contribuie nu numai la vaccinare, ci și la starea generală a unei persoane”, a spus Ginzburg.

El a subliniat că toate persoanele care suferă de hipertensiune sau diabet trebuie să fie deosebit de precaute, scrie RT.

În același timp, el a menționat că nu există contraindicații pentru înotul în bazine după vaccinare, cu toate acestea, înotul îndelungat ar trebui evitat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
avertizare, COVID-19, vaccin
Тема:
Vaccinul Sputnik V: știri de ultimă oră
Tematic
Centrul Gamaleia și AstraZeneca au semnat un memorandum de cooperare


Загрузка...