Maia Sandu

Maia Sandu a venit cu o reacție după ce Procuratura a renunțat la învinuirea lui Platon

885
(reînnoit 21:15 28.05.2021)
Gruparea lui Platon reprezintă un pericol pentru securitatea statului. Aceasta este declarația Maiei Sandu, după ce Procuratura a anunțat că renunță la învinuirea lui Platon în dosarul fraudei bancare. 

CHIȘINĂU, 28 mai - Sputnik. Șeful statului a scris pe pagina sa de Facebook că acțiunile lui Platon și a „grupării sale” pot afecta grav stabilitatea financiară a Republicii Moldova și pot submina instituțiile statului și economia țării.

„Este extrem de îngrijorător cât de repede procuratura a renunțat la învinuiri în raport cu această grupare. Vom analiza ordonanța procurorului pentru a vedea legalitatea și temeinicia care au stat la baza acestei decizii dubioase care scandalizează toată societatea”, a mai scris Maia Sandu. 

Președintele a precizat că sistemul judecătoresc trebuie să lupte cu grupările criminale și a îndemnat procuratura să-și analizeze deciziile sub aspectul legalității și interesului național.

Precizăm că vineri, 28 mai, Procuratura Generală a anunțat că renunță la învinuirea adusă lui Veaceslav Platon pe motiv că fapta incriminată nu a fost comisă de către acesta. Potrivit informațiilor, acuzatorul a solicitat restituirea dosarului penal pentru reluarea urmăririi penale, în vederea identificării făptuitorului infracțiunilor. 

În spațiul public au apărut informații precum că Veaceslav Platon urmează să fie achitat și ar putea cere despăgubiri de peste un miliard de lei.

De precizat că dosarul lui Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare, a fost reexaminat de la zero. Amintim că omul de afaceri Veaceslav Platon a fost eliberat din detenție pe 15 iunie. Anterior, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că dosarul împotriva lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

885
Tagurile:
Procuratură, Veaceslav Platon, Maia Sandu
Întâlnirea președinților Rusiei și SUA la Geneva

În câteva săptămâni, Rusia va începe discuțiile cu SUA privind controlul armelor

24
La summitul de pe 16 iunie, Biden și Putin au semnat o declarație comună prin care au promis să lanseze un Dialog bilateral privind Stabilitatea Strategică, pentru a iniţia discuțiile cu privire la controlul armelor și pentru a evita un război nuclear.

CHIȘINĂU, 17 iun – Sputnik. Prima întâlnire în cadrul Dialogului bilateral pentru Stabilitate Strategică privind controlul armelor se va desfășura în câteva săptămâni, nu luni, a declarat Ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Sergei Riabkov, într-un interviu acordat ziarului Kommersant pe 16 iunie.

Deși nu se știe încă ce grupuri tematice vor fi create în cadrul acestui dialog, președintele rus Vladimir Putin și președintele SUA Joe Biden au fost de acord în principiu cu privire la această chestiune, a adăugat Riabkov.

Va fi destul de dificil să fie aliniate abordările, dar Rusia este pregătită să facă față acestei provocări de „matematică diplomatică superioară”, a dat asigurări diplomatul rus de rang înalt.

„Este important să avem nu numai voință politică, dar și o abordare creativă. Acest lucru va fi pe deplin asigurat din partea noastră. Avem suficientă expertiză. Interacțiunea interdepartamentală este eficientă. Sperăm că partea americană va arăta un nivel la fel de ridicat de profesionalism”, a precizat Riabkov, potrivit Sputnik News.

Pe 16 iunie, la summitul de la Geneva, președinții Vladimir Putin și Joe Biden au convenit să pună bazele unui viitor control al armelor prin consultări în materie de stabilitate strategică. În plus, cei doi lideri au reafirmat principiul potrivit căruia „un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie declanşat niciodată”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

24
Tagurile:
arme, control, Rusia, Sua
Tematic
Putin, despre singurul angajament al Rusiei față de Ucraina
Biden, făcut praf de americani după întâlnirea cu Putin: SUA este în criză prezidențială


Загрузка...
Teodor Cârnaț

Profanare și parodie: Cârnaț, despre selectarea unui judecător la CCM

150
(reînnoit 23:00 17.06.2021)
Unul din candidații la funcția de judecător la Curtea Constituțională, Teodor Cârnaț consideră că CSM a profanat noțiunea de concurs la selectarea unui judecător la CCM. El spune că actuala componență a CSM dorește promovarea unei persoane docile și șantajabile
O profanare și parodie: Cârnaț despre selectarea unui judecător la CCM

Fostul membru al CSM și unul din candidații la funcția de judecător la Curtea Constituțională Teodor Cârnaț consideră că membrii CSM au eșuat lamentabil în încercarea de a selecta un judecător la Curtea Constituțională și ar trebui să-și dea demisia. Cârnaț spune că ceea ce a făcut CSM nu-i altceva decât o parodie și o demonstrare a faptului că actuala componență a CSM își dorește o persoană docilă la funcția de magistrat constituțional.

„Înșiși membrii Consiliului Superior al Magistraturii au încălcat prevederile legii cu privire la CSM, de a selecta un judecător la CCM. Conform legii, ei erau obligați ca în termen de 15 zile să desemneze un candidat. Chiar dacă o parte dintre ei sunt judecători, tot ei au încălcat legea și nu caută o persoană profesionistă și integră, dar una docilă sistemului și șantajabilă. În mintea lor este gândul că la această funcție trebuie să aspire neapărat un judecător din lista apropiată lor. Am mai avut asemenea cazuri când în fruntea Curții Constituționale au acces elemente de umplutură care nu au respectat Constituția”, a mai spus Cârnaț.

El este de părere că CSM nu și-a onorat obligațiunile în partea ce ține de organizarea acestui concurs și ar trebui să-și dea demisia in corpore pentru că nu au procedat corect, astfel încât în urma concursului să fie identificate, la faza finală, două persoane pentru a concura la funcția de judecător la CCM.

„Ceea ce a făcut CSM nu este altceva decât o parodie în scopul de a căuta o persoană docilă, mai puțin profesionistă și integră”, a menționat Teodor Cârnaț.

Niciun candidat dintre cei 15 admiși la interviul pentru funcția vacantă de judecător al Curții Constituționale din partea Consiliului Superior al Magistraturii, care s-a desfășurat recent, nu a întrunit un număr suficient de voturi pentru a fi desemnat în funcție. Drept urmare, concursul a eșuat iar președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, a anunțat un nou concurs.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

150
Tagurile:
concurs pentru ocuparea funcției de judecător la Curtea Constituțională, CSM
Tematic
De ce s-a dat bătălia între Sandu, Parlament și Curtea Constituțională
Vasile Bolea, exclus din concursul pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională


Загрузка...
Depresie

Modă sau disperare? A crescut de patru ori numărul moldovenilor care vor se sinucidă