Igor Dodon

Dodon susține este și el urmărit, doar la indicațiile lui Sandu

74
(reînnoit 11:20 28.05.2021)
Liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat declarațiile președintelui țării, Maia Sandu, precum că familia sa este urmărită la indicația ministrului Voicu, care ar fi primit ordin, la rândul său, de la PSRM.

CHIȘINĂU, 28 mai – Sputnik. În cadrul emisiunii sale săptămânale, Igor Dodon a comentat declarațiile Maiei Sandu, care a anunțat că membrii familiei sale ar fi urmăriți, la indicațiile lui Pavel Voicu.

"Nu înțeleg de ce mă acuză pe mine. Ce am eu cu toată chestia aceasta? Eu am văzut răspunsul domnului Voicu și sunt sigur că nu sunt niciun fel de încercări de filaj sau de urmărire. Eu explic acest lucru prin două argumente: încercarea Maiei Sandu de a se victimiza în campania electorală, a făcut asta de mai multe ori sau starea ei paranoică. Aici e și prima și a doua. Cum să atragi atenția în campanie, așa: spui că ești agresat, filat, urmărit. Aberații! În Moldova de filaj se ocupă doar SIS-ul care este în subordinea Maiei Sandu", a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM susține că președintele ar avea apucături „paranoice” și chiar și-a triplat numărul ofițerilor care-i asigură paza.

"La fiecare intersecție de la Buiucani, până la Președenție stau ofițerii SPPS, în formă de trecători. Niciodată în istoria Moldovei, inspectorii SPPS nu au stat de-a lungul drumului cum stau acum. Ea se teme și asta se numește paranoie. Pentru ce sute de oameni sunt angajați zilnic în paza președintelui?", se întreabă liderul PSRM.

Mai mult, Igor Dodon susține că de fapt Maia Sandu îl urmărește pe el și familia sa.

"O dată la câteva zile, pe masa lui Sandu ajunge informații de la SIS despre ce a făcut Dodon, soția lui, când a dus copilul la grădiniță, ce fac miniștri, procurorii, iată asta chiar se întâmplă în Moldova. Vorba ceea strigă hoțul ceea ce face chiar el. De filaj, în Moldova, se ocupă acum SIS-ul, la indicația președintelui", zice Dodon. 

Fostul șef de stat susține că el ar deține chiar și probe.

"Eu tot puteam săptămâna trecută să vă dau detalii cum mașinile SIS mă urmăreau prin țară sau din urma familiei mele. Vă arătam cu poze, am fixat totul, dar nu am făcut chestia aceasta. Vreți să o facem, o facem! Vă arăt cum la întâlniri stă unul și filmează ca să dea raportul. Haideți să trăim prietenește - alegerile trec, dar noi trebuie să mergem mai departe", a declarat Igor Dodon.

Șeful statului, Maia Sandu, a declarat ieri că deține informații potrivit cărora membrii familiei sale sunt urmăriți la indicația ministrului de Interne, Pavel Voicu.

"Se întâmplă de ceva timp, de cel puțin câteva săptămâni. Sunt urmăriți, inclusiv fizic. Asta se întâmplă nu doar cu mine. Ministrul de Interne a dispus urmărirea membrilor familiei mele. Nu poate să mă urmărească pe mine, că am pază de stat, dar el se poate ocupa de membrii familiei mele. Este un abuz", a declarat președintele.

De cealaltă parte, ministrul de Interne respinge acuzațiile care i se aduc.

„Această declarație este evident una cu caracter politic, făcută în context electoral și conține acuzații nefondate, făcută fără a fi prezentate careva probe sau argumente. Evidențiem că Ministerul Afacerilor Interne este o instituție publică a statului, apolitică, în care nu poate fi admisă ingerința vreunei formațiuni politice, mai mult ca atât dispunerea efectuării unor acțiuni cu caracter ilegal.

Prioritatea Ministerului Afacerilor Interne este respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, siguranța și securitatea cetățenilor și nicidecum intimidarea acestora, indiferent de culoarea și apartenența politică”, ne-a declarat ministrul de Interne.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

74
Tagurile:
declarație, Igor Dodon, dodon
Tematic
Dodon: Grâul ar putea rămâne blocat în țară dacă nu se rezolvă problemele la CFM
Când și de ce se va despărți Voronin de Dodon
Prezentarea de către Comisia Electorală Centrală a rezultatelor preliminare oficiale privind desfășurarea alegerilor prezidențiale

Candidații la funcția de deputat mai au 7 zile pentru a face asta - detalii

45
(reînnoit 17:18 19.06.2021)
Candidații pentru funcția de deputat mai au o săptămână la dispoziție pentru a se răzgândi. În cazul în care vor să facă schimbări în lista candidaților sau vor să se retragă din cursa electorală, o pot face până pe 26 iunie. 

CHIȘINĂU, 19 iun - Sputnik. Comisia Electorală Centrală anunță că retragerea întregii liste de candidați, înlocuirea unui candidat sau excluderea unui candidat poate fi făcută până pe 26 iunie. Totodată, CEC a precizat că potrivit prevederilor legislației electorale, decizia privind retragerea sau modificarea listei de candidați se adoptă de către formațiunea care a înaintat lista respectivă, cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40 la sută pentru ambele sexe.

CEC a menționat că orice candidat independent are dreptul să-și retragă candidatura, dar nu mai târziu decât cu 14 zile înainte de ziua alegerilor.

„După expirarea termenului dat, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată doar de organul electoral care l-a înregistrat, în baza deciziei instanței de judecată, precum și în caz de deces al acestuia sau survenire a condițiilor stabilite de Codul electoral referitoare la interdicțiile de a fi ales”, se menționează în comunicatul de presă al CEC.

În context, CEC a mai precizat că dacă concurentul electoral își retrage candidatura sau înregistrarea este anulată după ce buletinele de vot au fost tipărite, în buletin, în dreptul acestuia, biroul electoral al secției de votare va aplica ștampila cu mențiunea „Retras”.

Precizăm că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

45
Tagurile:
Alegeri parlamentare anticipate, candidați, concurenți electorali, CEC


Загрузка...
Maia Sandu va efectua o vizită oficială în Polonia

O nouă vizită a Maiei Sandu în afara țării: Iată unde pleacă și cu cine se va întâlni

120
(reînnoit 14:19 19.06.2021)
Președintele Republicii Moldova va mai efectua o vizită oficială imediat ce se întoarce din Italia. De această dată, șeful statului va merge în Polonia. 

CHIȘINĂU, 19 iun - Sputnik. Președinția informează că Maia Sandu urmează să mai efectueze o vizită oficială după ce revine din Italia. Luni, 21 iunie, șeful statului merge în Polonia, la invitația omologului său polonez.

„La Varșovia, Președinta Maia Sandu va avea o întrevedere cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, după care vor avea loc discuții plenare ale delegațiilor celor două state. La finalul întrevederii, cei doi șefi de stat vor face declarații de presă”, se menționează în comunicatul de presă al Președinției. 

În comunicatul de presă se mai precizează că tot luni, 21 iunie, Maia Sandu se va întâlni cu Mareșalul Seimului polon, Elżbieta Witek, și cu Mareșalul Senatului polon, Tomasz Grodzki.

Șeful statului întreprinde o vizită oficială la Roma, în zilele de 18-20 iunie, la invitația omologului său italian. Aceasta este a șasea vizită, efectuată de Maia Sandu în străinătate, de la preluarea mandatului, după cele de la Berlin, Strasbourg, Paris, Bruxelles și Kiev.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

120
Tagurile:
vizită oficială, Polonia, Maia Sandu, președinte
Tematic
Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Senatului Italiei


Загрузка...
O clădire s-a prăbușit în orașul Antwerpen, Belgia

Ultima oră: Noi detalii în cazul victimelor din Belgia - ce spune MAEIE