Benzinărie. Imagine simbol

Fostul premier Chicu, despre scumpirea carburanților: "Nu există transparență"

74
(reînnoit 19:34 25.05.2021)
Fostul premier Ion Chicu a comentat majorările prețurilor carburanților care se țin lanț încă de la începutul anului 2021. Potrivit lui, atât ANRE, cât și petroliștii trebuie să vină cu explicații, altfel se crează impresia că la mijloc este o înțelegere de cartel.

CHIȘINĂU, 25 mai – Sputnik. Fostul premier Ion Chicu este de părere că cetățenii trebuie să primească explicații atunci când sunt majorate prețurile la carburanți.

În caz contrar, societatea rămâne nedumerită. Despre aceasta, Chicu a vorbit în cadrul emisiunii "Logica Puterii" de la radio Sputnik Moldova. 

"Oamenii au nevoie de informare de unde și cum cresc prețurile. Nici ANRE și nici operatorii nu vin cu suficiente informații. ANRE trebuie să fie mai deschis, să ne explice clar de ce se întâmplă anumite lucruri. Eu nu cred că pentru a oferi societății informații, ai nevoie de prea multe competențe. Dacă am avea informații, nu ne-am face propriile presupuneri. Probabil sunt înțelegeri de cartel. Operatorii, la fel, trebuie să informeze societatea, să vină cu argumente atunci când vor să majoreze sau să scadă prețul. Nu este transparență și de asta apar suspiciunile în societate", a declarat Ion Chicu.

Noua lege cu privire la carburanți a intrat în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial în data de 14 mai. Astfel, ANRE va reveni la formula de până la 2018, când la fiecare două săptămâni stabilea prețuri plafon la carburanți. În decurs de o lună, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va elabora și va aproba Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la carburanți. La fel, în noul document vor fi stabilite și amenzi pentru operatorii care vor majora prețurile nejustificat.

"Companiile petroliere s-ar putea alege cu amenzi mari, dar trebuie foarte bine argumentate. Nu trebuie să fie acțiuni politice, ci trebuie temei, altfel riști să fii atacat în instanță și costurile statului sunt mai mari decât valoarea amenzilor. Ori noi ca stat, riscăm să rămânem fără investiții și nu vom ieși din impasul economic", a spus Chicu. 

Precizăm că în timp ce pe piețele mondiale costul unui baril de petrol scade în mod constant, în țara noastră prețurile la produsele petroliere au crescut considerabil. Expertul economic Roman Chircă a declarat că în perioada următoare există premise că prețurile la carburanți să crească din nou, însă odată cu implementarea de către ANRE a noii metodologii de plafonare a prețurilor, tendințele de pe piața petrolieră ar putea să se stabilizeze  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

74
Tagurile:
premier, prețuri carburanți, carburanți
Tematic
Emisiunea ”Logica Puterii” cu Tatiana Cebotari. Invitat: Ion Chicu
Ciocoi repetă greșeala fatală a lui Chicu, pentru care a plătit atât de scump Dodon
Ian Lisnevschi

Ce spune un politolog despre campania electorală pentru alegerile anticipate

38
(reînnoit 19:44 22.06.2021)
Jocul între partidele politice în campania electorală abia începe, iar "bătălia" între concurenții se va accentua în următoarele săptămâni. De această părere este politologul Ian Lisnievschi, care a fost invitatul emisiunii "ATITUDINI" de la Sputnik Moldova.
Ce spune un politolog despre campania electorală pentru alegerile anticipate

Expertul politic Ian Lisnevschi susține că este prea devreme să ofere careva prognoze cu privire la potențialul partidelor politice din această campanie electorală, întrucât mai sunt 20 de zile până la data alegerilor. Cert este că lupta concurenților electorali se desfășoară după un scenariu vechi - cu promisiuni care nu vor fi realizate.

"Cred că ultima săptămână va fi cea mai aprinsă. Până acum am văzut doar câteva bătălii, între PAS și PACE. Este o campanie plictisitoare în care partidele politice nu prezintă proiecte de țară, dar desfășoară acțiuni menite să provoace emoțiile alegătorilor", a precizat Ian Lisnevschi.

Potrivit lui, cele mai multe șanse de a accede în viitorul Parlament îi au concurenții electorali din partidul PAS și blocul PSRM-PCRM. Cu toate acestea, și reprezentanții partidului lui Renato Usatâi și ȘOR se pot afla pe lista viitorilor deputați în noul Legislativ.

"De exemplu, în cazul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-a observat o mobilizare rapidă, ceea ce le-ar permite mobilizarea unui procent mai mare a electoratului de centru-stânga, în proporție de aproximativ 60%. Însă,  la momentul dat nu există niciun partid poziționat foarte puternic. Alegerile vor arăta", a sublinait expertul politic.

În același timp, Ian Lisnevschi a reiterat că alegerile parlamentare anticipate nu vor putea rezolva criza politică și economică în care se află Republica Moldova.

De menționat că 22 de partide politice și un candidat independent vor participa la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Sondajele realizate în ultimele luni arată că doar 3 sau 4 partide vor accede în Parlament și că vor fi puse în situația să coopereze, deoarece niciunul nu va obține majoritate parlamentară.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
campanie, alegeri, politolog
Tematic
Important pentru cei care vor să voteze la alegeri în alt loc decât cel de reședință


Загрузка...
Protest în fața CEC

Cum votează alegătorii fără înregistrare la domiciliu sau reședință - Decizia CEC

42
(reînnoit 17:27 22.06.2021)
CEC a stabilit particularitățile de votare ale unor categorii de alegători la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, cum ar fi cei fără înregistrare la domiciliu sau reședință, studenții și elevii, alegătorii internați în spitale și cei din detenție.

CHIȘINĂU, 22 iun - Sputnik. Potrivit deciziei Comisiei Electorale Centrale, alegătorii care nu au înregistrare la domiciliu și/sau reședința este expirată pot vota la orice secție de votare, unde vor fi înscriși în liste electorale suplimentare. Această categorie de alegători are obligația de a completa și de a semna o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor Codului Penal. În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință, în perioada valabilității reședinței, el votează la secția de votare ce corespunde reședinței.

Studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați în instituții de învățământ într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau reședință pot vota la orice secție de votare deschisă în această localitate, fiind obligați să prezinte buletinul de identitate cu fișa de însoțire, să prezinte carnetul de student/elev al instituției de învățământ din localitatea respectivă, să completeze și să semneze o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă conform.

Alegătorii cu drept de vot care în ziua votării se vor afla în spitale, stațiuni balneare, case de odihnă, amplasate în altă localitate decât locul permanent de trai, odihnă pot vota fiind incluși în listele electorale suplimentare, în cazul amplasării instituțiilor menționate în raza unei alte secții de votare decât la care alegătorul este arondat conform domiciliului sau reședinței valabile  sau listele pentru votarea la locul aflării, în cazul amplasării instituțiilor menționate în hotarele secției de votare la care alegătorul este arondat.

Persoanele deținute pe baza unui mandat de arest până la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, aflate în instituțiile penitenciare, într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință, pot vota fiind incluse în listele electorale suplimentare sau, după caz, în listele pentru votarea la locul aflării.

Persoanele care își satisfac serviciul militar pot vota la alegerile parlamentare anticipate pot vota la secția de votare din localitatea în care este dislocată unitatea militară, fiind incluși în listele electorale suplimentare.

Înscrierea în lista suplimentară a categoriilor de alegători menționați mai sus se efectuează cu 2 săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 18.00 a zilei precedente votării.

În ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot vota la locul aflării fără obligația de a prezenta certificatul medical doar alegătorii care manifestă simptome ale infecției COVID-19, aceștia fiind înscriși în listele pentru votarea la locul aflării. Acest fapt va fi consemnat de către membrul biroului electoral la rubrica „Notă” din lista electorală.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

42
Tagurile:
vot, ALEGERI, Comisia Electorală Centrală


Загрузка...
Curtea Supremă de Justiție

CSJ a respins recursul CEC: Vor fi deschise mai multe secții de votare în diasporă