Maia Sandu și Angela Merkel

Cum și ce a discutat Maia Sandu cu Angela Merkel

592
(reînnoit 18:58 19.05.2021)
Maia Sandu nu s-a întâlnit la Berlin cu cancelarul federal al Germaniei așa cum era anunțat, dar a avut o discuție online cu Angela Merkel.

CHIȘINĂU, 19 mai - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o discuție cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Serviciul de presă al Președinției informează că după ce anterior, Sandu a discutat cu Merkel, în următoarele săptămâni urmează să ajungă în țara noastră un ajutor important din partea Germaniei, fără a specifica însă despre ce anume este vorba. În cadrul discuției online cei doi oficiali au vorbit despre recunoașterea certificatelor de vaccinare emise în Republica Moldova pentru a permite cetățenilor țării noastre să circule liber în Uniunea Europeană.

„Am trecut în revistă cu Angela Merkel situația internă din Republica Moldova, provocările cu care ne-am confruntat în ultimele luni și perspectivele pe care le pot deschide alegerile parlamentare anticipate și agenda mea de reforme. Contez pe faptul că Germania va avea grijă ca, în actualele condiții de pandemie, cetățenii Republicii Moldova să poată vota în siguranță la scrutinul din 11 iulie. Doamna Cancelar a confirmat intenția țării sale de a trimite observatori la alegeri în cadrul Misiunii OSCE/ODIHR”, este precizat în comunicatul Președinției.

Subiectul recunoașterii și convertirii permiselor de conducere moldovenești, dar și accesul moldovenilor la munci sezoniere în Germania a fost abordat și cu cancelarul german. 

„Un alt subiect a vizat provocările de securitate din regiune, care ne îngrijorează mult, precum și relația noastră cu UE. În acest context, am reconfirmat angajamentele Republicii Moldova față de Uniunea Europeană, pe care dorim să le respectăm în pofida întârzierilor admise de guvernarea anterioară. Astfel sperăm să deblocăm cât de curând asistența macrofinanciară, necesară țării noastre în situația de criză curentă”, mai este precizat în informarea de presă a instituției prezidențiale. 

Merkel a primit invitația Maiei Sandu de a vizita Republica Moldova atunci când situația pandemică va fi mai favorabilă. Amintim, Maia sandu întreprinde o vizită de două zile în Republica Federală Germană. Șeful statului s-a întâlnit cu președintele Germaniei, după care au susținut un brifieng de presă comun.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

592
Donald Trump și Emmanuel Macron

Trump: „Au jefuit Statele Unite” - critici dure la adresa lui Macron și liderilor europeni

47
(reînnoit 06:09 15.06.2021)
Donald Trump nu a apreciat laudele lui Emmanuel Macron la adresa succesorului său la Casa Albă. Fostul președinte american i-a criticat pe liderii europeni, spunând că au „jefuit” Statele Unite, cu aprobarea lui Joe Biden.

BUCUREŞTI, 15 iun – Sputnik, Doina Crainic. Întâlnirea cordială dintre Joe Biden și Emmanuel Macron la summitul G7 nu l-a lăsat indiferent pe fostul preşedinte Donald Trump. În timpul unei conferințe de presă comune, Macron s-a declarat încântat „că președintele american face parte din club și este pregătit să coopereze”.

Într-o declarație, Trump nu s-a ferit de cuvinte la adresa liderului francez și omologilor săi europeni, pe care i-a acuzat că a profitat în mod nedrept de Statele Unite.

„El și mulți alți lideri dinaintea sa, în Franța și în Europa, au jefuit Statele Unite ca niciodată. Am fost tratați foarte nedrept cu acorduri comerciale oribile și am plătit o mare parte din apărarea lor”, a scris Donald Trump într-un comunicat de presă.

​El a făcut aluzie la bugetul NATO, un subiect de dispută cu europenii în timpul mandatului său. În 2018, într-o postare controversată pe Twitter, fostul președinte a susținut că Washingtonul a contribuit cu 90% la finanțarea organizației. De asemenea, Trump se plânsese de mai multe ori că statele membre nu își îndeplinesc obiectivul de 2% din PIB alocat NATO. Europa și Canada au convenit asupra unei măriri de 100 de miliarde de dolari în 2020.

„În locul lor, și eu l-aş iubi pe Biden”

Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că nu a reacţionat la aviditatea Vechiului Continent. Citând declaraţia laudativă a lui Emmanuel Macron, fostul preşedinte a spus că înţelege simpatia pentru Biden, întrucât politica acestuia, potrivit lui Trump, servește intereselor franceze și europene.

„Ei [europenii, n. red.] au profitat de Statele Unite, prin urmare îl iubesc pe Biden, deoarece vor putea să îşi reia vechile lor metode și să ne jefuiască țara. Dacă aș fi liderul unuia dintre aceste state, l-aş iubi pe Biden mult mai mult decât pe [fostul] președinte Trump”, a declarat Donald Trump, citat de Sputnik France.

Fostul lider a prezis că țările europene „vor deveni foarte bogate în detrimentul Statelor Unite”, amintind că a pledat întotdeauna pentru ca interesele americanilor să fie pe primul loc. Celebrul său slogan „America First” a avut multă greutate la alegerile din 2017.

La cinci luni de la preluarea mandatului, Joe Biden și-a început primele călătorii internaționale la începutul lunii iunie. Președintele american a vizitat în special Regatul Unit pentru a-l întâlni pe Boris Johnson și pentru a participa la primul său summit G7. Pe 16 iunie, preşedintele SUA va merge şi la Geneva pentru un summit cu Vladimir Putin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

47
Tagurile:
America, critici, Macron, Trump
Tematic
Ce a declarat Trump despre relațiile sale cu Putin


Загрузка...
Vladimir Putin

Reporterul NBS a dezvăluit ce a discutat cu Putin fără camere de filmat

46
(reînnoit 20:06 14.06.2021)
Reporterul NBC a spus că, după interviu, Putin a acuzat Occidentul de faptul că finanțează opoziția din Rusia.

CHIȘINĂU, 14 iun – Sputnik. Reporterul NBC Kir Simmons a declarat că președintele rus, Vladimir Putin, a încercat să-l convingă de faptul că Occidentul finanțează opoziția din Rusia.

Putin a acordat un interviu pentru NBC, cu președintele rus s-a întâlnit jurnalistul Kir Simmons.

"După interviu, președintele Putin a continuat conversația cu mine fără camere, aplecându-se înainte, privindu-mă în ochii. El mă convingea, de exemplu, de faptul că, așa cum consideră el, Occidentul finanțează grupările de opoziție la Moscova", a spus Simmons într-un interviu acordat pentru NBC.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

46
Tagurile:
interviu, Putin
Tematic
Putin a vorbit despre scopurile întâlnirii cu Biden


Загрузка...
Pistol

O tânără se zbate între viață și moarte după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin

20
O tânără de 29 de ani se zbate între viață și moarte după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin.

CHIȘINĂU, 15 iun - Sputnik. O tânără a ajuns la spital după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin. Cazul șocant a avut loc luni seara, în jurul orei 20:30, în satul Tartaul din raionul Cantemir. 

Informația a fost confirmată de ofițerul de presă al IP Cantemir, Cristina Ciobanu, pentru Sputnik Moldova

Potrivit poliției, bărbatul are 31 de ani și este din satul Lingura, același raion. Individul a mers acasă la fosta sa concubină pentru al duce pe copilul lor comun.

Între cei doi apăruse o ceartă, după care bărbatul a scos o armă, pe care o deținea ilegal, și a împușcat de două ori.

În cele din urmă, un glonte a lovit-o pe femeie în regiunea capului.

Aceasta a fost internată în secția reanimare din spitalul raional Cantemir, după care a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la Chişinău.

Starea pacientei este gravă, dar stabilă, iar individul a fost reținut pentru 72 ore. 

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

20
Tagurile:
spital, concubin, tânără
Tematic
Accident terifiant cu 17 victime în România: Printre răniți - și un moldovean
Un moldovean a fost extrădat din Federația Rusă: Iată ce a comis
Un moldovean a inițiat o afacere de succes în Rusia: Cum a reușit


Загрузка...