Maia Sandu

Maia Sandu a întors mai multe legi în Parlament: Care sunt acestea

230
Șeful statului a întors mai multe legi în Parlament. Însă organul legislativ a fost deja dizolvat, iar alegerile anticipate vor avea loc pe 11 iulie. Președintele a explicat ce se va întâmpla cu aceste inițiative.

CHIȘINĂU, 14 mai - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a întors Parlamentului o serie de legi care au fost adoptate anterior de deputați. Viitorul organ legislativ va decide soarta acestor documente - fie li se vor aduce modificări, fie vor fi retrase.

”Am analizat aceste legi și am decis să le întorc în Parlament pe cele cu probleme majore. Viitorul Parlament le va reexamina și va decide ce face - le va modifica, pentru a elimina deficiențele, sau le va retrage”, a scris Sandu pe pagina s-a de Facebook.

Ce legi au fost respinse de președintele Maia Sandu:

  • legea 71 din 23.04.2021 care ar anula datoria miliardului furat. Sandu consideră că anularea ”legii miliardului” presupune transformarea unei datorii de stat în inflație și instabilitate financiară. ”Cu alte cuvinte, tot cetățenii achită miliardul furat, dar deja prin prețuri crescute și dobânzi mai mari la credite. Este un exemplu clar de manipulare a opiniei publice”, a precizat președintele.
  • legile 69 și 70 din 23.04.2021, prin care statul ar fi compensat cheltuielile pentru energia electrică pentru consumatorii casnici pentru lunile aprilie și mai. Motivul, potrivit președintelui, este inechitatea. Ajutorul statului pe perioada pandemiei trebuie să meargă spre cei care chiar au nevoie. ”Aprobarea acestei legi ar însemna că din impozitele noastre, ale tuturor, vor primi compensații și oamenii cu venituri mari și foarte mari”, a explicat șeful statului.
  • legea 60, privind comerțul intern. În opinia lui Sandu, este o lege pornită dintr-o intenție bună, dar, în varianta în care a fost votată, va duce la creșterea prețurilor. În afară de aceasta, consideră președintele, documentul încalcă angajamentele din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Sandu a menționat că promulgarea legii în formula actuală va afecta exporturile spre Uniunea Europeană. ”Până în iulie, când o să avem un alt Parlament, o să propunem o variantă îmbunătățită a acestei legi”, a adăugat ea.
  • legea 53 din 22.04.2021, care ar fi dus, după cum consideră șeful statului, ”la creșterea cheltuielilor furnizorilor de energie electrică cu peste 20 de milioane de lei anual, cost care urma să fie pus în tariful la energia electrică”
  • legea 52 din 22.04.2021, care creează, în opinia lui Sandu ”premise de coruptibilitate și lacune legale ce pot permite înstrăinarea terenurilor publice”.
  • legea nr. 72, ce ar acorda actualului guvern interimar dreptul de a semna tratate internaționale care implică angajamente financiare pentru Republica Moldova și dreptul de a angaja și demite persoane cu funcție de demnitate publică și funcționari.

Totodată, inele legi au fost promulgate de șeful statului, între care: 1.nr. 58 din 22.04.2021 pentru modificarea articolului 9 din Legea nr.909/1992 privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl; 2. nr. 59 din 22 aprilie 2021 pentru modificarea unor acte normative; 3. nr. 61 din 22.04.2021, cu privire la modificarea Legii nr. 1435/2002 pentru completarea diferenței de tarife la energia electrică și la gaze naturale utilizate de locuitorii unor localități din raioanele Dubăsari și Căușeni și ai satului Varnița din raionul Anenii Noi; 4. nr. 62 din 22.04.2021, privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător; 5. nr. 63 din 22.04.2021, pentru modificarea unor acte normative; 6. nr. 76 din 23.04.2021, cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei și care prevede diminuarea TVA până la 6% în sectorul HoReCa pe perioada stării de urgență în sănătatea publică.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

230
Tagurile:
Sandu, Parlament, Parlament, respins, legi
Tematic
Alegeri parlamentare anticipate: Cine s-a grăbit să depună actele în prima zi
CEC a cerut o sumă de bani pentru alegeri, Guvernul a oferit - alta: Ce urmează
Adrian Candu

Candu: După scrutinul din 11 iulie ne așteaptă noi alegeri parlamentare anticipate

220
(reînnoit 21:08 24.06.2021)
Fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu susține că în curând am putea să ne așteptăm la noi alegeri parlamentare anticipate. Cum explică acest lucru, citiți în materialul de mai jos.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Fostul speaker și actualul președinte al partidului „PRO Moldova”, Andrian Candu, a fost invitatul Centrului de presă Sputnik Moldova. În cadrul discuției, el a abordat mai multe subiecte legate de alegerile parlamentare anticipate, dar și de refuzul partidului său de a candida în scrutinul din 11 iulie.

Candu a declarat în studioul Sputnik Moldova că nu crede în aceste alegeri parlamentare și că acestea nu vor aduce schimbare. Ba mai mult, el este de părere că alegerile din 11 iulie nu sunt ultimele din următoarea perioadă și că în curând am putea să ne mai așteptăm la noi alegeri parlamentare anticipate. 

Fostul președinte al Parlamentului susține că decizia de a nu participa la alegerile din 11 iulie a fost una gândită de întreaga echipă a partidului „PRO Moldova”. 

„Am luat această decizie foarte bine pusă pe hârtie de ce să nu participăm și în timp, iacă deja fiind demarată campania electorală, ne-am dat seama că am luat o decizie bună. Nu este o campanie de competiție de idei și de proiecte și soluții, e doar o luptă cu elemente degradante. (...) Toată campania electorală s-a transformat într-o piață cu mizerii aruncate unul în altul”, a menționat Candu. 

Candu este de părere că scrutinul din acest an nu va aduce mari schimbări, ci mai degrabă noi dezamăgiri în rândul alegătorilor. 

„E o luptă de promisiuni goale și de orgolii. Cumva e o prelungire a alegerilor prezidențiale, că luptă stânga cu dreapta, că luptă, abstract spunând, Dodon cu Sandu. (...) Maia Sandu în continuare se implică, chiar dacă în mod normal nu ar fi trebuit, fiindcă nu este președinte a unui partid, este „președintele tuturor”, așa chipurile ar trebui să fie. Pun între ghilimele pentru că președintele în campania electorală foarte mult s-a activizat”, a precizat Andrian Candu.

Fostul președinte al Legislativului consideră că există mai multe scenarii în ceea ce privește alegerile din acest an, dar unul dintre scenarii poate fi și faptul ca la începutul anului viitor să avem din nou alegeri parlamentare anticipate. 

„Dacă PAS nu ia majoritatea în Parlament și majoritatea o iau Socialiștii și Comuniștii și, de exemplu, ȘOR, dacă trece în Parlament, păi această majoritate va veni cu candidatul lor la funcția de prim-ministru și repetăm practicile întâmplate acum jumătate de an. Președintele Maia Sandu o să zică nu, eu acest candidat nu-l accept, vin eu cu candidatul meu și s-ar putea ca în trei luni de zile iar să nu avem Guvern, dar Constituția cere, de alt fel, dizolvi Parlamentul și iar mergi la anticipate. Nu poți să dizolvi Parlamentul în același an de două ori, așa că o faci în primele zile din ianuarie a următorului an și bineînțeles că vii cu alegeri anticipate prin februarie sau martie. 

Candu crede că în cazul în care PAS va obține majoritatea în Parlament, atunci echipa va da de greu și nu se va isprăvi cu conducerea țării. 

În context, Candu a mai menționat că odată ce partidul său a decis să nu participe la alegerile din această vară, va monitoriza toate promisiunile făcute de concurenți în această campanie electorală și va vedea cine manipulează cel mai mult. 

„În campania electorală candidații se dau cu tot felul de promisiuni, dar oamenii s-au săturat de aceste promisiuni și vor să audă lucruri puțin mai adevărate, mai fundamentate, mai pământești. Când spui că voi crea 200 de mii le locuri de muncă, chiar dacă și ai să le creezi nu vei avea oameni care să lucreze în aceste 200 de mii de locuri de muncă. Fiecare al doilea tânăr se gândește să plece din țară, imediat ce termină facultatea. (...) Oamenii nu pleacă din țară neapărat că o duc greu, dar pur și simplu nu mai cred, nu mai cred în perspectivă, nu mai cred în viitor”, a adăugat Andrian Candu. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

220
Tagurile:
Guvern, Parlament, Alegeri parlamentare anticipate, Adrian Candu


Загрузка...
imagini din arhivă

Intimidări, violențe și cadouri: Cum se desfășoară campania pentru parlamentare

74
(reînnoit 20:44 24.06.2021)
În perioada 9-22 iunie 2021, misiunea de observare Promo-LEX a constatat o creștere de două ori a numărului de activități electorale, comparativ cu perioada precedentă de monitorizare.

CHIȘINĂU, 24 iunie - Sputnik. Utilizarea resurselor administrative, intimidarea adversarilor și perturbări în activitatea organelor electorale. Astfel de încălcări au fost identificate de misiunea de observare Promo-LEX în perioada 9-22 iunie. Șeful misiunii de observare, Nicolae Panfil, a spus acest lucru la o conferință de presă.

Organele electorale

El a constatat că CEC a acreditat 1 201 observatori, dintre care 1019 observatori naționali și 182 de observatori și experți internaționali. Asociația Promo-LEX a acreditat 967 de observatori. Comparativ cu alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, în etapa dată, s-a înregistrat o creștere a numărului de observatori acreditați, atât naționali (+100), cât și internaționali (+60).

Majoritatea secțiilor de votare din cele 2 000 organizate în țară sunt amplasate în case de cultură (44,4%) și școli (35,9%). Promo-LEX a constatat un dezechilibru de gen în componența birourilor electorale ale secțiilor de votare, unde 84% sunt femei. Mai mult, în cazul a 480 de secții de votare  (24%) sunt doar membri femei. Pe parcursul vizitelor efectuate observatorii au raportat alegerea conducerii birourilor electorale ale secțiilor de votare, în cazul a 194 de birouri, dintre care în 13 birouri electorale ale secțiilor de votare (7%), nu a fost respectată procedura de vot deschis.

Misiunea de Observare Promo-LEX constată respectarea parțială de către birourile electorale ale secțiilor de votare a programului de muncă. Din 356 de vizite întreprinse la birouri, în cadrul a 104 vizite (29%) sediile birourilor erau închise în timpul orelor de muncă. Din punctul de vedere al accesibilității sediilor birourilor, din 233 de birouri evaluate, doar 98 (42%) sunt accesibile grupurilor de persoane cu dizabilități locomotorii.

Concurenții electorali

Pentru 9-22 iunie 2021 Misiunea de Observare Promo-LEX raportează practic o dublare a numărului de activități electorale observate, comparativ cu perioada precedentă de monitorizare.

De asemenea, observatorii au raportat cel puțin 61 de cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative în scop de promovare electorală.

"Pe categorii de resurse administrative, e vorba despre: organizarea întrunirilor electorale în cadrul instituțiilor de stat în timpul programului de muncă – 42 de cazuri (69%), asumarea meritelor pentru lucrări/servicii efectuate din bani publici – 10 cazuri (16%) și implicarea angajaților din sectorul public în activități de campanie electorală – 9 cazuri (15%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

Observatorii Promo-LEX au mai raportat cel puțin un caz ce poate fi calificat drept oferire de cadouri cu impact electoral, cu implicarea candidatului PPPDA.

Au fost înregistrate și alte șase cazuri de activități de campanie în care sunt vizate cultele religioase.

Au fost raportate, de asemenea, cel puțin 7 cazuri ce pot fi calificate drept intimidare sau utilizare a violenței în campania electorală. 

Misiunea de Observare Promo-LEX a analizat raportarea financiară a concurenților, precum și a estimat cheltuielile de campanie ale acestora, pentru perioada 21 mai – 18 iunie 2021. Aceasta corespunde celor patru săptămâni de campanie electorală care au fost raportate la CEC la 28 mai 2021, 4 iunie 2021, 11 iunie 2021 și, respectiv, 18 iunie 2021.

"În perioada de referință, 15 concurenți electorali au declarat venituri totale în valoare de 19 140 890 de lei. Astfel, 4 concurenți electorali au raportat 76% din totalul veniturilor, iar ceilalți 11 concurenți electorali – doar 24%. Surse ale veniturilor sunt: donațiile persoanelor fizice (47%), transferul banilor din contul curent a șapte partide politice (38%), donații ale persoanelor juridice (9%) și donații în mărfuri, lucrări sau servicii (6%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

De asemenea, 14 concurenți electorali au raportat cheltuieli financiare totale în valoare de 16 890 374 de lei. 

"Prin urmare, 80% din totalul cheltuielilor financiare au fost raportate de 4 concurenți, iar alte 20% – de 10 concurenți. Principalele destinații ale cheltuielilor sunt: pentru publicitate electorală (54%) și pentru materialele promoționale (30%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

Activitățile electorale au fost estimate pentru fiecare concurent electoral din momentul înregistrării în cursa electorală până la 18 iunie 2021.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

74
Tagurile:
Alegeri, Incălcări, Promo-LEX
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2021
Tematic
Scăpăm de un scrutin și avem altul: Când și unde vor fi organizate următoarele alegeri
Alegeri parlamentare în Armenia: Ce partid obține majoritatea în Legislativ
Întâlnire între ambasadorul SUA și conducerea CEC în prag de alegeri: Care a fost motivul
Important pentru cei care vor să voteze la alegeri în alt loc decât cel de reședință


Загрузка...
Pumn

Dezvăluiri în exclusivitate pentru Spuntik: Care e motivul real al bătăii în masă la Otaci

186
(reînnoit 01:13 25.06.2021)
Mama fetei din cauza căreia s-ar fi bătut mai mulți tineri din Otaci a făcut dezvăluiri în exclusivitate pentru Sputnik Moldova și a explicat care a fost de fapt motivul real care a dus la dezordinile în masă de joi. Ea afirmă că familia sa este acum amenințată.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Natalia Druță, mama fetei din cauza căreia a pornit bătaia de pe malul Nistrului, a explicat în exclusivitate pentru Sputnik Moldova ce s-a întâmplat cu adevărat pe 21 iunie și care a fost motivul real al bătăii în masă. 

Natalia Druță
Natalia Druță

Poliția a anunțat că trei reprezentanți ai comunității romillor s-au apropiat de tânăra care se odihnea pe malul Nistrului. Fata s-a speriat foarte tare și și-a sunat repede un prieten și un coleg de clasă. Cei doi au venit într-un suflet să o apere și așa a început conflictul între cele două tabere care a degenerat în bătaie. Natalia Druță afirmă că cei trei tineri au încercat să o curteze insistent pe fiica sa. Ea afirmă că cealaltă parte a conflictului îi amenință copilul. 

„Nu au atacat-o, ci s-au luat de ea. Acum fiica mea este amenințată, precum și mulți oameni care au fost astăzi la întâlnirea de la Otaci. Bătaia a fost de fapt o provocare a reprezentanților comunității romilor”, a declarat pentru Sputnil Natalia Druță. 

Soția lui Petru Druță afirmă că incidentul de la Nistru doar a umplut paharul, însă de fapt conflictul ar fi mocnnit de mult timp.

„Sunt niște reglări de conturi. Ei își permit foarte multe în raport cu localnicii. Nu toți sunt așa, doar anumite persoane. Cu alți ne împăcăm foarte bine de mulți ani. În ultima lună, cazul nostru nu a fost singurul. Adolescenții din sat au fost bătuți. În Calarașeuca au luat telefonul unui ibăiat și l-au bătut. Astfel de cazuri sunt aproape în fiecare zi. Când copii noștri vin de la școală și cineva îi atacă, îi bate pur și simplu, îi bate cu picioarele în burtă, în cap pe copii din clasele a 4-a, a 6-a. Și acestea nu sunt cazuri unice. Se iau și de fete”, susține femeia. 

Natalia a mai spus că bătaia a încetat doar pentru că au intervenit mascații de la „Fulger”, însă conflictul nu este nici pe departe consumat. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

186
Tagurile:
Otaci, în masă, bătaie
Tematic
Video: Ca în vestul sălbatic: Elevi din țara noastră, implicați într-o bătaie în România


Загрузка...