Ceremonia oficială de întâmpinare a Președintelui Republicii Lituania, dl Gitanas Nauseda, la Președinția Republicii Moldova

Ce a discutat Maia Sandu cu președintele Lituaniei, aflat în vizită în Moldova

76
(reînnoit 13:00 14.05.2021)
Republica Moldova îi este recunoscătoare Lituaniei pentru sprijinul acordat și este gata să continue colaborarea cu acest stat. Declarația a fost făcută de Maia Sandu, în urma întrevederii cu președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.

CHIȘINĂU, 14 mai - Sputnik. Joi și vineri, la Chișinău se află în vizită președintele lituanian Gitanas Nauseda. Astăzi președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu oficialul din Lituania și au discutat mai multe aspecte legate de colaborarea dintre cele două state. În urma discuțiilor, oficialii au făcut declarații în cadrul cărora au reiterat importanța susținerii relațiilor prietenești dintre Republica Moldova și Lituania.

În cadrul discursului, Maia Sandu a precizat că este gata să semneze împreună cu omologul său lituanian un acord prind recunoașterea permiselor de conducere între cele două țări. 

„Suntem de acord, de asemenea, să semnăm acordul privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere pentru cetățenii țărilor noastre, acord negociat și agreat la nivel de guverne”, a precizat șeful statului, Maia Sandu.

Maia Sandu a punctat și alte subiectele care au fost discutate. 

„I-am vorbit despre situația internă din Republica Moldova, despre ultimele evoluții politice, despre pregătirile pentru alegerile parlamentare anticipate. Am discutat despre dorința cetățenilor Republicii Moldova de a-și construi un viitor prosper acasă, fără injustiție și fără corupție. Am discutat despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova pe plan intern și extern, inclusiv provocările din regiune. Am trecut în revistă agenda de reforme a țării și agenda europeană a Republicii Moldova. Lituania a fost din totdeauna o susținătoare a agendei de reforme democratice în țara noastră”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova a ținut să-i mulțumească statului lituanian pentru suport și pentru proiectele finanțate în țara noastră.

„Ne dorim să aprofundăm în continuare relațiile de cooperare cu Lituania, bilateral și, în context, multilateral. Cred că avem un potențial semnificativ de creștere în ceea ce privește schimburile comerciale. Mulțumim pentru sprijinirea vinificatorilor noștri, prin promovarea exportului vinurilor moldovenești în Lituania.(...) Totodată, ne dorim să continuăm colaborarea în domeniul securității și apărării, mai ales apărării de riscuri hibride și combaterea dezinformării, unde experiența Lituaniei ne poate fi utilă”, a mai precizat Maia Sandu.

Președintele Republicii Lituania s-a declarat deschis pentru orice colaborare dintre țările noastre. 

„Noi suntem gata să împărtășim experiența dobândită prietenilor noștri din Moldova. Suntem mereu deschiși să vorbim despre greșelile pe care le-am făcut. (...) Eu cred că vom aprofunda relațiile noastre economice și comerciale. Noi avem toate posibilitățile de colaborare în domeniul tehnologiilor informaționale, domeniul transportului, domeniul industriei alimentare”, a menționat președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda

Precizăm că la finalul vizitei președintelui Lituaniei Gitanas Nauseda, cei doi oficiali vor merge la Grădina Botanică din Chișinău pentru a planta un arbore în semn de prietenie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
Moldova-Lituania, Lituania, Maia Sandu, vizită oficială la Chișinău, vizită oficială, președinte
Tematic
Vizite importante în această săptămână la Chișinău: Cine va veni în Moldova
imagini din arhivă

Juravlev - despre avantajele statutului neutru al Moldovei

38
(reînnoit 19:34 18.06.2021)
Politologul internațional a explicat lipsa de sens a aspirațiilor Moldovei de a deveni actor politic în NATO și a spus de ce „iepurele” moldovenesc va pierde în mod evident în „cursa elefanților”.

CHIȘINĂU, 18 iunie - Sputnik. Practica întregii perioade de după cel de-Al Doilea Război Mondial arată că neutralitatea s-a dovedit a fi cea mai eficientă formă de poziționare politică. Opinia a fost exprimată de directorul Institutului pentru Probleme Regionale din Moscova, Dmitri Juravliov, în studioul Sputnik Moldova.

"Austria neutră, de exemplu, în mare parte datorită neutralității, a devenit ceea ce a devenit. Iubita mea Republică Kazahstan a primit maximul din neutralitatea sa politică, inclusiv din avantajele economice", susține politologul.

Potrivit lui Juravliov, neutralitatea în prezența unei forme de război rece este o situație în care puteți interacționa în mod eficient cu ambele părți. Acest lucru este foarte important atât pentru Moldova, cât și pentru orice țară din lume.

"O altă problemă este că interacțiunea economică cu NATO și UE este puțin probabil să fie foarte eficientă. Tot ceea ce Moldova poate oferi este deja acolo. Dar Rusia are nevoie de ceea ce se produce în Moldova. Aceasta este o parte a întrebării", a spus expertul.

Juravliov, susține că neutralitatea politică "permite discuții destul de prietenoase cu ambele părți. Acest lucru este foarte convenabil și util pentru Moldova, deoarece în "cursa elefanților" nu va câștiga "iepurele" moldovenesc. Și să fie un actor politic activ pe partea NATO, de exemplu, este fără sens."

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldovaok

38
Tematic
Putin: Imaginea lui Joe Biden prezentată în presă „este departe de realitate”
Ultima oră! Un nou lot de vaccin „Sputnik V” ajunge în Moldova
Admiterea 2021: Ce oferte are Universitatea de Studii Europene din Moldova
Bancomatele și cardurile unei bănci din Moldova nu funcționează: Ce s-a întâmplat


Загрузка...
Maia Sandu

Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Senatului Italiei

28
(reînnoit 18:54 18.06.2021)
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită oficială în Italia, a anunțat că astăzi s-a întâlnit cu Maria Elisabetta Alberti Casellati, președinta Senatului italian.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Maia Sandu a scris pe pagina sa de Facebook despre ce a discutat cu președintele Senatului italian.

"Mi-am continuat vizita la Roma cu o întrevedere cu doamna Maria Elisabetta Alberti Casellati, Președinta Senatului italian. Am avut o discuție constructivă și utilă, în cadrul căreia ne-am referit la modalitățile concrete de consolidare a cooperării dintre țările noastre în plan politic, economic, social și cultural. Sunt convinsă că putem dezvolta multe programe comune, în diverse domenii", a precizat Maia Sandu.

Ea a menționat că a discutat cu Maria Elisabetta Alberti Casellati situația moldovenilor din Italia: "În acest sens, am accentuat importanța pe care o are diaspora moldovenească din Italia pentru relația bilaterală dintre țările noastre. Deoarece aici avem cea mai mare comunitate de moldoveni din spațiul Uniunii Europene, inclusiv foarte mulți tineri, am accentuat importanța elaborării unor programe care să-i încurajeze pe cât mai mulți concetățeni de-ai noștri să revină acasă, în Republica Moldova. Pentru aceasta este nevoie de acțiuni concrete, prin care să fie valorificat spiritul lor inovator și antreprenorial, atât de necesar economiei noastre. În contextul dat, am menționat că ne-ar fi de mare ajutor experiența Italiei de a susține și a dezvolta sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, astfel încât acestea să devină mai puternice și mai competitive pe piața globală".

Amintim că în prima parte a zilei de astăzi Maia Sandu s-a întâlnit cu cu președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

În cadrul întâlnirii, Maia Sandu și Sergio Mattarella au discutat despre relațiile dintre cele două state. Despre acest lucru a anunțat Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

„Am făcut un schimb de păreri despre situația politică din Republica Moldova în perioadă electorală curentă, accentuând că prioritatea noastră este ca scrutinul să fie unul liber și corect. În ceea ce privește pandemia Covid-19, am menționat că mizăm pe deschiderea autorităților italiene în sensul simplificării condițiilor de călătorie a cetățenilor noștri în Italia, inclusiv în baza unui certificat recunoscut de statele membre ale UE”, a scris Maia Sandu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

28
Tagurile:
Italia, Maia Sandu


Загрузка...
Mare

Cumperi bilet de vacanță de la agenție de turism, dar călătoria este anulată: Ce faci?