Vizita oficială a Președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, în România

Președintele României și cel al Poloniei se amestecă în Republica Moldova

404
(reînnoit 22:44 11.05.2021)
Președintele României, Klaus Iohannis, şi președintele Poloniei, Andrzej Duda, se uită în ograda Republicii Moldova, amestecându-se în politica statului de peste Prut.

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik, Marius Holdean. Șeful statului român și președintele Poloniei au discutat ieri în cadrul întâlnirii avute la București despre Republica Moldova, dând semnale de sprijin pentru Maia Sandu.

Astfel, președintele polonez, Andrzej Duda și-a exprimat speranța că președintele moldovean, Maia Sandu, va efectua luna viitoare o vizită la Varșovia, eveniment care ar fi trebuit să aibă loc la începutul acestei luni și care a fost amânat din cauza crizei politice de la Chișinău.

„Am discutat cu domnul președinte Iohannis o a treia problemă foarte importantă, mai ales pentru România, respectiv problema Republicii Moldova, relațiile dintre Moldova și UE, situația generală din Moldova. În acest moment, se fac schimbări în Moldova, ne străduim să sprijinim Moldova în aspirațiile sale către UE, să sprijinim aspirațiile întregii populații a Moldovei de a deveni parte a UE, de a se apropia de Vest. Atât Moldova, cât și toate acțiunile pe care le face România în acest domeniu beneficiază de sprijinul nostru, al Poloniei”, a declarat ieri președintele Andrzej Duda.

Declarația sa întărește intențiile președinției române de a se amesteca în alegerile din Republica Moldova acordând un sprijin clar taberei actualului președinte de la Chișinău.

Declarația naște întrebări cu atât mai mult cu cât președintele Poloniei a participat ieri alături de Iohannis la Summitul B9 al țărilor NATO din Flancul Estic, iar astăzi cei doi președinți au participat la un exercițiu militar al Alianței Nord-Atlantice.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

404
Tagurile:
Klaus Iohannis, Andjez Duda, Polonia, România

Surse media: Țările G7 și-au declarat interesul pentru relații stabile cu Rusia

96
În urma summitului de trei zile al liderilor țărilor G7 a fost publicat un comunicat oficial, al cărui conținut este citat de presa internațională.

CHIȘINĂU, 13 iunie - Sputnik. Țările din grupul G7 și-au declarat interesul pentru relații stabile și previzibile cu Rusia. Despre aceasta scrie RIA Novosti , citând Bloomberg, care face referire la comunicatul ajuns la dispoziția sa.

”Reiterăm interesul nostru pentru relații stabile și previzibile cu Rusia și vom continua să acționăm acolo unde există zone de interes comun”, este menționat în declarație.

În afară de aceasta, în comunicat este spus că liderii țărilor G7, în urma summitului, au solicitat desfășurarea unei investigații transparente în China privind cauzele apariției coronavirusului COVID-19.

În comunicat este precizat de asemenea că G7 sprijină formatul normand al negocierilor cu privire la Ucraina, în scopul implementării depline a acordurilor de la Minsk.

În afară de aceasta, liderii G7 susțin desfășurarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de vară la Tokyo în vara acestui an, în condiții de pandemie.
„Ne reafirmăm sprijinul pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Tokyo într-un mod sigur, ca simbol al unității globale în depășirea COVID-19”, este menționa în comunicat.

Liderii G7 au decis de asemenea să livreze  țărilor în curs de dezvoltare 2,3 miliarde de doze de vaccin împotriva coronavirusului, până la sfârșitul anului 2022. Despre aceasta a anunțat cancelarul german, Angela Merkel, în cadrul unei conferințe de presă după summit.

Ea a declarat de asemenea că producerea vaccinurilor împotriva infecției cu coronavirus ar trebui să înceapă și în Africa.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

96
Tagurile:
Rusia, relații, declarație, summit, G7
Tematic
Marea Britanie, Cornwall - liderii lumii pozează pentru fotografia de grup la G7
UK: “Liderii G7” își pasează găleata ”acțiunii climatice” în timpul unui protest


Загрузка...

UK: “Liderii G7” își pasează găleata ”acțiunii climatice” în timpul unui protest

29
(reînnoit 18:15 13.06.2021)
Activiștii de mediu din mișcarea Extinction Rebellion s-au deghizat în liderii ţărilor G7 la un protest desfășurat ieri în Falmouth, în timpul celei de-a doua zile a summit-ului.

Activiștii au fost văzuți trecându-și unul altuia și lovind o găleată a ”acțiunii climatice” subliniind ceea ce ei consideră ca fiind o lipsă de acțiune pentru soluţionarea crizei climatice.

Protestatarii au cerut ca guvernele, corporațiile și mass media să acorde mai multă atenție crizei climatice și să înceteze ceea ce ei văd ca fiind un fel de ”spălare verde” a urgenței ecologice.

Cel de al 47-lea summit al liderilor G7 a demarat vineri și trebuie să se încheie astăzi, președintele SUA a efectuat cu această ocazie prima sa vizită internațională de la ocuparea funcției în luna ianuarie curent.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

29
Tagurile:
protet, Summit G7, UK, Marea Britanie
Tematic
Marea Britanie, Cornwall - liderii lumii pozează pentru fotografia de grup la G7


Загрузка...

Vreme capricioasă la început de săptămână: Când vine vara adevărată

0
(reînnoit 19:54 13.06.2021)
Temperaturi modeste și ploi prognozează meteorologii pentru acest început de săptămână din luna iunie. Vara adevărată se mai lasă așteptată.

CHIȘINĂU, 14 iun - Sputnik. Nici astăzi nu scăpăm de ploi și vreme răcoroasă. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează vreme determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi variabil, iar ziua vor fi semnalate ploi de scurtă durată. Vântul va bate din Nord moderat. Sunt posibile intensificări ale vântului.

Prognoza meteo pentru 14 - 20 Iunie 2021
Prognoza meteo pentru 14 - 20 Iunie 2021

Temperaturile vor fi modeste pe 14 iunie. Astfel, valorile termice maxime vor oscila între 16..21 de grade Сelsius. Cel mai rece va fi la nord, unde temperatura aerului se va încadra între 16..19 grade. În raioanele centrale vom avea 17..20 de grade Celsius, iar la sud - între 18 și 21 de grade. Pe 15 iunie se va încălzi ușor. Meteorologii prognozează ploi pe parcursul întregii săptămâni.

În următoarele 24 de ore, regimul hidrologic al râurilor Nistru, Prut și al râurilor mici nu se va modifica esențial.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
pentru urmatoarele 7 zile, vremea, Meteo Moldova, alerta meteo, meteo.md


Загрузка...