Domnica Manole

Hotărârea de numire a Domnicăi Manole în funcția de judecător al CC, anulată

3271
(reînnoit 14:01 23.04.2021)
Numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător a Curții Constituționale a fost ilegală, declară socialiștii. Aceștia au cerut anularea hotărârii prin care Manole a fost numită judecător la Înalta Curte.

CHIȘINĂU, 23 apr - Sputnik. Parlamentul a anulat hotărârea prin care Domnica Manole a fost numită judecător la Curtea Constituțională. În prezentarea proiectului de hotărâre, socialistul Vasile Bolea a precizat că este vorba de un proiect care anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea doamnei Domnica Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale”. 

„La emiterea actului administrativ individual de numire în funcție a doamnei Domnica Manole au fost încălcate mai multe norme de drept care au ca obiect de reglrementare condițiile de numire în funcție de judecător a Curții Constituționale, înclusiv normele privind organizarea și desfășurarea concursului”, a declarat Vasile Bolea, autorul proiectului. 

Socialistul spune că Domnica Manole a fost numită în funcția de judecător al Înaltei Curți cu încălcarea criteriului juridic de înaltă competență profesională. 

„Domnica Manole a menționat că meritele acesteiea pentru a deveni judecător al Curții Constituționale constă în faptul că în ultimii trei ani ar fi fost pe baricade. Totodată, Domnica manole a picat concursul la Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii și Parlament, fapt ce denotă o lipsă totală a profesionalismului”, a mai spus socialistul Vasile Bolea. 

Acesta a menționat că hotărârea de anulare a mandatului de judecător al Domnicăi Manole nu este cu iz politic ci este un document pur juridic. Hotărârea privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului privind numirea unui judecător al Curții Constituționale a fost adoptată cu votul a 53 de deputați. Hotărârea intră în vigoare și este executorie la data adoptării și poate fi contestată, în termen de 30 de zile, cu cerere prealabilă adresată Parlamentului Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3271
Tagurile:
Curtea Constituțională, Curtea Apel, Domnica Manole, CC
Aleksandr Lukașenko

Lukașenko: Organizăm noi alegeri dacă SUA vor proceda la fel

105
(reînnoit 19:54 07.05.2021)
Președintele Belarusului se declară dispus să organizeze noi alegeri prezidențiale, însă odată cu declanșarea noilor alegeri prezidențiale în SUA.

CHIȘINĂU, 7 mai – Sputnik. Republica Belarus este gata să desfășoare alegeri prezidențiale anticipate, însă în paralel cu noi alegeri prezidențiale în SUA, a declarat vineri liderul belarus, Aleksandr Lukașenko.

Пресс-служба президента Республики Беларусь

“Sunt pentru. V-o spun public. Sunt pentru alegeri, pe care ei (Occidentul n.r.) le cer. Voi trece peste tot, peste faptul că suntem independenți, suverani. Sunt gata. În paralel cu americanii. Americanii să-și declanșeze alegeri anticipate, iar noi le vom declanșa în aceeași zi în Belarus”, a declarat Lukașenko, citat de Sputnik Belarus.

Președintele belarus a amintit cum a decurs campania electorală în SUA: “oamenii au votat prin poștă, buletinele cu semnăturile pentru Donald Trump erau aruncate la gunoi”. În opinia lui Lukașenko, aceste fapte trebuie prezentate întregii lumi.

“Și-au șters picioarele de președintele în exercițiu. Până în ziua de azi nu-i permit să se exprime pe Twitter. L-au blocat atunci. Despre ce acces la mijloacele de informare în masă poate fi vorba?”, se întreabă Lukașenko.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

105
Tagurile:
SUA, Belarus, alegeri, Lukașenko
Tematic
Lukașenko a dezvăluit detaliile tentativei de lovitură de stat


Загрузка...
Сергей Викторович Лавров

Lavrov: Vestul vrea impună un totalitarism în relațiile internaționale

62
Occidentul încearcă să impună o formă de totalitarism în sfera relațiilor internaționale, susține ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. Moscova consideră inacceptabile tentativele de impunere a totalitarismului în problemele internaționale ale SUA și UE, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, în cadrul unei ședințe online a Consiliului de Securitate al ONU.

Un exemplu al unor astfel de acțiuni, potrivit oficialului rus, sunt sancțiunile unilaterale ilegale, “care sunt introduse fără niciun fel de temei juridic internațional”.

“În condițiile de pandemie, astfel de restricții reduc capacitățile unui șir de state în curs de dezvoltare de contracarare a răspândirii infecției”, a adăugat șeful diplomației ruse.

Potrivit lui Lavrov, țările din Occident încearcă să împiedice formarea unei lumi policentrice. În acest sens, “este promovată concepția așa-numitei “ordini bazate pe reguli”, concepute ca una care substituie dreptul internațional.

Aceste reguli sunt elaborate în cercuri restrânse, iar apoi impuse tuturora, a subliniat ministrul rus.

“Rusia îndeamnă toate statele să urmeze obiectivele și principiile Cărții ONU, în construirea politicii lor externe, asigurând respectul față de egalitatea suverană a statelor, neamestecul în problemele interne, reglementarea disputelor prin mijloace politico-diplomatice, renunțarea la amenințările cu forța sau aplicarea ei”, a declarat Lavrov.

El a subliniat că Moscova consideră nocive orice acțiuni care ocolesc Carta ONU, îndreptate spre uzurparea procesului de luare a deciziilor.

“Occidentul nu mai este preocupat de normele dreptului internațional și acum cere tuturora să respecte regulile și ordinea stabilită de ei”, a conchis ministrul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

62
Tagurile:
Serghei Lavrov


Загрузка...
Germania

Când vom putea scăpa de valurile de COVID medici germani

0
(reînnoit 09:42 08.05.2021)
Medicii germani au explicat în ce condiții pandemia de coronavirus ar putea înceta să se răspândească în valuri.

CHIȘINĂU, 8 mai – Sputnik. Coronavirusul Sars-CoV-2 va înceta să se răspândească în valuri atunci când ponderea oamenilor cu imunitate va ajunge la 80 la sută, a declarat Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch de pe lângă Ministerul german al Sănătății.

Vineri, ministrul Sănătății al Germaniei, Jens Spahn, a declarat că al treilea val al pandemiei a fost învins în Germania, morbiditatea rămâne încă la un nivel înalt, dar se diminuează.

“Nu putem renunța la o parte semnificativă a restricțiilor până când ponderea oamenilor cu reacții imune, dobândite prin vaccinare sau în urma suportării bolii, cu o ulterioară vaccinare - și atâta timp cât există varianta britanică a virusului, nu va ajunge la 80 la sută. Atunci vor fi noi infectări, noi focare, însă nu vor exista valuri. Atunci pandemia va fi sub control”, a declarat Wieler în cadrul unei conferințe.

În legătură cu acest fapt, Wieler a îndemnat să se renunțe la grabă în anularea restricțiilor sanitare.

“Nu putem anula restricțiile fără un plan. În fiecare săptămână crește numărul persoanelor vaccinate, iată de ce unele restricții pot fi ridicate. Trebuie să ne vaccinăm operativ și să anulăm restricțiile în mod controlat. Cu cât este mai înalt gradul de vaccinare, cu atât mai multe cazuri de infecție am putea preveni. Creșterea nivelului de vaccinare în viitorul apropiat va relaxa semnificativ situația”, a declarat Wieler.

Campania de vaccinare în masa împotriva COVID-19 a demarat în Germania pe 27 decembrie a anului trecut. În prezent, peste 7,3 milioane de persoane (8,8 la sută) din populație au fost vaccinate, iar prima doză de vaccin și-au administrat-o 26,2 milioane de persoane (31,5 la sută).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
vaccinare, coronavirus, COVID-19, Germania
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Tot ce se schimbă în mai în Germania– paşaport de vaccinare, mai mulţi bani pentru părinţi


Загрузка...