Întrevederea Președintelui României, Klaus Iohannis, cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu

Klaus Iohannis a reiterat susținerea pentru agenda de reforme a Maiei Sandu

86
(reînnoit 19:19 20.04.2021)
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 20 aprilie 2021, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

CHIȘINĂU, 20 apr – Sputnik. Potrivit unui comunicat de presă făcut public de Palatul Cotroceni, cei doi șefi de stat au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei președintelui României la Chișinău, la data de 29 decembrie 2020.

"Astfel, în 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale și de protecție împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum și o cantitate de peste 200.000 de vaccinuri, urmând ca în etapa următoare să realizeze și donația celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova", se afirmă în comunicatul de presă.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susținere pentru agenda de reforme promovată de președintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral și al relațiilor privilegiate dintre cele două state.

Maia Sandu la APCE
© Photo : Aparatul Președintelui Republicii Moldova
Totodată, președintele Iohannis a transmis că România va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova și a subliniat că România rămâne principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova, evidențiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19.

Președintele Republicii Moldova a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19. De asemenea, Președintele Maia Sandu a apreciat sprijinul României pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme, în spirit democratic și european.

Cei doi președinți au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în vederea aprofundării cooperării pe mai multe dimensiuni, în special în ceea ce privește proiectele bilaterale de importanță strategică, cu accent pe cele din domeniile energiei, transporturilor, precum și al educației sau sănătății. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova și conectării sale ireversibile la spațiul european.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

86
imagini din arhivă

Juravlev - despre avantajele statutului neutru al Moldovei

48
(reînnoit 19:34 18.06.2021)
Politologul internațional a explicat lipsa de sens a aspirațiilor Moldovei de a deveni actor politic în NATO și a spus de ce „iepurele” moldovenesc va pierde în mod evident în „cursa elefanților”.

CHIȘINĂU, 18 iunie - Sputnik. Practica întregii perioade de după cel de-Al Doilea Război Mondial arată că neutralitatea s-a dovedit a fi cea mai eficientă formă de poziționare politică. Opinia a fost exprimată de directorul Institutului pentru Probleme Regionale din Moscova, Dmitri Juravliov, în studioul Sputnik Moldova.

"Austria neutră, de exemplu, în mare parte datorită neutralității, a devenit ceea ce a devenit. Iubita mea Republică Kazahstan a primit maximul din neutralitatea sa politică, inclusiv din avantajele economice", susține politologul.

Potrivit lui Juravliov, neutralitatea în prezența unei forme de război rece este o situație în care puteți interacționa în mod eficient cu ambele părți. Acest lucru este foarte important atât pentru Moldova, cât și pentru orice țară din lume.

"O altă problemă este că interacțiunea economică cu NATO și UE este puțin probabil să fie foarte eficientă. Tot ceea ce Moldova poate oferi este deja acolo. Dar Rusia are nevoie de ceea ce se produce în Moldova. Aceasta este o parte a întrebării", a spus expertul.

Juravliov, susține că neutralitatea politică "permite discuții destul de prietenoase cu ambele părți. Acest lucru este foarte convenabil și util pentru Moldova, deoarece în "cursa elefanților" nu va câștiga "iepurele" moldovenesc. Și să fie un actor politic activ pe partea NATO, de exemplu, este fără sens."

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldovaok

48
Tematic
Putin: Imaginea lui Joe Biden prezentată în presă „este departe de realitate”
Ultima oră! Un nou lot de vaccin „Sputnik V” ajunge în Moldova
Admiterea 2021: Ce oferte are Universitatea de Studii Europene din Moldova
Bancomatele și cardurile unei bănci din Moldova nu funcționează: Ce s-a întâmplat


Загрузка...
Maia Sandu

Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Senatului Italiei

36
(reînnoit 18:54 18.06.2021)
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită oficială în Italia, a anunțat că astăzi s-a întâlnit cu Maria Elisabetta Alberti Casellati, președinta Senatului italian.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Maia Sandu a scris pe pagina sa de Facebook despre ce a discutat cu președintele Senatului italian.

"Mi-am continuat vizita la Roma cu o întrevedere cu doamna Maria Elisabetta Alberti Casellati, Președinta Senatului italian. Am avut o discuție constructivă și utilă, în cadrul căreia ne-am referit la modalitățile concrete de consolidare a cooperării dintre țările noastre în plan politic, economic, social și cultural. Sunt convinsă că putem dezvolta multe programe comune, în diverse domenii", a precizat Maia Sandu.

Ea a menționat că a discutat cu Maria Elisabetta Alberti Casellati situația moldovenilor din Italia: "În acest sens, am accentuat importanța pe care o are diaspora moldovenească din Italia pentru relația bilaterală dintre țările noastre. Deoarece aici avem cea mai mare comunitate de moldoveni din spațiul Uniunii Europene, inclusiv foarte mulți tineri, am accentuat importanța elaborării unor programe care să-i încurajeze pe cât mai mulți concetățeni de-ai noștri să revină acasă, în Republica Moldova. Pentru aceasta este nevoie de acțiuni concrete, prin care să fie valorificat spiritul lor inovator și antreprenorial, atât de necesar economiei noastre. În contextul dat, am menționat că ne-ar fi de mare ajutor experiența Italiei de a susține și a dezvolta sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, astfel încât acestea să devină mai puternice și mai competitive pe piața globală".

Amintim că în prima parte a zilei de astăzi Maia Sandu s-a întâlnit cu cu președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

În cadrul întâlnirii, Maia Sandu și Sergio Mattarella au discutat despre relațiile dintre cele două state. Despre acest lucru a anunțat Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

„Am făcut un schimb de păreri despre situația politică din Republica Moldova în perioadă electorală curentă, accentuând că prioritatea noastră este ca scrutinul să fie unul liber și corect. În ceea ce privește pandemia Covid-19, am menționat că mizăm pe deschiderea autorităților italiene în sensul simplificării condițiilor de călătorie a cetățenilor noștri în Italia, inclusiv în baza unui certificat recunoscut de statele membre ale UE”, a scris Maia Sandu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

36
Tagurile:
Italia, Maia Sandu


Загрузка...

Un nou lot de vaccin "Sputnik V", adus cu avionul la Chișinău

0
Aeronava care aduce din Federația Rusă un nou lot de vaccin "Sputnik V" aterizează pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Liderul socialiștilor, care se află în aceste zile într-o vizită în Federația Rusă, a precizat că astăzi în Republica Moldova vor ajunge din Federația Rusă 60 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”.

„40 de mii pentru malul drept al Nistrului și 20 de mii pentru malul stâng. În afară de aceasta, avem înțelegerea de a semna un acord pentru un milion de doze „Sputnik V”, ale căror prime partide ar putea să vină în viitorul apropiat în Republica Moldova”, a precizat președintele PSRM în cadrul emisiunii sale săptămânale „Igor Dodon răspunde”.

Precizăm că pe 24 aprilie, primul lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului a fost livrat țării noastre. Potrivit Ministerului de Externe Al Federației Ruse, "partea rusă a luat o decizie de principiu de a furniza Moldovei 182 de mii de doze de "Sputnik V", inclusiv 62 de mii de doze pentru Transnistria".

Iar pe 30 aprilie a ajuns în Moldova cel de-al doilea lot cu vaccin „Sputnik V”. Totodată, în data de 24 aprilie Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin din Federația Rusă. Este vorba de 71 de mii de doze de vaccin oferite cu titlu de donație. Vaccinul "Sputnik V" a fost adus cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor Excepționale al Federației Ruse.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Vaccinul Sputnik V, vaccin, Rusia


Загрузка...