Joe Biden, Stephanie Carter

Joe Biden s-a denigrat singur, nu a mai fost nevoie s-o facă Rusia

252
(reînnoit 12:40 19.04.2021)
Scriitoarea Tara Reade din SUA a publicat un editorial în care vorbește despre felul în care Joe Biden s-a făcut singur de râs înainte de alegeri, neavând nevoie de Rusia în acest sens.

BRUXELLES, 18 apr – Sputnik, Daniela Porovăț. În editorialul publicat în RT, scriitoarea Tara Reade arată că SUA tocmai a impus sancțiuni Rusiei, în noua tradiție de a face acest lucru imediat după o alegere prezidențială. Dar, arată scriitoarea, Moscova chiar nu a trebuit să facă nimic să îl atace pe Biden care a câștigat pentru că era doar răul cel mai mic.

Biden a făcut afirmații în interviuri din presa mainstream că reputația sa în timpul alegerilor a fost afectată negativ de către Rusia și, în mod special, de către Vladimir Putin.

Nu contează că Biden a câștigat alegerile, megalomania sa nu este satisfăcută. Biden nu a fost o alegere populară și a fost adesea numit răul cel mai mic, dar cel mai mic rău încă este răul.

Iată o versiune scurtă a listei motivelor pentru care reputația lui Biden nu a fost afectată de nimic altceva decât de propriul său comportament.

Legea anti-infracțiuni pe care a susținut-o și care a trecut în 1994 a dus la încarcerarea în masă a persoanelor de culoare din America. Până și actualul său vicepreședinte a criticat această lege.

Ca să nu menționăm Ucraina și afacerile Burisma, care i-au îmbogpțit familia pe când el era vicepreședinte al SUA. Orice investigație despre implicarea fiului său Hunter și despre îmbogățirea pin compania din Ucraina este cenzurată de mass media principală din SUA.

Apoi, sunt gafele sale publice și funcțiunile sale cognitive care sunt puse sub semnul întrebării. Apoi, este problema celor 8 femei care au ieșit în public cu acuzații despre comportamentul său nepotrivit și nedorit de a atinge femeile, unul dintre cazuri fiind chiar cel al scriitoarei Tara Reade care a scris editorialul citat.

Reputația lui Joe Biden cu privire la femei a fost mult timp un secret știut de toți și un subiect de glume ca să se diminueze seriozitatea problemei, mai spune autoarea editorialului.

Ea arată că știe despre un Joe Biden foarte diferit de cel prezentat de media mainstream și că atunci când ea s-a plâns despre hărțuire sexuală în 1993, pe când lucra în staful său, ea nu a mers la mass media, ci s-a adresat prin biroul de protocol. Dar plângerea a fost mușamalizată, arată ea, iar acum nu o mai găsește nimeni.

În 2020, arată scriitoarea, și-a spus în sfârșit povestea despre Joe Biden în show-ul lui Katie Halper, dar echipa de PR a lui Biden a trecut peste și l-a împins spre nominalizare și apoi spre președinția SUA.

Nimic din toate acestea nu are de a face cu Rusia, observă Tara Reade.

Reade spune în cartea ei ”Lăsat pe dinafară: când adevărul nu e potrivit”: ”Am fost un angajat american lucrând pentru un senator american și el m-a agresat în Capitoliul American”.

Dacă Biden vrea să blameze pe cineva pentru poveștile negative despre el, să se blameze pe el însuși. Iar dacă trebuie să fie altcineva decât el însuși, mai spune scriitoarea, să fie ea aceea, pentru că ea a ieșit public și a spus adevărul despre ce s-a întâmplat pe când lucra pentru el.

”Reputația lui Joe Biden a fost afectată în timpul alegerilor de către Rusia? Nu cred. Rusia e în afara discuției de această dată”, spune clar Tara Reade.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

252
Tagurile:
denigrare, Joe Biden, Rusia
Tematic
Presa germană, despre dezamăgirea Berlinului de administrația lui Joe Biden
Conversație telefonică între Putin și Biden: Când s-ar putea întâlni cei doi șefi de stat
imagine din arhivă

Unde vor fi distribuite dozele de vaccin „Sputnik V” care ajung astăzi în Moldova

16
(reînnoit 10:48 18.06.2021)
Președintele PSRM Igor Dodon a precizat în cadrul emisiunii sale săptămânale câte doze de vaccin rusesc „Sputnik V” vor ajunge astăzi în țara noastră.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Liderul socialiștilor, care se află în aceste zile într-o vizită în Federația Rusă, a precizat că astăzi în Republica Moldova vor ajunge din Federația Rusă 60 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”.

„40 de mii pentru malul drept al Nistrului și 20 de mii pentru malul stâng. În afară de aceasta, avem înțelegerea de a semna un acord pentru un milion de doze „Sputnik V”, ale căror prime partide ar putea să vină în viitorul apropiat în Republica Moldova”, a precizat președintele PSRM în cadrul emisiunii sale săptămânale „Igor Dodon răspunde”.

Aeronava care va aduce serul din Federația Rusă va ateriza la Chișinău vineri după ora 23:00. 

Precizăm că pe pe 24 aprilie, primul lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului a fost livrat țării noastre. Potrivit Ministerului de Externe Al Federației Ruse, "partea rusă a luat o decizie de principiu de a furniza Moldovei 182 de mii de doze de "Sputnik V", inclusiv 62 de mii de doze pentru Transnistria".

Iar pe 30 aprilie a ajuns în Moldova cel de-al doilea lot cu vaccin „Sputnik V”. Totodată, în data de 24 aprilie Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin din Federația Rusă. Este vorba de 71 de mii de doze de vaccin oferite cu titlu de donație. Vaccinul "Sputnik V" a fost adus cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor Excepționale al Federației Ruse.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

16


Загрузка...
Maia Sandu, la telefon

Experți, despre Comitetul Anticorupție: "Sandu ignoră astfel instituțiile statului"

63
(reînnoit 10:27 18.06.2021)
Mai mulți juriști sunt sceptici în privința eficienței Comitetului Consultativ Independent Anticorupție creat de Maia Sandu. Experții susțin că intenția președintelui este bună, însă nu este justificată, având în vedere că Moldova are instituții cu astfel de profil.

CHIȘINĂU, 18 iun – Sputnik. La începutul acestei luni, președintele țării, Maia Sandu, a inaugurat prin decretul prezidențial Comitetul Consultativ Independent Anticorupție. Această structură, potrivit șefului statului, ne va scăpa de corupție. Juristul Stanislav Pavlovschi a precizat pentru Sputnik Moldova că deocamdată nu este clar statutul acestui comitet, în condițiile în care Republica Moldova are multe instituții cu astfel de profil.

"Noi avem MAI-ul cu serviciul lor operativ, avem SIS, CNA, Procuratura Anticorupție, cea generală, PCCOCS, ANI, noi am creat multe organizații care au sarcina de a preveni și combate corupția. Unde sunt rezultatele? Milioane de lei în fiecare an se investesc în așa- zisa combatere a corupției, iar lucrurile nu merg. Asta pentru că nu au idei cum se lucrează. Doamna președinte are intenții bune, deoarece autoritatea ei este pusă în joc, plus că și-a asumat lupta cu corupția public, în fața societății, și vrea rezultate, dar urmează să vedem. Acești 5-6 experți care nu au nicio posibilitate operativă, va fi  pur și simplu o discreditare a ideii", a declarat juristul Stanislav Pavlovschi.

În același timp, Corneliu Ciurea susține că prin acest Comitet președintele va lupta politic cu adversarii săi. Analistul a reiterat că nu ar vrea să aibă dreptate și speră că Maia Sandu va reuși să convingă societatea că într-adevăr are intenția de a lupta cu flagelul corupției.

"Nu avem o idee clară cu privire la această intenție. Se pare că este o încercare de a juca în logica ONG-istă caracteristică reprezentanților partidelor de dreaptă, prin finanțarea unor instituții de peste hotare, din Occident, care abordează probleme importante, dar aceste instituții nu sunt în stare să le rezolve, dar sunt capabile să facă tapaj politic, un pic de alarmă, să-i ghideze pe anumiți oameni suspectați de corupție, fără ca să poată demonstra vinovăția lor. Această alarmă politică aduce avantaje pentru că persoanele vizate în investigațiile jurnalistice devin vulnerabile", a declarat analist politic Corneliu Ciurea. 

Corneliu Ciurea mai spune că unele investigații jurnalistice au fost făcute la comandă, iar acest Comitet va trebuie foarte atent să analizeze informațiile.

"Crearea unei noi instituții care nu prea are legătură cu procuratura și judecătoriile, este finanțată din străinătate, este mai curând un element politic decât juridic și trezește dubii. Maia Sandu nu are deocamdată instrumente să influențeze sistemul judecătoresc și să realizeze reforma justiției", a mai spus Ciurea.

Totodată, avocatul Ion Dron afirmă că Maia Sandu, în calitate de președinte, are datoria de a spori în fața străinilor autoritatea instituțiilor de stat care se ocupă inclusiv de subiectul corupției. În caz contrar, se creează impresia că Sandu ignoră instituțiile de drept și încearcă să construiască un mecanism de gestionare a treburilor în stat după modelul unei companii transnaționale, cu un staff sus și executanții jos, susține Dron. 

"O vorbă spune așa: "Ca să te respecte cineva, trebuie să te respecți tu pe tine inițial". Maia Sandu nu respectă instituțiile statului când spune că nu își fac treaba. Anume ea încearcă să preia funcțiile statului, de către un consiliu compus din niște oameni veniți de nu știu de unde, sunt de duzină, căci experții de valoare sunt în deficit și în Occident. Despre care luptă cu corupția putem vorbi, când președintele țării își formează un Comitet consultativ paralel instituțiilor statului. Mesajul președintelui trebuia să fie că acest comitet va fi un suport pentru autoritățile statului", a precizat Ion Dron.

Republica Moldova este a treia țară în care se inaugurează Comitetul Consultativ Independent Anticorupție, după Afganistan și Ucraina. Comitetul este condus de James Wasserstrom - fost angajat al ambasadei SUA în Afganistan, iar copreședinte este jurnalista Alina Radu. Din echipă mai fac parte Drago Cos - fost președinte GRECO, Laura Ștefan - fost angajat al Ministerului Justiției din România, Tamara Razin - a lucrat la Banca Națională a Moldovei, dar și la Fondul Monetar Internațional, și juristul Nadejda Hriptevschi. Activitatea acestui grup va fi susținută financiar de Uniunea Europeană și de către Statele Unite ale Americii, dar și alți potențiali donatori cu care se discută în acest sens. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

63
Tagurile:
Corupție, Maia Sandu, Clasa politică, politică
Tematic
Dumitru Diacov pleacă din politică? Cui i-a cedat locul de pe lista PDM la alegeri
Ioan Aurel Pop - o lecție românească în locul ”înrăirii prin corectitudinea politică”


Загрузка...

”Logica Puterii” - Invitat: Alexei Ceban. Câte doze de vaccin Sputnik V vor ajunge în țară

0
(reînnoit 10:46 18.06.2021)
Un nou lot de vaccin rusesc ”Sputnik V” împotriva coronavirusului va ajunge vineri în țara noastră, detalii aflăm în cadrul emisiunii ”Logica Puterii”, moderată de Tatiana Cebotari

 Câte de doze de vaccin Sputnik V vor ajunge în Moldova, care sunt categoriile de cetățeni care vor putea fi imunizați cu acesta, dar și cum decurge vaccinare în Republica Moldova, care este riscul creșterii numărului de infectări cu noile tulpini de COVID-19: cum ar fi cea indiană? În ce măsură creșterea numărului de cazuri în Federația Rusă, ar putea accelera numărul de cazuri în Moldova? Detalii aflăm de la Alexei Ceban, medic-epidemiolog la Agenția Națională de Sănătate Publică, membru al Comitetului responsabil de Campania de vaccinare de pe lângă Guvernul Republicii Moldova.

0


Загрузка...