Curtea Constituțională

Într-o oră Curtea Constituțională decide soarta politică a Moldovei - Detalii

308
(reînnoit 09:55 15.04.2021)
Curtea Constituțională examinează astăzi sesizarea președintelui Maia Sandu privind circumstanțele în care poate fi dizolvat Parlamentul. Ședința începe la ora 10:00. 

CHIȘINĂU, 15 apr - Sputnik. Magistrații Înaltei Curți se întrunesc, joi, 15 aprilie, într-o ședință în care se vor examina circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a. Sesizarea în acest sens a fost depusă de către șeful statului.

Ședința începe la ora 10:00, iar în sală vor avea acces doar persoanele invitate. Ulterior, la ora 15:00, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, va susține un briefing în care va vorbi despre constatările făcute de magistrați. 

Amintim că anterior, după ce fostul premier Ion Chicu a anunțat despre demisionarea Guvernului său, președintele Maia Sandu a înaintat-o pe Natalia Gavrilița la funcție de prim-ministru. Atunci, niciun deputat din forul legislativ nu a votat pentru susținerea candidatului la funcția de prim-ministru propus de Maia Sandu, dar și a echipei de miniștri prezentată de Natalia Gavrilița.

Totodată, în cadrul ședinței Parlamentului din data de 11 februarie, deputatul PSRM Corneliu Furculiță a anunțat formarea unei majorități în Legislativ din care fac parte socialiștii, Platforma Pentru Moldova, dar și deputații neafiliați Nichiforciuc, Andronache și Oleinic.

Noua majoritate anunțată, care avea 54 de deputați, a fost numită Platforma Parlamentară pentru Moldova. Tot în acea zi, majoritatea creată a propus propriul candidat la funcția de premier și anume pe fostul ministru al Finanțelor Mariana Durleșteanu. Șeful statului a refuzat să o nominalizeze și a înaintat-o repetat la funcția de premier pe Natalia Gavrilița.În data de 23 februarie, Curtea Constituțională a decis că decretul de înaintare repetată a lui Gavriliță este neconstituțional. Ulterior, după consultările cu fracțiunile parlamentare, Maia Sandu l-a propus la funcția de premier pe Igor Grosu, motivând că nu a fost propus un candidat comun.

Ulterior, PSRM și Platforma Pentru Moldova, alături de câțiva deputați neafiliați, au format o nouă majoritate parlamentară, care l-au înaintat la funcția de prim-ministru pe ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Vladimir Golovatiuc. În data de 22 martie, Înalta Curte a decis că decretul de desemnare a lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova este constituțional.

Precizăm că Igor Grosu a publicat lista miniștrilor pe care-i propune în viitorul guvern. Totodată, în cadrul ședinței din 25 martie a Parlamentului, Igor Grosu urma să-și prezinte echipa și programul de guvernare, dar deputații PSRM și ai platformei „Pentru Moldova” au părăsit sala de plen, astfel nu a fost întrunit cvorumul. În aceste condiții, cea de-a doua tentativă de învestire a unui nou guvern se consideră consumată, a anunțat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi. 

Ulterior, președintele Maia Sandu s-a așezat la masa de negocieri cu fracțiunile, platformele și grupurile parlamentare și au discutat probabilitatea dizolvării Parlamentului. Majoritatea deputaților s-au arătat împotriva dizolvării, deoarece țara trece printr-o perioadă grea, iar unele eventuale alegeri anticipate nu sunt potrivite pentru această perioadă. Totuși, Maia Sandu este de părere că există toate circumstanțele pentru ca actualul parlament să fie dizolvat și a depus o sesizare la Înalta Curte în acest sens. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

308
Tagurile:
Maia Sandu, sesizare, Dizolvarea Parlamentului, Curtea Constituțională
imagine din arhivă

Unde vor fi distribuite dozele de vaccin „Sputnik V” care ajung astăzi în Moldova

59
(reînnoit 10:48 18.06.2021)
Președintele PSRM Igor Dodon a precizat în cadrul emisiunii sale săptămânale câte doze de vaccin rusesc „Sputnik V” vor ajunge astăzi în țara noastră.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Liderul socialiștilor, care se află în aceste zile într-o vizită în Federația Rusă, a precizat că astăzi în Republica Moldova vor ajunge din Federația Rusă 60 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”.

„40 de mii pentru malul drept al Nistrului și 20 de mii pentru malul stâng. În afară de aceasta, avem înțelegerea de a semna un acord pentru un milion de doze „Sputnik V”, ale căror prime partide ar putea să vină în viitorul apropiat în Republica Moldova”, a precizat președintele PSRM în cadrul emisiunii sale săptămânale „Igor Dodon răspunde”.

Aeronava care va aduce serul din Federația Rusă va ateriza la Chișinău vineri după ora 23:00. 

Precizăm că pe pe 24 aprilie, primul lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului a fost livrat țării noastre. Potrivit Ministerului de Externe Al Federației Ruse, "partea rusă a luat o decizie de principiu de a furniza Moldovei 182 de mii de doze de "Sputnik V", inclusiv 62 de mii de doze pentru Transnistria".

Iar pe 30 aprilie a ajuns în Moldova cel de-al doilea lot cu vaccin „Sputnik V”. Totodată, în data de 24 aprilie Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin din Federația Rusă. Este vorba de 71 de mii de doze de vaccin oferite cu titlu de donație. Vaccinul "Sputnik V" a fost adus cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor Excepționale al Federației Ruse.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

59


Загрузка...
Maia Sandu, la telefon

Experți, despre Comitetul Anticorupție: "Sandu ignoră astfel instituțiile statului"

73
(reînnoit 10:27 18.06.2021)
Mai mulți juriști sunt sceptici în privința eficienței Comitetului Consultativ Independent Anticorupție creat de Maia Sandu. Experții susțin că intenția președintelui este bună, însă nu este justificată, având în vedere că Moldova are instituții cu astfel de profil.

CHIȘINĂU, 18 iun – Sputnik. La începutul acestei luni, președintele țării, Maia Sandu, a inaugurat prin decretul prezidențial Comitetul Consultativ Independent Anticorupție. Această structură, potrivit șefului statului, ne va scăpa de corupție. Juristul Stanislav Pavlovschi a precizat pentru Sputnik Moldova că deocamdată nu este clar statutul acestui comitet, în condițiile în care Republica Moldova are multe instituții cu astfel de profil.

"Noi avem MAI-ul cu serviciul lor operativ, avem SIS, CNA, Procuratura Anticorupție, cea generală, PCCOCS, ANI, noi am creat multe organizații care au sarcina de a preveni și combate corupția. Unde sunt rezultatele? Milioane de lei în fiecare an se investesc în așa- zisa combatere a corupției, iar lucrurile nu merg. Asta pentru că nu au idei cum se lucrează. Doamna președinte are intenții bune, deoarece autoritatea ei este pusă în joc, plus că și-a asumat lupta cu corupția public, în fața societății, și vrea rezultate, dar urmează să vedem. Acești 5-6 experți care nu au nicio posibilitate operativă, va fi  pur și simplu o discreditare a ideii", a declarat juristul Stanislav Pavlovschi.

În același timp, Corneliu Ciurea susține că prin acest Comitet președintele va lupta politic cu adversarii săi. Analistul a reiterat că nu ar vrea să aibă dreptate și speră că Maia Sandu va reuși să convingă societatea că într-adevăr are intenția de a lupta cu flagelul corupției.

"Nu avem o idee clară cu privire la această intenție. Se pare că este o încercare de a juca în logica ONG-istă caracteristică reprezentanților partidelor de dreaptă, prin finanțarea unor instituții de peste hotare, din Occident, care abordează probleme importante, dar aceste instituții nu sunt în stare să le rezolve, dar sunt capabile să facă tapaj politic, un pic de alarmă, să-i ghideze pe anumiți oameni suspectați de corupție, fără ca să poată demonstra vinovăția lor. Această alarmă politică aduce avantaje pentru că persoanele vizate în investigațiile jurnalistice devin vulnerabile", a declarat analist politic Corneliu Ciurea. 

Corneliu Ciurea mai spune că unele investigații jurnalistice au fost făcute la comandă, iar acest Comitet va trebuie foarte atent să analizeze informațiile.

"Crearea unei noi instituții care nu prea are legătură cu procuratura și judecătoriile, este finanțată din străinătate, este mai curând un element politic decât juridic și trezește dubii. Maia Sandu nu are deocamdată instrumente să influențeze sistemul judecătoresc și să realizeze reforma justiției", a mai spus Ciurea.

Totodată, avocatul Ion Dron afirmă că Maia Sandu, în calitate de președinte, are datoria de a spori în fața străinilor autoritatea instituțiilor de stat care se ocupă inclusiv de subiectul corupției. În caz contrar, se creează impresia că Sandu ignoră instituțiile de drept și încearcă să construiască un mecanism de gestionare a treburilor în stat după modelul unei companii transnaționale, cu un staff sus și executanții jos, susține Dron. 

"O vorbă spune așa: "Ca să te respecte cineva, trebuie să te respecți tu pe tine inițial". Maia Sandu nu respectă instituțiile statului când spune că nu își fac treaba. Anume ea încearcă să preia funcțiile statului, de către un consiliu compus din niște oameni veniți de nu știu de unde, sunt de duzină, căci experții de valoare sunt în deficit și în Occident. Despre care luptă cu corupția putem vorbi, când președintele țării își formează un Comitet consultativ paralel instituțiilor statului. Mesajul președintelui trebuia să fie că acest comitet va fi un suport pentru autoritățile statului", a precizat Ion Dron.

Republica Moldova este a treia țară în care se inaugurează Comitetul Consultativ Independent Anticorupție, după Afganistan și Ucraina. Comitetul este condus de James Wasserstrom - fost angajat al ambasadei SUA în Afganistan, iar copreședinte este jurnalista Alina Radu. Din echipă mai fac parte Drago Cos - fost președinte GRECO, Laura Ștefan - fost angajat al Ministerului Justiției din România, Tamara Razin - a lucrat la Banca Națională a Moldovei, dar și la Fondul Monetar Internațional, și juristul Nadejda Hriptevschi. Activitatea acestui grup va fi susținută financiar de Uniunea Europeană și de către Statele Unite ale Americii, dar și alți potențiali donatori cu care se discută în acest sens. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

73
Tagurile:
Corupție, Maia Sandu, Clasa politică, politică
Tematic
Dumitru Diacov pleacă din politică? Cui i-a cedat locul de pe lista PDM la alegeri
Ioan Aurel Pop - o lecție românească în locul ”înrăirii prin corectitudinea politică”


Загрузка...
Mașini furate din Europa și vândute în Moldova

Aveți grijă de la cine cumpărați mașini: Automobile furate din UE, vândute în Moldova