Владимир Зеленский и Реджеп Тайип Эрдоган

Cum Turcia își consolidează pozițiile în spațiul ex-sovietic

137
Turcia își extinde influența în spațiul ex-sovietic, consolidându-și influența în Ucraina și Azerbaidjan. Ce se ascunde în spatele acestei agende.

Serghei Markedonov, cercetător principal al Institutul de State de Relații Internaționale de la Moscova a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”

Intensificarea cooperării turci-ucrainene poate influența în mod substanțial situația din regiunea Mării Negre. Totodată, semnificația acestui factor depășește limitele geografice ale bazinului Mării Negre.

Relațiile dintre Ankara și Kiev, care cunosc o dezvoltare dinamică, sunt actualizate de probleme precum pătrunderea energică a Turciei în spațiul fostei URSS, disponibilitatea ei de a-și atribui rolul de protector politico-militar al unor state post-sovietice, precum și o oportunitate pentru unele state de a-și consolida relațiile cu Alianța fără a fi membri formali ai organizației.

Vizite și simboluri politice

În ultimii ani se observă o activizare semnificativă a contactelor bilaterale dintre reprezentanții Kievului și Ankara la cel mai înalt nivel. Prima vizită a liderului ucrainean în Turcia a avut loc în august 2019. Acest lucru s-a întâmplat doar peste patru luni de la victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale. La începutul lui februarie 2020, a venit rândul Kievului să găzduiască înaltul oaspete de la Ankara. Peste opt luni a avut loc o nouă vizită de lucru a lui Zelenski în Turcia. Între cele două evenimente, pe 27 august 2020, președintele Recep Tayyip Erdogan a purtat discuții cu vicepremierul guvernului ucrainean, Oleg Urupski. Pe 10 aprilie 2021, Turcia a fost vizitată de președintele Ucrainei.

Din câte observăm, intensitatea contactelor bilaterale este destul de înaltă. Însă mult mai important este contextul în jurul acestor evenimente diplomatice. Merită să atragem atenție la faptul că vizita lui Erdogan la Kiev pe 3 februarie 2020 a fost dedicată nu doar celor 28 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Turcă și Ucraina post-sovietică. Aceasta a avut loc pe fundalul unei escaladări bruște în Siria. Dacă în timpul primei întrevederi cu Zelenski pe pământul turc Erdogan s-a distanțat de orice critică în adresa Moscovei, atunci la Kiev a dat frâu liber emoțiilor. Rusia a fost acuzată că a închis ochii premeditat la acțiunile “regimului sirian”. Pe acest fundal, Kievul și Ankara au convenit asupra activizării cooperării în domeniul tehnico-militar.

Voiajul lui Zelenski pe țărmurile turcești în octombrie a anului trecut a decurs în contextul celui de-al doilea război în Karabahul de Nord. În acest eveniment rolul Ankarei nu se rezuma doar la fraze simbolice cu privire la susținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului, principalul aliat în spațiul ex-sovietic. Turcia și-a adjudecată noul rol în regiunea Caucazului. A devenit clar că odată ce și-a consolidat pozițiile în regiunea Caspică, Turcia va devenit mult mai activă atât în direcția Asiei Centrală, cât și în regiunea Mării Negre.

Sub acompaniamentul armelor din conflictul din Nagorno Karabah, Kievul și Ankara au semnat un memorandul cu privire la o cooperare pe termen lung pentru consolidarea sistemelor de apărare. Drept urmare a acestui fapt a devenit acordul Ministerului Apărării din Ucraina cu un șir de companii turcești pentru producția dronelor și corvetelor, semnat în decembrie 2020.

Și, în final, aprilie 2021. Vizita lui Zelenski în Turcia a avut loc pe fundalul izbucnirii spontane a unui interes față de situația din Donbas. În Sud-Estul Ucrainei are loc o “dezghețare” a conflictului. Problema aici constă nu atât în incidentele militare, înregistrate de reprezentanții OSCE, jurnaliști și experți. Pe față e o vădită stagnare a procesului de instaurare a păcii, o tentativă de a modifica formatul existent al negocierilor prin cooptarea în “grupul normand” a SUA, de a transfera negocierile de la Minsk într-o altă capitală “neutră”. Chiar dacă autoritățile belaruse, în ciuda unor relații strânse cu Rusia, s-au obținut de la formularea unei poziții în ceea ce privește Donbas.

Zelenski și Erdogan au demonstrate mai multe semne ale susținerii și solidarității reciproce. De altfel, în astfel de istorii întotdeauna există anumite nuanțe la care merită să atragem atenție. Ce premise sistemice există pentru activizarea relațiilor turco-ucrainene? Pot fi considerate pozițiile Ankara și Kiev în totalitate identice?

Bazele pentru parteneriatul bilateral

Să începem cu faptul că pentru Ucraina președintele Erdogan și establishment turcesc reprezintă un public recunoscător. În special, atunci când vine vorba de pierderea suveranității Kievului asupra Crimeii. Comunitatea tătară reprezintă un factor intern important pentru Turcia. Potrivit unor aprecieri, în țără locuiesc peste 4-5 milioane de urmași ai tătarilor din Crimeea. Potrivit turcologului rus Pavel Șlîkov, “în Turcia există niște forțe care sunt dispuse să exploateze sentimentele romantice ale elitei turcești, care visează la intensificarea expansiunii spre Caucaz, Crimeea, Volga, Asia Centrală și care privesc Rusia nu în calitate de partener, ci ca pe un adversar geopolitic”.

De aici vine și poziția clar exprimată a autorităților de la Ankara în problema Crimeii. De fiecare data establishmentul turc subliniază că nu recunoaște jurisdicția rusă asupra acestei peninsula. Mai mult, elita turcă, conștientizând complexitatea relațiilor dintre Moscova și Kiev, utilizează canalele ucrainene pentru a transmite nemulțumirile față de politica Rusiei.

În afară de aceasta, pentru Zelenski sunt foarte importante contactele cu Patriarhul de la Constantinopol Bartolomeu, al cărui influență încearcă s-o instrumentalizeze pentru consolidarea tendinței de “naționalizare” a bisericii ortodoxe în țara lui.

Observăm disponibilitatea Ucrainei de a-și demonstra poziții speciale în raport cu Azerbaidjan, precum și respingerea politicii de recunoaștere a genocidului armean în Imperiul Otoman.

Între timp, pentru Turcia Ucraina nu este doar un canal pentru lansarea nemulțumirilor existente și a emoțiilor în contextul unei “cooperări competitive” controversate cu Moscova. În cele din urmă, canalele de comunicare ale președinților și miniștrilor Afacerilor Externe ai Rusiei și Turciei sunt ajustate și funcționează bine. Apropo, în ajunul călătoriei lui Zelenski, la inițiativa părții turcești, a avut loc o discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin. Ankara încearcă să-și promoveze propria direcție, pentru ca, pe de o parte, să nu intre într-un conflict deschis cu SUA și NATO, păstrându-și calitatea de membri al Alianței Nord-Atlantice, pe de altă parte, să-și demonstreze politica externă independentă. Problema Crimeii sau activizarea în spațiul postsovietic, în primul rând, e inițiativa părții turce. În același timp, e un prilej de a demonstra solidaritatea cu Washingtonul și Bruxelles. Drept urmare, declarația lui Erdogan de sprijinire a aspirațiilor euro-atlantice ale Kievului. Speranțele de admitere a Ucrainei în Alianță sunt mici, însă declarațiile de susținere a integrității teritoriale, precum și opțiunii pro-NATO vor fi privite pozitiv de aliații americani și europeni.

Aici ne-am dori să atragem atenția la un scenariu de o importanță primară. În jurul Ucrainei și Georgiei nu încetează disputele: vor deveni în curând membri ai NATO? Însă această chestiune, în ciuda importanței sale, este secundar. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri în care o țară a devenit un partener privilegiat al SUA sau altor aliați ai Washingtonului, fără a fi formal membru al Alianței. Oare nu era așa în cazul Israelului, Coreei de Sud, Japoniei, Spaniei în perioada dictaturii lui Franco? Să nu plecam atât de departe. Oare absența calității de membru al NATO a împiedicat Azerbaidjanul să devine un partener strategic al Turciei, țară care are a doua armată ca mărime în Alianță?

Kievul nu e Baku

Prin urmare, între Ucraina și Turcia nu există probleme, iar alianța lor în curând se va transforma în ceva similar modelului turco-azer? Să nu ne grăbim cu concluzii. În primul rând, pentru că Baku, spre deosebire de Kiev, își ajustează politica prin distanțarea de orice procese integraționiste. Ucraina își definește foarte clar astfel de obiective strategice, cum ar fi aderarea la NATO și UE. Ceea ce înseamnă că este mult mai dependentă de modul în care este definit formatul bilateral.

Cât timp relațiile în triunghiul Washington – Bruxelles – Ankara sunt bune, nu există nicio problemă. Însă e suficient ca SUA să simtă o gelozie față de partenerul său eurasiatic, situația se poate schimba, iar Kievul va fi nevoit să aleagă. Baku nu apleacă urechea atât de atent la “sfaturile străine” în ceea ce privește democrația și reformele. Nu și Kievul. Ucraina nu dispune de acea independență față de Occident în procesul de luare a deciziilor, ceea ce are Azerbaidjanul.

Aici ar fi momentul să menționăm istoria din agenda relațiilor turco-ucrainene, cum ar fi extrădarea Turciei a adepților liderului spiritual Fethullah Gülen. În ianuarie 2021, din Ucraina au fost deportați doi învățători turci – Samet Gur și Salih Fidana. Reveniți acasă, aceștia au ajuns sub acuzare. Însă o astfel de cooperare, de regulă, provoacă proteste și reacții critice din partea diverselor organizații internaționale (cum ar fi Freedom House). Chiar dacă Statele Unite balansează de obicei între “politica reală” și abordarea idealist, Ucraina este percepută de opinia publică de acolo nu ca o țară “specifică” a Orientului arab, ci ca un stat european, care aspiră la „standarde înalte ale democrației”. Ceea ce li se iartă statelor din regiunea Golfului, Kievului nu i se admite.

Pe lângă factorul SUA există și alte constrângeri. În ultimii ani Erdogan i-a provocat pe mai mulți. În listă se află și Moscova, Washingtonul, Beijingul, Delhi. Totuși, promovându-și imaginea de cel care tulbură liniștea publică, președintele turc și-a demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a raționaliza confruntarea. Nu în zadar în timpul vizitei omologului său ucrainean, liderul turc i-a indicat asupra necesității realizării acordurilor de la Minsk. În ciuda faptului că autoritățile de la Kiev susțin deschis că acestea sunt învechite și nu mai sunt relevante pentru actuala agendă.

În același timp, livrarea armatei ucrainene a dronelor “Bayraktar”, care și-au demonstrat eficiența în timpul acțiunilor militare din Karabah, ar putea să vină în contradicție cu discursurile diplomatice bine puse la punct. E puțin probabil ca Ankara va putea garanta că Ucraina nu-și va dori să repete în Donbas, cu ajutorul lor, experiența de anul trecut din Karabah.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

137
Tagurile:
Ucraina, SUA, Rusia, Turcia
Igor Dodon

Igor Dodon se vaccinează: Când și ce ser își va administra

3
Fostul președinte al Republicii Moldova a decis în sfârșit să se vaccineze. Acesta a ales vaccinul Sputnik V.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Liderul socialiștilor din Republica Moldova, Igosr Dodon se va vaccina împotriva coronavirusului. Acesta a precizat în cadrul emisiunii sale de vineri că va merge mâine la maratonul organizat la Palatul Republicii pentru a primi prima doză de vaccin. Dodon a ales să se imunizeze cu Sputnik V. 

„Am de gând să particip mâine împreună cu toți cetățenii care vor veni la maraton în dorința de a se vaccina. Sper mâine cu succes să mă vaccinez cu Sputnik V”, a precizat Dodon. 

Știrea se actualizează...

 

 

3
Tagurile:
doze de vaccin, vaccinare copii, Vaccinare, vaccin


Загрузка...
Aleksandar Vulin (File)

Serbia: „Vom rămâne neutri militar”

24
(reînnoit 21:32 24.06.2021)
Poziția Serbiei cu privire la NATO rămâne neschimbată, iar țara nu se va alătura alianței, a declarat ministrul sârb de Interne Aleksandar Vulin.

BUCUREŞTI, 25 iun – Sputnik, Doina Crainic. Alianța occidentală a bombardat fără milă ţara balcanică timp de 78 de zile consecutive, în 1999, campania lăsând în urmă peste 5.000 de civili morți, provocând, în acelaşi timp, o creștere gravă a numărului de boli oncologice și facilitând regiunii separatiste Kosovo declararea independenței față de Belgrad.

Poziția Serbiei față de NATO rămâne neschimbată, iar țara nu se va alătura alianței, a declarat ministrul sârb de Interne Aleksandar Vulin.

„Serbia sub conducerea președintelui Aleksandar Vucic a decis că va fi neutră din punct de vedere militar. Nicio suspiciune, indiferent de unde provine - din est sau din vest -, nu are nicio bază în realitate”, a spus Vulin, luând cuvântul joi la Conferința ruso-sârbă organizată de clubul de discuții Valdai de la Belgrad.

„Am adoptat o decizie parlamentară, o strategie națională de apărare și toate documentele necesare în care am precizat clar că Serbia nu va fi membră a NATO”, a explicat oficialul, subliniind că pentru aderarea la alianță ar fi necesar ca țara să schimbe complet întreaga structură a guvernului.

„Suntem pregătiți să oferim aproape totul pentru a asigura pacea și pentru libertate”, a subliniat oficialul.

De asemenea, Vulin a comentat cu privire la disputa în desfăşurare între alianța occidentală și Moscova, spunând că „Federația Rusă își exprimă poziția - iar această poziție este cât se poate de clară - că apropierea NATO de frontierele Rusiei este absolut inacceptabilă, problematică din punct de vedere al securității și inutilă”, a mai spus ministrul sârb de Interne, citat de Sputnik News.

Ministrul a amintit despre bombardamentele NATO din 1999 asupra Iugoslaviei, sugerând că „tot ceea ce se face împotriva noastră este, în cele din urmă, îndreptat către Rusia. Agresiunea NATO din 1999 împotriva Serbiei a fost începutul unui atac asupra Rusiei, iar Rusia a înțeles acest lucru”.

Numind Rusia drept un „aliat” al Serbiei, Vulin a mai spus că, în toți anii de cooperare dintre cele două țări, Belgradul nu a suferit niciodată presiuni din partea Rusiei cu privire la nicio chestiune. „Nu ni s-a spus niciodată: «faceți asta și asta, altfel veți simți puterea Rusiei».”

La rândul său, Evgheni Primakov, nepotul fostului ministru rus de Externe și prim-ministru Evgeni Primakov, și șeful Rossotrudnichestvo, o agenție guvernamentală însărcinată cu coordonarea cooperării internaționale, a subliniat că relațiile Rusiei cu Serbia sunt „foarte bune” sub aspect politic, „având în vedere situaţia complicată din Serbia, care este înconjurată de Uniunea Europeană și de țările membre NATO.”

Poziţia Serbiei faţă de NATO

La peste 20 de ani de la bombardamentele din 1999, sârbii rămân în general ostili față de NATO, un sondaj recent arătând că aproximativ 80% dintre locuitorii țării se opun cu fermitate aderării țării lor la alianţă și doar 5% fiind favorabili ideii, potrivit sursei citate. De asemenea, aproximativ 30 % și-au exprimat opoziția față de integrarea națiunilor balcanice în Uniunea Europeană.

Peste 5.000 de civili au murit în bombardamentele din 1999, care au durat 78 de zile și au vizat Serbia și Muntenegru, care atunci făceau parte din Republica Federală Iugoslavia. În timpul campaniei, NATO a efectuat 2.300 de atacuri și a lansat aproape 420.000 de rachete, bombe și alte proiectile, folosind inclusiv bombe cu dispersie și muniţii cu uraniu sărăcit. Utilizarea acestora din urmă a provocat o creștere letală a cancerelor în toată regiunea, pentru care oficialii occidentali au refuzat să accepte asumarea vreunei culpabilităţi.

În 2017, academicianul sârb Ljubisa Rakic a calculat că uraniul sărăcit aruncat atunci asupra Iugoslaviei ar fi fost suficient pentru a construi aproximativ 170 de bombe nucleare, similare celei pe care SUA a lansat-o asupra Hiroshimei în 1945.

De asemenea, bombardamentele au provocat pagube de până la 100 de miliarde de dolari, distrugând sau avariind peste 25.000 de clădiri de locuinţe, sute de kilometri de infrastructură rutieră și feroviară, 14 aeroporturi, 19 spitale, 20 de centre de sănătate, 69 de școli, 18 grădinițe, 176 de monumente culturale și 38 de poduri. Printre ţinte a fost şi Radio-Televiziunea din Serbia. Ambasada Chinei la Belgrad a fost, de asemenea, lovită accidental, fiind ucişi trei cetățeni chinezi.

La începutul acestui an, Serbia a intentat primele procese împotriva NATO în numele victimelor bombardamentelor din 1999.

Patru dintre cele șase republici din fosta Iugoslavie au aderat la NATO din 2004, fiind diferite niveluri de presiune în acest sens din partea Occidentului și în ciuda opoziţiei populare din țări, precum Muntenegru și Macedonia de Nord.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

24
Tagurile:
NATO, Serbia


Загрузка...