Curtea Constituțională

De ce Maia Sandu nu a contestat la CC instituirea stării de urgență analist

239
(reînnoit 10:06 07.04.2021)
Expertul în domeniul relațiilor internaționale a explicat de ce șeful statului, Maia Sandu, nu a contestat în instanță decizia majorității parlamentare de a institui în țară regimul stării de urgență în contextul pericolului răspândirii noului coronavirus.

CHIȘINĂU, 7 apr – Sputnik. Unul dintre principalele scopuri ale actualului președinte Maia Sandu și al partidului care îi este loial, ”Acțiune și Solidaritate” (PAS), a fost de a provoca și organiza alegeri parlamentare anticipate. Nici președintele, nici deputații, nici conducerea respectivului partid de dreapta nu au ascuns acest lucru.

Astfel, Sandu s-a adresat Curții Constituționale a țării cu cererea de a constata întrunirea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate, după ce deputații organului legislativ suprem nu au confirmat de două ori candidații pe care i-a propus pentru funcția de prim-ministru.

Însă în calea Maiei Sandu și a susținătorilor ei a intervenit starea de urgență, care a fost impusă de reprezentanții majorității parlamentare de guvernământ din cauza pericolului extinderii în continuare a coronavirusului și a agravării situației epidemice. Conform legislației actuale, în condițiile stării de urgență dizolvarea parlamentului devine imposibilă.

De ce Sandu nu a contestat această decizie a parlamentarilor la Curtea Constituțională? Răspunsul la această întrebare a fost dat în studioul Sputnik Moldova de expertul Institutului de Studii Umanitare și Politice (Moscova) Vladimir Bruter.

"Cred că ea înțelege că dacă face acest lucru, va fi percepută ca o persoană responsabilă de zeci de decese în țară. Evident,ea  poate contesta o astfel de decizii a deputaților. Pur și simplu, din punctul de vedere al societății, acest lucru va arăta ca un sacrilegiu. Cum îți poți asuma responsabilitatea pentru faptul că concetățenii tăi au murit din cauza coronavirusului? " a declarat interlocutorul.

În opinia expertului, dacă majoritatea parlamentară și guvernul interimar al țării au întreprins ceva greșit, atunci în două luni toți vor purta o responsabilitate colectivă. Dar vina principală, potrivit lui Bruter, va fi a acelor oameni care împiedică în mod deliberat Parlamentul și Cabinetul de Miniștri să țină sub control situația privind răspândirea COVID-19.

Parlamentul a decis pe 31 martie să declare starea de urgență în țară, din 1 aprilie până pe 30 mai. Pe 2 martie, în Moldova a început campania de vaccinare împotriva coronavirusului. Acest proces este divizat în trei etape.

În prima sunt vaccinați lucrătorii medicali, în cea de a doua vor fi imunizate persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, persoanele cu boli cronice, angajații instituțiilor de învățământ și angajații organelor de drept, cei din sectorul Apărării și Securității statului, iar în a treia etapă - toți ceilalți.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

239
Tagurile:
stare de urgență, alegeri anticipate, Curtea Constituțională, Maia Sandu
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii (204)
Tematic
Liderul socialiștilor spune când ar putea fi organizate în Moldova alegeri anticipate
Politolog: Starea de urgență în Moldova – necesitate sau politică?
Prezentarea de către Comisia Electorală Centrală a rezultatelor preliminare oficiale privind desfășurarea alegerilor prezidențiale

Candidații la funcția de deputat mai au 7 zile pentru a face asta - detalii

40
(reînnoit 17:18 19.06.2021)
Candidații pentru funcția de deputat mai au o săptămână la dispoziție pentru a se răzgândi. În cazul în care vor să facă schimbări în lista candidaților sau vor să se retragă din cursa electorală, o pot face până pe 26 iunie. 

CHIȘINĂU, 19 iun - Sputnik. Comisia Electorală Centrală anunță că retragerea întregii liste de candidați, înlocuirea unui candidat sau excluderea unui candidat poate fi făcută până pe 26 iunie. Totodată, CEC a precizat că potrivit prevederilor legislației electorale, decizia privind retragerea sau modificarea listei de candidați se adoptă de către formațiunea care a înaintat lista respectivă, cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40 la sută pentru ambele sexe.

CEC a menționat că orice candidat independent are dreptul să-și retragă candidatura, dar nu mai târziu decât cu 14 zile înainte de ziua alegerilor.

„După expirarea termenului dat, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată doar de organul electoral care l-a înregistrat, în baza deciziei instanței de judecată, precum și în caz de deces al acestuia sau survenire a condițiilor stabilite de Codul electoral referitoare la interdicțiile de a fi ales”, se menționează în comunicatul de presă al CEC.

În context, CEC a mai precizat că dacă concurentul electoral își retrage candidatura sau înregistrarea este anulată după ce buletinele de vot au fost tipărite, în buletin, în dreptul acestuia, biroul electoral al secției de votare va aplica ștampila cu mențiunea „Retras”.

Precizăm că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
Alegeri parlamentare anticipate, candidați, concurenți electorali, CEC


Загрузка...
Maia Sandu va efectua o vizită oficială în Polonia

O nouă vizită a Maiei Sandu în afara țării: Iată unde pleacă și cu cine se va întâlni

106
(reînnoit 14:19 19.06.2021)
Președintele Republicii Moldova va mai efectua o vizită oficială imediat ce se întoarce din Italia. De această dată, șeful statului va merge în Polonia. 

CHIȘINĂU, 19 iun - Sputnik. Președinția informează că Maia Sandu urmează să mai efectueze o vizită oficială după ce revine din Italia. Luni, 21 iunie, șeful statului merge în Polonia, la invitația omologului său polonez.

„La Varșovia, Președinta Maia Sandu va avea o întrevedere cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, după care vor avea loc discuții plenare ale delegațiilor celor două state. La finalul întrevederii, cei doi șefi de stat vor face declarații de presă”, se menționează în comunicatul de presă al Președinției. 

În comunicatul de presă se mai precizează că tot luni, 21 iunie, Maia Sandu se va întâlni cu Mareșalul Seimului polon, Elżbieta Witek, și cu Mareșalul Senatului polon, Tomasz Grodzki.

Șeful statului întreprinde o vizită oficială la Roma, în zilele de 18-20 iunie, la invitația omologului său italian. Aceasta este a șasea vizită, efectuată de Maia Sandu în străinătate, de la preluarea mandatului, după cele de la Berlin, Strasbourg, Paris, Bruxelles și Kiev.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

106
Tagurile:
vizită oficială, Polonia, Maia Sandu, președinte
Tematic
Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Senatului Italiei


Загрузка...
Zinaida Gribincea

Momentele dificile pot fi depășite: Sfaturile psihologilor

0
(reînnoit 18:20 19.06.2021)
În ultima perioadă a crescut numărul persoanelor care apelează pentru ajutor la Linia Verde pentru prevenirea suicidului. Specialiștii sunt îngrijorați că fenomenul a luat asemenea amploare și susțin că statisticile sunt mai mari decât cele prezentate oficial.
Stresul, panica și anxietatea: Cum să gestionăm stările emoționale

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", psihologul Zinai Gribincea a remarcat că pandemia a afectat practic toate laturile vieții cotidiene. Anume în acest timp au ieșit la iveală mai multe stări cu care se confruntă oamenii. Specifice perioadei sunt tulburările emoționale – anxietatea, stresul, panica și stările depresive.

Adesea, atunci când omul nu-și mai poate controla emoțiile apar diverse gânduri negative. Cele mai vulnerabili sunt persoanele predispuse la stări depresive și cei care nu se pot adapta ușor situațiilor.

"Chiar și cazurile de suicid despre care tot mai frecvent se discută în ultima perioadă sunt cauzate de diverși factori precum expunerea constantă la stres, anxietatea, depresia, panica ș.a. Atunci când apare o situație neprevăzută este important să privim momentul cu distănțare și să analizăm la rece și cu mult calm evenimentele prin care trecem", a declarat Zinaida Gribincea.

Potrivit unei medii statistice din ultimii câțiva ani, aproape 500 de persoane se sinucid anual în Republica Moldova. Suicidul este provocat de mai mulți factori ce interacționează între ei, iar când apare o situație de stres mai complexă, omul decide să recurgă la gestul extrem. 

"Este demonstrat că persoanele comit această faptă din diferite motive: probleme personale, probleme de serviciu, probleme financiare, singurătatea, depresia ș.a. Zilnic ne confruntăm cu diferite probleme, dar anume factorul de sănătate mintală și capacitatea de a răspunde la aceste probleme ne ajută să le soluționăm fără a avea tentații de a ne auto-anula", a explicat psihologul.
Liuba Ceban
© Sputnik / Osmatesco
Liuba Ceban

Fondatoarea Liniei Verzi pentru prevenirea suicidului, Liuba Ceban, susține că numărul real al celor care s-au sinucis anul trecut în țara noastră este semnificativ mai mare decât cel prezentat oficial. Deși au fost raportate peste 300 de cazuri de suicid, de fapt și-ar fi pus capăt zilelor de cinci ori mai multe persoane.

"Când este vorba de tentativă de suicid, OMS recomandă să înmulțim cifra oficială cu 25. Ceea ce înseamnă că la noi în țară anual avem 10 mii de tentative de suicid. Eu am împărțit cifra asta pe fiecare zi și iese că aproximativ 30 de cazuri pe zi, câte unul în fiecare raion. Adevărata fața a numărului de suicid nu o cunoaște nimeni", a precizat fondatoarea Liniei Verzi.

Specialista susține că rareori oamenii sunt determinați de alte persoane sau de mass-media să-și pună capăt zilelor. Singurul lucru pe care îl pot prelua este metoda, adică felul în care să recurgă la suicid.

"Oamenii pot să fie influențați cu privire la modul prin care alții încercă să-și pună capăt zilelor. Oamenii se uită la știri, la filme sau citesc și așa pot să copie o metodă de suicid. În acest sens există pericolul de a copia comportamentul, dar nu vorbim de faptul că e la modă, dar de faptul că omul deja e vulnerabil. Nu poate fi că la om e totul bine și a apărut doar o mică problemă și el recurge la acest gest. Oamenii trec prin durere sufletească enormă care a fost adunată și alimentată cu mai multe traume pe parcursul vieții", a menționat Ceban.

Psihologii afirmă că alimentația corectă și echilibrată, practicarea unui hobby care aduce satisfacție și fericire, sportul, plimbările la aer curat, gândirea pozitivă, comunicarea cu prietenii – toate acestea vă pot ajuta să depășiți cu ușurință situațiile neplăcute din viața cotidiană.

De asemenea, în situațiile mai complicate este importantă susținerea celor apropiați, iar în cazul în care oamenii nu reușesc să facă față stărilor distructive, să apeleze la ajutorul specialiștilor.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
suicid, psiholog
Tematic
Psiholog, despre utilizarea în exces a gadgeturilor: Urmează o catastrofă socială


Загрузка...