Premierul Ion Chicu a avut o întâlnire cu ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan

Ce spune fostul premier Ion Chicu despre restricțiile impuse în starea de urgență

284
Fostul premier Ion Chicu susține că starea de urgență ar fi fost bine de instituit mult mai devreme, întrucât situația pandemică putea fi gestionată mult mai eficient. Totodată, Chicu a criticat restricția prin care accesul cetățenilor în parcuri este interzis.

CHIȘINĂU, 2 apr – Sputnik. Fostul prim-ministru Ion Chicu, care a anunțat că își creează partid politic, a declarat astăzi în studioul Sputnik Moldova că, în ultima jumătate de an, pandemia nu a fost gestionată corect, întrucât politicienii s-au gândit doar la rating-ul lor, nu la riscurile virusului. 

"Nu pot să vin cu aprecieri la adresa Guvernului interimar în privința gestionării pandemiei. Din decembrie până acum s-a relaxat abordarea față de pandemiei, dar aici este vorba de inacțiunea mai multor factori: Guvern, Parlament și Președenție, care nu și-au asumat unele decizii, dar trebuia de venit cu restricții, deși nu sunt pe placul cetățenilor. Dacă a trebuit anul trecut, am iești și am spus că trebuie de închis biserica, deși asta nu le-a plăcut oamenilor. Îmi cer și acum iertare, dar asta era situația", a declarat Ion Chicu, fostul premier. 

Totodată, Ion Chicu susține că starea de urgență ar fi fost bine de instituit mult mai devreme. Chicu a comentat și restricțiile impuse recent de Comisia pentru Situații Excepționale.

"Este un mecanism care trebuia mai înainte de aplicat și astfel Comisia pentru Situații Excepționale ar fi putut gestiona mai eficient situația. În această comisiei sunt reprezentanți din 30 de entități. Tot timpul unele decizii pot provoca discuții și critici, asta e normal. Limitarea circulației pe timp de noapte - este clar că ziua nu poți limita accesul oamenilor, dar noaptea sunt unele activități și ar fi fost bine de explicat în ce condiții se limitează. Unele decizii nu au logică liniară. Ce ține de parcuri - cred că este o eroare. Noi am restricționat, dar doar două săptămâni. Acum nu avem restricția de stat în casă și când ai îngrădit accesul  parcurile, îmi pare alogică. Sper colegii să vină cu rectificări", a spus Ion Chicu, fostul premier.

Recent, Ion Chicu a declarat că își face partid, iar formațiunea se va numi „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” și are ca obiectiv principal dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova, prin consolidarea societății și integrarea statului nostru în Uniunea Europeană.

"Integrarea în UE este și unica șansă de reintegrare a regiunii transnistrene. Realizarea obiectivului de integrare europeană va fi un suport în plus năzuințelor noastre de a construi relații de cooperare, bazate pe respect reciproc cu toate țările lumii, în special cu partenerii noștri strategici", precizat Chicu.

Recent, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat în studioul Sputnik Moldova că nu împărtășește opțiunea lui Ion Chicu pentru integrare europeană. Cu toate acestea, dacă partidul lui Chicu va accede în Parlament, PSRM va face alianță mai degrabă cu această formațiune politică decât cu altele.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

284
Tagurile:
declarații, Ion Chicu
Tematic
Fostul premier Ion Chicu, despre noul său partid și experiența sa la șefia guvernului
Negocieri Sandu-Zelenski: Ce ar putea pierde Moldova - îngrijorarea lui Chicu
Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Israelului

Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Israelului: Ce au discutat

14
(reînnoit 20:35 23.06.2021)
Mai multe subiecte de interes social, în special pentru moldovenii din Israel, au fost discutate în cadrul întrevederii șefului statului cu Ambasadorul Israelului în țara noastră.

CHIȘINĂU, 23 iun - Sputnik. Negocierile pe marginea mai multor acorduri care se referă la moldovenii aflați la muncă în statul Israel vor fi reluate în scurt timp, precizează serviciul de presă al Președinției.

Într-un comunicat de presă este menționat că subiectul a fost abordat în cadrul întrevederii președintelui Maia Sandu cu Ambasadorul Statului Israel în Republica Moldova, Eliav Belotsercovsky. 

„Am discutat subiectele-cheie de pe agenda bilaterală, printre care reluarea negocierilor pe marginea mai multor acorduri, o parte dintre care se referă la situația conaționalilor noștri aflați la muncă în Israel. La fel, am convenit să valorificăm mai bine potențialul de cooperare comercial-economică a țărilor noastre, în special în agricultură, educație, medicină, turism și sectorul IT. Sunt sectoare în care deja există o cooperare bună între agenții economici din cele două țări”, este precizat în comunicat.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre finalizarea proiectului privind înființarea Muzeului de Istorie a Evreilor, cât și renovarea Cimitirului evreiesc din Chișinău.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

14


Загрузка...
imagini din arhăvă

CEC a decis câte secții de votare vor fi deschise peste hotare: Lista completă

153
(reînnoit 19:35 23.06.2021)
Comisia Electorală Centrală a aprobat în ședința de miercuri, 23 iunie, deschiderea a 150 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

CHIȘINĂU, 23 iunie - Sputnik. CEC a decis deschiderea a 150 de secții de vot peste hotarele țării. O decizie în acest sens a fost luată în această seară de membrii CEC, după ce astăzi au purtat discuții cu reprezentanții MAEIE.

În scopul executării hotărârii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie și a deciziei Curții Supreme de Justiție din 22 iunie, CEC a organizat consultări suplimentare cu factori de decizie din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Având la bază devizul de cheltuieli estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate întocmit în baza evaluării necesităților pentru 150 secții de votare, CEC a transmis spre avizare finală MAEIE o listă, la fel, cu 150 secții de votare.

În context, MAEIE a comunicat despre îndeplinirea condiției ce vizează obținerea acordului autorităților competente ale statelor străine, precum și a confirmat posibilitatea asigurării din punct de vedere logistic a procesului de votare, inclusiv identificarea președinților birourilor electorale ale secțiile de votare și sediilor acestora.

În rezultat, a fost aprobată, cu votul unanim al membrilor Comisiei, lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, iar Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va ajusta hotărârea privind constituirea birourilor electorale ale secțiilor de votare în străinătate în corespundere cu hotărârea CEC.

Iată lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021

Lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021
Lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021

Amintim că astăzi conducerea Comisiei Electorale Centrale s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în țara noastră, Dereсk J. Hogan. 

Oficialii au discutat mai multe aspecte referitoare la organizarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, inclusiv prin prisma acțiunilor întreprinse de CEC pentru desfășurarea proceselor electorale și a provocărilor existente.

Totodată, aceștia au discutat despre organizarea alegerilor în afara țării. Oficialii au realizat un schimb de informații și păreri în contextul deciziilor instanțelor de judecată pe marginea deschiderii secțiilor de votare în străinătate.

Vizita ambasadorului SUA la Comisia Electorală Centrală a stârnit mai multe controverse în rândul societății. Mulți analiști politici au calificat gestul diplomatului drept o imixtiune în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe 11 iulie. Oamenii sunt așteptați la urnele de vot pentru ași alege deputații care îi vor reprezenta în următorii patru ani în Parlament.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

153
Tagurile:
diaspora, Secții de votare, CEC
Tematic
Câte secții de votare vor fi deschise la alegerile parlamentare
Diaspora din Rusia are mai multe motive să ceară sporirea numărului de secții de votare
CSJ a respins recursul CEC: Vor fi deschise mai multe secții de votare în diasporă


Загрузка...
Emil Ceban

Admiterea la Universitatea de Medicină: Oferte educaționale pentru noul an de studii