Noul Prim-ministru învestit astăzi, Ion Chicu, a fost prezentat angajaților Cancelariei de Stat de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Dodon face sau nu coaliție cu Chicu dacă ajunge în Parlament

169
Igor Dodon nu împărtășește opțiunea lui Ion Chicu pentru integrare europeană. Dar, cu toate acestea, dacă partidul lui Chicu va accede în Parlament, PSRM va face alianță mai degrabă cu această formațiune politică decât cu altele.

CHIȘINĂU, 31 mart – Sputnik. În cadrul unui interviu realizat în studioul Sputnik Moldova, președintele PSRM, Igor Dodon, a fost întrebat cum comentează el declarația fostului premier Ion Chicu, care a reprezentat guvernarea socialistă, că își creează partid politic.  

Răspunzând la această întrebare, Igor Dodon a declarat că el nu este de acord cu toate viziunile fostului premier, dar oricum, dacă ar fi să constituie o alianță parlamentară, ar face-o cu partidul acestuia. .

„Foarte mulți oameni care au fost în prima linie, ulterior doresc să își facă partide. El când a fost înaintat premier, eu personal l-am susținut. În unele chestiuni, noi avem viziuni diferite. El crede că țara trebuie cu orice preț să se integreze în UE. Eu cred că asta nu este corect și nu este de perspectivă. Nu sunt de acord nici cu desființarea raioanelor și crearea județelor. Dar dacă el va ajunge în Parlament, eu voi face coaliție mai degrabă cu el, decât cu alte partide”, a declarat Igor Dodon.

Precizăm că fostul prim-ministru Ion Chicu anunța miercuri dimineața că își creează partid politic. Informația a fost publicată de fostul premier pe rețelele de socializare după miezul nopții. Partidul se va numi „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” și are ca obiectiv principal dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova, prin consolidarea societății și integrarea statului nostru în Uniunea Europeană.

„Noi, cetățenii Republicii Moldova, am moștenit un pământ de o frumusețe rară, o Ţară pe care suntem datori să o păstrăm și să o dezvoltăm pentru urmașii urmașilor noștri. Băștinașii acestui meleag au fost tot timpul oameni vrednici și curajoși, au știut mereu să înfrunte greutățile și au trecut, cu demnitate, de vremurile vitrege. Și astăzi, poporul nostru este pus la grea încercare, dar suntem siguri că vom depăși și această perioadă de restriște”, scrie Chicu.

Politicianul informează că principalul deziderat al său și al echipei este crearea tuturor condițiilor pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Integrarea în UE este și unica șansă de reintegrare a regiunii transnistrene. Realizarea obiectivului de integrare europeană va fi un suport în plus năzuințelor noastre de a construi relații de cooperare, bazate pe respect reciproc cu toate țările lumii, în special cu partenerii noștri strategici”, mai spune Chicu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

169
Tagurile:
alianță, Igor Dodon, Ion Chicu
Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Israelului

Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Israelului: Ce au discutat

16
(reînnoit 20:35 23.06.2021)
Mai multe subiecte de interes social, în special pentru moldovenii din Israel, au fost discutate în cadrul întrevederii șefului statului cu Ambasadorul Israelului în țara noastră.

CHIȘINĂU, 23 iun - Sputnik. Negocierile pe marginea mai multor acorduri care se referă la moldovenii aflați la muncă în statul Israel vor fi reluate în scurt timp, precizează serviciul de presă al Președinției.

Într-un comunicat de presă este menționat că subiectul a fost abordat în cadrul întrevederii președintelui Maia Sandu cu Ambasadorul Statului Israel în Republica Moldova, Eliav Belotsercovsky. 

„Am discutat subiectele-cheie de pe agenda bilaterală, printre care reluarea negocierilor pe marginea mai multor acorduri, o parte dintre care se referă la situația conaționalilor noștri aflați la muncă în Israel. La fel, am convenit să valorificăm mai bine potențialul de cooperare comercial-economică a țărilor noastre, în special în agricultură, educație, medicină, turism și sectorul IT. Sunt sectoare în care deja există o cooperare bună între agenții economici din cele două țări”, este precizat în comunicat.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre finalizarea proiectului privind înființarea Muzeului de Istorie a Evreilor, cât și renovarea Cimitirului evreiesc din Chișinău.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

16


Загрузка...
imagini din arhăvă

CEC a decis câte secții de votare vor fi deschise peste hotare: Lista completă

153
(reînnoit 19:35 23.06.2021)
Comisia Electorală Centrală a aprobat în ședința de miercuri, 23 iunie, deschiderea a 150 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

CHIȘINĂU, 23 iunie - Sputnik. CEC a decis deschiderea a 150 de secții de vot peste hotarele țării. O decizie în acest sens a fost luată în această seară de membrii CEC, după ce astăzi au purtat discuții cu reprezentanții MAEIE.

În scopul executării hotărârii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie și a deciziei Curții Supreme de Justiție din 22 iunie, CEC a organizat consultări suplimentare cu factori de decizie din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Având la bază devizul de cheltuieli estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate întocmit în baza evaluării necesităților pentru 150 secții de votare, CEC a transmis spre avizare finală MAEIE o listă, la fel, cu 150 secții de votare.

În context, MAEIE a comunicat despre îndeplinirea condiției ce vizează obținerea acordului autorităților competente ale statelor străine, precum și a confirmat posibilitatea asigurării din punct de vedere logistic a procesului de votare, inclusiv identificarea președinților birourilor electorale ale secțiile de votare și sediilor acestora.

În rezultat, a fost aprobată, cu votul unanim al membrilor Comisiei, lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, iar Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va ajusta hotărârea privind constituirea birourilor electorale ale secțiilor de votare în străinătate în corespundere cu hotărârea CEC.

Iată lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021

Lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021
Lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021

Amintim că astăzi conducerea Comisiei Electorale Centrale s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în țara noastră, Dereсk J. Hogan. 

Oficialii au discutat mai multe aspecte referitoare la organizarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, inclusiv prin prisma acțiunilor întreprinse de CEC pentru desfășurarea proceselor electorale și a provocărilor existente.

Totodată, aceștia au discutat despre organizarea alegerilor în afara țării. Oficialii au realizat un schimb de informații și păreri în contextul deciziilor instanțelor de judecată pe marginea deschiderii secțiilor de votare în străinătate.

Vizita ambasadorului SUA la Comisia Electorală Centrală a stârnit mai multe controverse în rândul societății. Mulți analiști politici au calificat gestul diplomatului drept o imixtiune în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe 11 iulie. Oamenii sunt așteptați la urnele de vot pentru ași alege deputații care îi vor reprezenta în următorii patru ani în Parlament.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

153
Tagurile:
diaspora, Secții de votare, CEC
Tematic
Câte secții de votare vor fi deschise la alegerile parlamentare
Diaspora din Rusia are mai multe motive să ceară sporirea numărului de secții de votare
CSJ a respins recursul CEC: Vor fi deschise mai multe secții de votare în diasporă


Загрузка...
Emil Ceban

Admiterea la Universitatea de Medicină: Oferte educaționale pentru noul an de studii

0
(reînnoit 20:48 23.06.2021)
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” este pregătită de admiterea 2021. Prestigioasa instituție se pregătește să primească la studii în acest an peste 900 de studenți.
Admiterea la Universitatea de Medicină: Oferte educaționale pentru noul an de studii

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău este una dintre cele mai prestigioase instituții din țară, fiind unica instituție de învățământ superior care pregătește medici și farmaciști pentru sistemul național de sănătate. În cei 76 de ani de activitate, universitatea a pregătit zeci de mii de specialiști, care au fost instruiți de profesioniști adevărați - academicieni, doctori habilitați și doctori în științe.

Oferta educațională a Universității pentru anul universitar 2021-2022 cuprinde mai multe programe: medicină (șase ani), stomatologie (cinci ani), farmacie (cinci ani), optometrie (patru ani), asistență medicală generală (patru ani), sănătate publică (patru ani) și tehnologie radiologică (patru ani).

"În acest an ne propunem să primim la studii 440 de studenți din Moldova și 560 de studenți internaționali. Niciodată nu am dus lipsă de studenți. Avem tineri din 33 de țări ale lumii precum Turcia, Bulgaria, România sau Rusia. Cei mai mulți studenți internaționali sunt din Israel, India și SUA", a precizat pentru Sputnik Moldova rectorul USMF Emil Ceban.

Universitate de Medicină are săli dotate, laboratoare, cămine, cantine, complexe sportive și zone de recreere. Procesul de instruire se desfășoară în română, rusă, franceză și engleză. Candidații pot fi admiși atât la buget, cât și la contract.

Amintim că USMF a fost inclusă în clasamentul Universității Internaționale din Moscova The Three University Missions, ediția 2020, fiind unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova prezentă în acest rating. Totodată, instituția s-a plasat pe poziția a 5-a în Clasamentul Internațional IAAR Eurasian University Ranking (IAAR EUR) pentru anul 2020.

În acest an, 990 de studenți au absolvit USMF.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
admitere, Universitatea de Medicină
Tematic
A început imunizarea profesorilor și studenților de la USMF: Ce vaccin li se administrează


Загрузка...