Igor Dodon

Dodon: Suntem gata votăm pentru candidatul propus constituțional

121
(reînnoit 11:09 25.03.2021)
Fracțiunea parlamentară a socialiștilor insistă pentru votarea în Parlament a candidatului desemnat de majoritate la funcția de prim-ministru, Vladimir Golovatiuc.

CHIȘINĂU, 25 martie - Sputnik. Fracțiunea socialiștilor în Parlament este gata să voteze pentru candidatul la funcția de prim-ministru propus de majoritatea parlamentară formalizată. Precizarea a fost făcută de liderul PSRM, Igor Dodon, după ședința cu fracțiunea parlamentară a socialiștilor. 

„Suntem gata să votăm candidatul propus în mod constituțional, Vladimir Golovatiuc. Să agreăm împreună cu celelalte partide o echipă guvernamentală și un program care să scoată țara din criză și să aibă grijă de cetățeni”, a declarat liderul PSRM. 

Acesta mai spune că fracțiunea socialiștilor este gata să stabilească data alegerilor parlamentare anticipate imediat ce situația pandemică se va ameliora, iar cetățenii vor fi în siguranță. 

„Rămânem fermi pe poziția că alegerile parlamentare anticipate trebuie să aibă loc, iar cetățenii să fie în siguranță. Ei trebuie să aibă posibilitatea să sancționeze politicienii farsori și populiști, care și-au bătut joc de ei în acest an în plină criză pandemică”, a mai spus Igor Dodon. 

În acest sens, PSRM propune un guvern anti-criză, Guvernul Golovatiuc, iar „imediat după învestirea Guvernului Golovatiuc, partidele parlamentare să semneze un acord oficial privind data desfășurării alegerilor parlamentare anticipate”. 

Dodon a mai precizat că, în acest moment, responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmplă în țară aparține exclusiv președintelui Maia Sandu și partidului Acțiune și Solidaritate. Deocamdată nici președinția și nici PAS nu au venit cu o reacție la declarația lui Dodon. 

Amintim, socialiștii și deputații Pentru Moldova au părăsit sala de ședințe a Parlamentului în momentul în care urma să fie examinată acordarea votului de încredere pentru candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, echipa guvernamentală și programul de guvernare propus. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

121
Tagurile:
liderul PSRM, deputați PSRM, Igor Dodon
imagini din arhivă

Intimidări, violențe și cadouri: Cum se desfășoară campania pentru parlamentare

49
(reînnoit 20:44 24.06.2021)
În perioada 9-22 iunie 2021, misiunea de observare Promo-LEX a constatat o creștere de două ori a numărului de activități electorale, comparativ cu perioada precedentă de monitorizare.

CHIȘINĂU, 24 iunie - Sputnik. Utilizarea resurselor administrative, intimidarea adversarilor și perturbări în activitatea organelor electorale. Astfel de încălcări au fost identificate de misiunea de observare Promo-LEX în perioada 9-22 iunie. Șeful misiunii de observare, Nicolae Panfil, a spus acest lucru la o conferință de presă.

Organele electorale

El a constatat că CEC a acreditat 1 201 observatori, dintre care 1019 observatori naționali și 182 de observatori și experți internaționali. Asociația Promo-LEX a acreditat 967 de observatori. Comparativ cu alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, în etapa dată, s-a înregistrat o creștere a numărului de observatori acreditați, atât naționali (+100), cât și internaționali (+60).

Majoritatea secțiilor de votare din cele 2 000 organizate în țară sunt amplasate în case de cultură (44,4%) și școli (35,9%). Promo-LEX a constatat un dezechilibru de gen în componența birourilor electorale ale secțiilor de votare, unde 84% sunt femei. Mai mult, în cazul a 480 de secții de votare  (24%) sunt doar membri femei. Pe parcursul vizitelor efectuate observatorii au raportat alegerea conducerii birourilor electorale ale secțiilor de votare, în cazul a 194 de birouri, dintre care în 13 birouri electorale ale secțiilor de votare (7%), nu a fost respectată procedura de vot deschis.

Misiunea de Observare Promo-LEX constată respectarea parțială de către birourile electorale ale secțiilor de votare a programului de muncă. Din 356 de vizite întreprinse la birouri, în cadrul a 104 vizite (29%) sediile birourilor erau închise în timpul orelor de muncă. Din punctul de vedere al accesibilității sediilor birourilor, din 233 de birouri evaluate, doar 98 (42%) sunt accesibile grupurilor de persoane cu dizabilități locomotorii.

Concurenții electorali

Pentru 9-22 iunie 2021 Misiunea de Observare Promo-LEX raportează practic o dublare a numărului de activități electorale observate, comparativ cu perioada precedentă de monitorizare.

De asemenea, observatorii au raportat cel puțin 61 de cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative în scop de promovare electorală.

"Pe categorii de resurse administrative, e vorba despre: organizarea întrunirilor electorale în cadrul instituțiilor de stat în timpul programului de muncă – 42 de cazuri (69%), asumarea meritelor pentru lucrări/servicii efectuate din bani publici – 10 cazuri (16%) și implicarea angajaților din sectorul public în activități de campanie electorală – 9 cazuri (15%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

Observatorii Promo-LEX au mai raportat cel puțin un caz ce poate fi calificat drept oferire de cadouri cu impact electoral, cu implicarea candidatului PPPDA.

Au fost înregistrate și alte șase cazuri de activități de campanie în care sunt vizate cultele religioase.

Au fost raportate, de asemenea, cel puțin 7 cazuri ce pot fi calificate drept intimidare sau utilizare a violenței în campania electorală. 

Misiunea de Observare Promo-LEX a analizat raportarea financiară a concurenților, precum și a estimat cheltuielile de campanie ale acestora, pentru perioada 21 mai – 18 iunie 2021. Aceasta corespunde celor patru săptămâni de campanie electorală care au fost raportate la CEC la 28 mai 2021, 4 iunie 2021, 11 iunie 2021 și, respectiv, 18 iunie 2021.

"În perioada de referință, 15 concurenți electorali au declarat venituri totale în valoare de 19 140 890 de lei. Astfel, 4 concurenți electorali au raportat 76% din totalul veniturilor, iar ceilalți 11 concurenți electorali – doar 24%. Surse ale veniturilor sunt: donațiile persoanelor fizice (47%), transferul banilor din contul curent a șapte partide politice (38%), donații ale persoanelor juridice (9%) și donații în mărfuri, lucrări sau servicii (6%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

De asemenea, 14 concurenți electorali au raportat cheltuieli financiare totale în valoare de 16 890 374 de lei. 

"Prin urmare, 80% din totalul cheltuielilor financiare au fost raportate de 4 concurenți, iar alte 20% – de 10 concurenți. Principalele destinații ale cheltuielilor sunt: pentru publicitate electorală (54%) și pentru materialele promoționale (30%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

Activitățile electorale au fost estimate pentru fiecare concurent electoral din momentul înregistrării în cursa electorală până la 18 iunie 2021.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

49
Tagurile:
Alegeri, Incălcări, Promo-LEX
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2021
Tematic
Scăpăm de un scrutin și avem altul: Când și unde vor fi organizate următoarele alegeri
Alegeri parlamentare în Armenia: Ce partid obține majoritatea în Legislativ
Întâlnire între ambasadorul SUA și conducerea CEC în prag de alegeri: Care a fost motivul
Important pentru cei care vor să voteze la alegeri în alt loc decât cel de reședință


Загрузка...
Директор Службы внешней разведки РФ Сергей Нарышкин выступает на IX Московской конференции по международной безопасности.

Șeful SVR: De ce UE și SUA vorbesc despre o Rusie “malițioasă”

25
(reînnoit 19:09 24.06.2021)
Problemele dialogului dintre Rusia și Occident sunt cauzate de o diferența a abordărilor valorice, consideră șeful SVR, Serghei Narîșkin.

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, a declarat că o cauză a problemelor în dialogul cu Occidentul este diferența în abordările valorice, iar discuțiile despre o pretinsă activitate distructivă a Rusiei sunt necesare pentru a-și justifica incapacitatea de a-și rezolva problemele, transmite RIA Novosti.

“La o astfel de diferență fundamentală în abordările valorice, oare ar trebui să ne surprindă existența unor probleme în dialogul între Rusia și Occident, precum și tentativele permanente ale SUA și statelor UE de a explica toate problemele interne prin așa-numita activitate malițioasă a Moscovei”, a menționat Narîșkin la Conferința Internațională de Securitate de la Moscova.

Potrivit șefului SVR, spre deosebire de Occident, Rusia susține invariabil valorile generale umane.

“În contrapondere cu pseudovalorile liberale occidentale, Rusia și majoritatea statelor lumii apără adevăratele valori generale umane: respectul față de părinți, grija pentru copii, relația istorică, culturală și spirituală cu locul unde omul s-a născut și trăiește, susținerea virtuților și, în cele din urmă, dreptul popoarelor la o dezvoltare particulară”, a conchis Serghei Narîșkin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

25
Tagurile:
Narîșkin


Загрузка...
Penitenciar

Escrocherie de milioane, dirijată de după gratii: Cu ce se ocupa un deținut