Parlamentul Republicii Moldova

Deputații moldoveni participă la un webinar al Uniunii Interparlamentare

28
În cadrul webinarului, deputații moldoveni vor discuta provocările și strategiile de atingere a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă cu colegii lor din peste 65 de țări ala lumii.

CHIȘINĂU, 9 mart – Sputnik. Parlamentarii moldoveni Victor Bologan, Vladimir Odnostalco și consilierul președintelui Parlamentului Viorica Dumbrăveanu participă marți, 9 martie, la webinarul organizat de Uniunea Interparlamentară și Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite „Impactul COVID-19 asupra implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în regiunea CEE-ONU: Care este rolul parlamentelor?”.

Participanții la webinar vor examina informația cu privire la stadiul de implementare a ODD și vor primi recomandări privind modul de accelerare a schimbării transformatoare în regiune.

Printre obiectivele care se referă nemijlocit la Moldova ar putea fi evidențiate cele privind sănătatea și bunăstarea, instruirea de calitate, muncă decentă și creștere economică, reducerea inechității, justiție și instituții eficiente.

În cadrul webinarului, parlamentarii moldoveni discută provocările comune și strategiile de atingere a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă cu colegii din peste 65 de țări. Discuțiile sunt axate în principal pe importanța implicării parlamentelor naționale în procesul de Revizuire Națională Voluntară pentru a monitoriza acțiunile guvernului, a consolida proprietatea națională și a construi mai mult suport politic pentru ODD.

Principale concluzii urmează să fie discutate în cadrul Forumului Regional pentru Dezvoltare Durabilă al CEE-ONU, care se va desfășura în perioada 17-18 martie 2021.

Amintim că Uniunea Interparlamentară (UIP) este cea mai veche organizație interparlamentară internațională care include grupuri parlamentare din 179 de state. UIP are o colaborare strânsă cu ONU, împărtășește scopirile și obiectivele acesteia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

28
Tagurile:
COVID-19, Impact, discuție, deputați
Tematic
Începe sesiunea parlamentară de primăvară: Când se vor întruni deputații în ședință
Maria Zaharova

Zaharova a reacționat la planurile de noi sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei

27
(reînnoit 11:08 21.06.2021)
Înainte de a pronunța cuvântul lege, americanii ar trebui să se pedepsească pe sine cu sancțiuni pentru Iugoslavia și Irak.

CHIȘINĂU, 21 iun – Sputnik. Înainte de a pronunța cuvântul „lege”, SUA ar trebuie mai întâi să se pedepsească pe sine cu sancțiuni pentru Iugoslavia și Irak, precum și pentru cei uciși și mutilați în întreaga lume, consideră reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, scrie RIA Novosti.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat anterior că întâlnirea de la Geneva dintre Joe Biden și Vladimir Putin nu a adus „nicio modificare” în politica de sancțiuni anti-rusești a Washingtonului. Potrivit acesteia, „legea impune” Casei Albe să ia în considerare în continuare restricțiile legate de utilizarea armelor chimice.

"Da de cât timp au început Statele Unite să respecte legile? Modul în care își desfășoară activitatea în cadrul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice nu intră sub incidența niciunei legi – lipsî completă de legalitate. Să se pedepsească mai întâi pe sine cu sancțiuni pentru Iugoslavia și Irak, pentru milioanele uciși și mutilați. Iar atunci va fi posibilă pronunțarea cuvântului „lege”, - a scris Zakharova pe canalul său Telegram.

Planurile de introducere a noi sancțiuni au fost anunțate de consilierul președintelui Statelor Unite pentru securitate națională Jake Sullivan. El a declarat că Casa Albă pregătește un alt pachet de măsuri din cauza situației cu Alexei Navalnîi. În afară de aceasta, Washingtonul va continua să impună sancțiuni companiilor rusești care construiesc conducta ”Nord Stream – 2”.

Ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoly Antonov, a criticat respectivele intenții. Potrivit lui, nu acesta este semnalul pe care președinții l-au transmis după summit.

Prima întâlnire dintre Putin și Biden în statutul de șefi de stat a avut loc miercuri la Geneva. În urma discuțiilor, Putin a declarat că a ajuns la un acord cu omologul său american să înceapă consultări privind stabilitatea strategică.

Totodată, cei doi șefi de stat au adoptat o declarație comună în care se afirmă că Rusia și Statele Unite își reafirmă devotamentul pentru principiul că în războiul nuclear nu pot exista câștigători și acesta nu ar trebui să fie dezlănțuit niciodată.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

27
Tagurile:
Rusia, SUA, sancțiuni, Maria Zaharova
Tematic
Ce spune Zaharova despre noile principii ale UE în relațiile cu Rusia


Загрузка...
Alegeri parlamentare în Armenia

Alegeri parlamentare în Armenia: Ce partid obține majoritatea în Legislativ

68
(reînnoit 08:52 21.06.2021)
Partidul premierului interimar al Armeniei a obținut o victorie clară la alegerile parlamentare din țară, potrivit datelor preliminare.

CHIȘINĂU, 21 iun – Sputnik. Partidul „Contract civil” al premierului interimar al Armeniei, Nikol Pașinian, câștigă alegerile parlamentare, asta arată rezultatele numărării voturilor la toate 2008 secții de votare din țară.

Alegerile parlamentare din Armenia au avut loc pe 20 iunie, la ele au participat 21 de partide și patru blocuri electorale.

Potrivit datelor CEC, susținătorii lui Pașinian au obținut 53,92% din voturi, iar blocul ”Armenia” al ex-președintelui Robert Kociarian acumulează 21,04%.

Pe locul trei se situează blocul „Am onoarea” al fostului președinte armean Serj Sargsian cu 5,23%, însă el ar trebui să depășească bariera de 7% pentru a intra în parlament.

Премьер-министр Армении Никол Пашинян
© Sputnik / Илья Питалев

Însuși Pașinian a declarat anterior că poporul armean a realizat o revoluție „de oțel” și a promis că va începe consultările „cu toate forțele politice sănătoase” pentru a „înțelege ideile lor cu privire la consolidarea vieții politice și a potențialului social”.

De asemenea, el le-a mulțumit președintelui rus Vladimir Putin și prim-ministrului Mihail Mișustin pentru sprijinul acordat Armeniei și poporului armean.

Blocul lui Kociarian a calificat rezultatele alegerilor drept dubioase. "Ele contrastează puternic cu diversele manifestări ale vieții publice la care am asistat în ultimele opt luni, cu toate rezultatele sondajelor de opinie publică, inclusiv cele internaționale și, în cele din urmă, cu bun simț", a declarat alianța.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

68
Tagurile:
Nikol Pașinean, majoritate, Armenia, alegeri parlamentare
Tematic
Armenia: Imagini video care surprind protestele pro și contra lui Pașinean la Erevan


Загрузка...
Выборы в Молдавии

Discuțiile privind numărul secțiilor de vot peste hotare vor continua la CSJ

0
Comisia Electorală Centrală își susține în continuare decizia de a deschide 146 secții de votare în străinătate pentru cetățenii moldoveni aflați în afara țării – CSJ urmează să-și spună cuvântul.

CHIȘINĂU, 21 iunie - Sputnik. Curtea Supremă de Justiție a Moldovei a admis recursul Comisiei Electorale Centrale, care a contestat hotărârea Curții de Apel cu privind numărul secțiilor de votare deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate.

Recursul CEC va fi examinat pe 22 iunie.

Pe 17 iunie, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să-și revizuiască decizia cu privire la numărul secțiilor de votare deschise peste hotare, decizia CEC prin care urmau să fie deschise 146 de secții de votare fiind anulată. Judecătorii au admis parțial contestațiile depuse de mai multe de partide în acest sens, care au cerut să fie organizate nu mai puțin de 190 de secții de votare.

Pe data de 8 iunie, CEC a decis majorarea numărului de secții de votare peste hotare de la 139 la 146. Ulterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a calificat decizia CEC ca fiind una formală și incompletă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
străinătate, secții de votare, CSJ, CEC
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2021
Tematic
CEC a atacat la CSJ decizia Curții de Apel cu privire la secțiile de votare peste hotare
CEC a publicat lista finală a candidaților la scrutinul din 11 iulie: Detalii


Загрузка...