Curtea Constituțională

PAS a depus o nouă sesizare la Curtea Constituțională

348
(reînnoit 10:36 21.12.2020)
O nouă sesizare la Curtea Constituțională a fost depusă de Partidul Acțiune și Solidaritate. Sesizarea ține de modificarea Codului de Procedură Penală.

CHIȘINĂU, 21 dec – Sputnik. Deputatul fracțiunii PAS în Parlamentul Republicii Moldova, Sergiu Litvinenco a depus o nouă sesizare la Curtea Constituțională. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul informează că de această dată este vorba de Legea privind modificarea unor acte normative în care a fost incluse prevederi ce țin și de modificarea Codului de Procedură Penală.

De asemenea, Legea pentru modificarea unor acte normative, care a fost votată de Parlament săptămâna trecută, include și modificarea legii de funcționare a Autorității Naționale de Integritate.

Deputatul spune că prin votarea acestei legi, toți cei care au obținut averi ilegale, nu vor putea fi trași la răspundere.

„Având în vedere că activitatea ANI a fost practic paralizată, nici dosare pe "Îmbogățirea ilicită" nu pot să mai existe. Pe termen mediu și lung, legea poate face imposibilă sancționarea celor care au furat această țară”, scrie Litvinenco pe Facebook.

Potrivit lui, decizia de a contesta la Înalta Curte această lege a fost luată din cauza că aceasta este neconstituțională, întrucât nu respectă criteriile de claritate, contravine conceptului statului de drept, încalcă principiul de neretroactivitate și a fost adoptată cu încălcarea procedurilor stabilite de Constituție și de Regulamentul Parlamentului. Pe lângă declararea neconstituționalității, deputatul a solicitat Curții Constituționale și suspendarea acțiunii legii pentru ca aceasta să nu poată fi promulgată de Igor Dodon și să nu fie publicată în Monitorul Oficial.

De precizat, deputații din mai multe fracțiuni din opoziție au anunțat că vor depune sesizări la Curtea Constituțională ce țin de mai multe Legi votate de Parlament în data de 16 decembrie. Legea cu privire la Funcționarea Limbilor pe Teritoriul Republicii Moldova a fost contestată la CC de către deputatul Octavian Țîcu.

Curtea a respins însă sesizarea deputatului Partidului Unității Naționale, pe motiv că s-a stabilit că, la momentul examinării, nu au fost constatate motive pentru a suspenda acțiunea legii.

„Autorul cererii nu a prezentat argumente prin prisma eventualelor prejudicii şi consecinţe negative iminente şi ireparabile ale aplicării Legii contestate”, este menționat în decizia CC.

Parlamentul a adoptat pe 16 decembrie, cu 55 de voturi ale deputaților socialiști și Pentru Moldova, Legea cu privire la Funcționarea Limbilor pe Teritoriul Republicii Moldova, care îi redă limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

348
Tagurile:
Sesizare, sesizarea Guvernului, PAS

Surse media: Țările G7 și-au declarat interesul pentru relații stabile cu Rusia

92
În urma summitului de trei zile al liderilor țărilor G7 a fost publicat un comunicat oficial, al cărui conținut este citat de presa internațională.

CHIȘINĂU, 13 iunie - Sputnik. Țările din grupul G7 și-au declarat interesul pentru relații stabile și previzibile cu Rusia. Despre aceasta scrie RIA Novosti , citând Bloomberg, care face referire la comunicatul ajuns la dispoziția sa.

”Reiterăm interesul nostru pentru relații stabile și previzibile cu Rusia și vom continua să acționăm acolo unde există zone de interes comun”, este menționat în declarație.

În afară de aceasta, în comunicat este spus că liderii țărilor G7, în urma summitului, au solicitat desfășurarea unei investigații transparente în China privind cauzele apariției coronavirusului COVID-19.

În comunicat este precizat de asemenea că G7 sprijină formatul normand al negocierilor cu privire la Ucraina, în scopul implementării depline a acordurilor de la Minsk.

În afară de aceasta, liderii G7 susțin desfășurarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de vară la Tokyo în vara acestui an, în condiții de pandemie.
„Ne reafirmăm sprijinul pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Tokyo într-un mod sigur, ca simbol al unității globale în depășirea COVID-19”, este menționa în comunicat.

Liderii G7 au decis de asemenea să livreze  țărilor în curs de dezvoltare 2,3 miliarde de doze de vaccin împotriva coronavirusului, până la sfârșitul anului 2022. Despre aceasta a anunțat cancelarul german, Angela Merkel, în cadrul unei conferințe de presă după summit.

Ea a declarat de asemenea că producerea vaccinurilor împotriva infecției cu coronavirus ar trebui să înceapă și în Africa.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

92
Tagurile:
Rusia, relații, declarație, summit, G7
Tematic
Marea Britanie, Cornwall - liderii lumii pozează pentru fotografia de grup la G7
UK: “Liderii G7” își pasează găleata ”acțiunii climatice” în timpul unui protest


Загрузка...

UK: “Liderii G7” își pasează găleata ”acțiunii climatice” în timpul unui protest

29
(reînnoit 18:15 13.06.2021)
Activiștii de mediu din mișcarea Extinction Rebellion s-au deghizat în liderii ţărilor G7 la un protest desfășurat ieri în Falmouth, în timpul celei de-a doua zile a summit-ului.

Activiștii au fost văzuți trecându-și unul altuia și lovind o găleată a ”acțiunii climatice” subliniind ceea ce ei consideră ca fiind o lipsă de acțiune pentru soluţionarea crizei climatice.

Protestatarii au cerut ca guvernele, corporațiile și mass media să acorde mai multă atenție crizei climatice și să înceteze ceea ce ei văd ca fiind un fel de ”spălare verde” a urgenței ecologice.

Cel de al 47-lea summit al liderilor G7 a demarat vineri și trebuie să se încheie astăzi, președintele SUA a efectuat cu această ocazie prima sa vizită internațională de la ocuparea funcției în luna ianuarie curent.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

29
Tagurile:
protet, Summit G7, UK, Marea Britanie
Tematic
Marea Britanie, Cornwall - liderii lumii pozează pentru fotografia de grup la G7


Загрузка...
Coronavirusul SARS-CoV-2 la microscop

Ce spune Ghințburg despre mutațiile rusești ale coronavirusului