Конституционный суд

Un deputat PAS a contestat la CC legea privind transferul SIS sub control parlamentar

84
(reînnoit 13:13 04.12.2020)
Potrivit lui Litvinenco, majoritatea parlamentară a încălcat la adoptarea legii mai multe prevederi ale Constituției Republicii Moldova, atât în ​​fond, cât și pe procedură.

CHIȘINĂU, 4 dec. - Sputnik. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco a contestat la Curtea Constituțională legea cu privire la transferarea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea președintelui Republicii Moldova în cea a Parlamentului. Deputatul a anunțat acest lucru pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el a solicitat Înaltei Curți suspendarea acțiunii legii până la examinarea în fond a sesizării.

Potrivit deputatului, la adoptarea legii au fost încălcate mai multe prevederi ale Constituției Republicii Moldova ”atât pe fond, cât și pe procedură”.

Amintim că pe data de 3 decembrie Parlamentul Republicii Moldova a adoptat următoarele legi:

  • terenul fostului Stadion Republican a fost întors în proprietatea statului.
  • legea privind funcționarea limbilor a fost adoptată în prima lectură, ea prevede un statut special pentru limba ruse ca limbă de comunicare interetnică.

  • în prima lectură, a fost adoptat și un proiect de lege, conform căruia prospectele medicamentelor, pe lângă cea de stat, vor fi traduse și în limba rusă.
  • în prima lectură a fost adoptat un pachet de legi care vizează UTA Găgăuzia.
  • de asemenea, Parlamentul a votat în prima lectură pentru ridicarea interdicției privind retransmiterea unor programe TV din Rusia.
  • deputații PSRM au susținut în prima lectură proiectul de politică bugetară-fiscală, bugetul de stat și bugetele asigurărilor sociale și de sănătate.
  • parlamentarii au adoptat o lege prin care Serviciul de Informații și Securitate trece și sub control parlamentar. Până în prezent, serviciul era subordonat doar președintelui.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

84
Tagurile:
SIS, Curtea Constitutionala, Sergiu Litvinenco
Тема:
Parlamentul Moldovei – dezbateri, proiecte și legi (122)
Tematic
Discuții aprinse în Parlament despre decizia Înaltei Curți
Violeta Ivanov

Violeta Ivanov critică modul în care Maia Sandu a abordat problema Nistrului

59
Deputatul Violeta Ivanov, fost ministru al Mediului, a apreciat că Maia Sandu a abordat superficial la Kiev problema situației catastrofale în care se află râul Nistru. Cum vede deputatul rezolvarea problemei.

CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Deputatul Partidului „ȘOR” Violeta Ivanov a vorbit miercuri, 20 ianuarie, la un briefing despre „situația dezastruoasă în care a ajuns în prezent râul Nistru”. Potrivit ei, există „riscul ca 70% din populația Republici Moldova să rămână fără apă, inclusiv locuitorii Chișinăului”.

Această situație a fost cauzată de „guvernările iresponsabile și rău-intenționate”,  „soluția putea fi găsită la Kiev, însă Maia Sandu a abordat superficial subiectul”, a apreciat Violeta Ivanov, care a deținut funcția de ministrul al Mediului pe timpul guvernării comuniste.

Violeta Ivanov a avut să-i reproșeze președintelui Maia Sandu că, în cadrul recentei sale vizite la Kiev, „nu a contribuit cu nimic la soluționarea problemei” și că, „mai mult, ea practic a recunoscut actualul status-quo”.

Problema râului Nistru, a afirmat deputatul, s-a agravat „începând cu anul 2010, pe timpul guvernului Filat, din care a făcut parte și Maia Sandu”.

În opinia Violetei Ivanov, guvernarea Filat a comis „un act de trădare națională”.

Ea a spus că, în 2010, premierii de atunci Vlad Filat și Iulia Timoșenko au semnat o „înțelegere cu iz penal, care prevedea inclusiv cedarea de către Moldova în favoarea Ucrainei a dreptului de proprietate asupra Centralei hidroelectrice de la Novodnestrovsk”.

„În anul 2011, Guvernul de atunci, din care, apropo, a făcut parte și președintele nou-ales, Maia Sandu, a aprobat hotărârea Guvernului prin care a fost cedat Ucrainei dreptul de proprietate deplină asupra Centralei hidroelectrice de acumulare prin pompare „Novodnestrovsk” printr-un Protocol moldo-ucrainean. Apoi, tot în 2011, Parlamentul Alianței pentru Integrare Europeană-2, din care a făcut parte doamna președinte și colegii ei, a ratificat acest protocol, legiferând astfel acest act criminal ”, a explicat Violeta Ivanov.

În opinia ei, în cadrul recentei sale vizite oficiale la Kiev, Maia Sandu „a demonstrat lipsa totală de viziune asupra problemei respective, în privința intențiilor părții ucrainene de a extinde acest complex hidroenergetic de la Novodnestrovsk, precum și de a construi o cascadă de încă 6 hidrocentrale noi pe Nistru, catastrofale pentru Republica Moldova”.

„Doar în urma conectării a două generatoare la Centrala hidroelectrică de acumulare, volumul anual al fluviului Nistru a scăzut de la 10 la 7 kilometri cubi (miliarde tone sau miliarde metri cubi). Această pierdere de apă este egală cu cantitatea de apă care curge în râul Prut timp de un an. Acum imaginați-vă ce se va întâmpla dacă la Centrala vor fi conectate în total șapte turbine, precum planifică partea ucraineană”, a semnalat Violeta Ivanov.

Referitor la inițiativa Maiei Sandu ca UE să efectueze un studiu pe acest caz, Violeta Ivanov a spus că dispune de documente „care demonstrează cheltuirea deja a circa 3 milioane de dolari pentru evaluări”.

„Este condamnabil faptul că, atunci când mediul științific din Republica Moldova și din Ucraina, precum și societatea civilă, atenționează asupra consecințelor dezastruoase ale activității Complexului Hidroenergetic de la Novodnestrovsk și efectelor catastrofale care vor urma după construcția și punerea în funcțiune a celor 7 turbine planificate (dintre care 4 sunt deja construite n. r.) ale acestui Complex, președintele statului merge în Ucraina și, având o ocazie perfectă să abordeze direct această problemă vitală pentru Republica Moldova, ne demonstrează superficialism, lipsa capacității de negociere și nedorința de soluționare concretă a acestei probleme vitale pentru Republica Moldova”, a mai declarat Violeta Ivanov. 

Deputatul a menționat că, în conformitate cu tratatele internaționale în domeniu ratificate de ambele state, Ucraina s-a obligat să evalueze impactul asupra mediului încă la etapa inițierii construcției. Violeta Ivanov a precizat că personal a semnat un Protocol în acest sens cu partea ucraineană, pe când era ministru al Mediului.

Violeta Ivanov a spus că trebuie întreprinse o serie de acțiuni concrete, în regim de urgență, pentru a nu admite o adevărată catastrofă ecologică pe Nistru.

În opinia deputatului, Maia Sandu ar trebui să-i solicite omologului ei de la Kiev ca partea ucraineană să-și onoreze angajamentele asumate prin ratificarea Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în context transfrontalier și să-i solicite stoparea imediată a oricăror lucrări de extindere a Complexului Hidroenergetic Nistrean.

Reamintim că Violeta Ivanov a candidat din partea Partidului „ȘOR” la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

59
Tagurile:
Nistru, Maia Sandu, Violeta Ivanov
Tematic
Nistrul, prin ochii fotoreporterului Sputnik: În ce stare e
Nistrul este pe cale de dispariție: Imagini înfiorătoare
Șocant: Nistrul se transformă în lac - ecologiștii bat alarma


Загрузка...
Фадей Нагачевский

Ministrul Fadei Nagacevschi a luat apărarea limbii ruse

61
Fadei Nagacevschi a condamnat tentativele unor politicieni de opoziție de a diminua, inclusiv prin intermediul Curții Constituționale, statutul limbii ruse.  

CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi, a susținut miercuri, 20 ianuarie, un briefing în care și-a exprimat opinia cu privire la încercările unor deputați de opoziție de a diminua statutul limbii ruse.

Precizăm că joi, 21 ianuarie, Curtea Constituțională (CC) va examina sesizarea nr. 207a/2020 și 213a/2020 privind controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Sesizarea îi are printre autori pe deputații Dinu Plîngău (PPDA) și Octavian Țîcu.

„Am studiat atent aceste sesizări. Ceea ce am constatat, este faptul că domnii deputați chiar cred că prin atacarea limbii ruse își vor crește ratingul politic. Le amintesc că ei nu sunt primii care au crezut așa”, a spus Fadei Nagacevschi.

„Stimați deputați, câștigurile juridice se pot transforma în dezastre politice. Aveți precedente suficiente. Cu voi nici nu trebuie de luptat politic. Singuri faceți tot posibilul pentru a vă autodizolva politic”, a adăugat ministrul interimar al Justiției.

Fadei Nagacevschi a menționat că limba rusă este realmente limbă de comunicare interetnică în Republica Moldova și că acest lucru îl cunosc și politicienii care merg în vizite în Taraclia sau Găgăuzia.

În opinia ministrului interimar, „tentativele unor politicieni iresponsabili de a diviza societatea pe criterii etnice, lingvistice nu au nici o șansă și se vor finaliza cu un eșec lamentabil”. 

Parlamentul a adoptat pe 16 decembrie 2020, cu 55 de voturi ale deputaților socialiști și Pentru Moldova, Legea cu privire la Funcționarea Limbilor pe Teritoriul Republicii Moldova, care îi redă limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică.

Pe 19 decembrie, Curtea Constituțională a respins sesizarea deputatului Octavian Țîcu, reprezentant al Partidul Unității Naționale, privind suspendarea Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Repiblicii Moldova, votată de deputații socialiști și cei ai platformei ”Pentru Moldova” pe data de 16 decembrie. 

Curtea a stabilit că, la momentul examinării, nu au fost constatate motive pentru a suspenda acțiunii legii.

”Autorul cererii nu a prezentat argumente prin prisma eventualelor prejudicii şi consecinţe negative iminente şi ireparabile ale aplicării Legii contestate”, este menționat în decizia CC.

Tot pe 18 decembrie, legea respectivă a fost promulgată de președintele Igor Dodon.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

61
Tagurile:
ministrul, i-a luat apararea, limba rusa
Tematic
Proiectele privind statutul limbii ruse și emisiunile televizate rusești, adoptate
CC nu a suspendat acțiunea legii care reglementează statutul limbii ruse
Sârbu: Va vota "Pentru Moldova" statutul special al limbii ruse?


Загрузка...

SUA: Prezență masivă a Gărzii naționale și poliției în DC înainte de inaugurarea lui Biden

0
(reînnoit 14:36 20.01.2021)
Garda Națională și forțele de poliție se află pe străzile din jurul Capitoliului SUA din Washington DC, marți, în timp ce orașul își întărește măsurile de siguranță înaintea inaugurării prezidențiale a lui Joe Biden.

Vehiculele militare și ofițerii înarmați puteau fi văzuți stabilind un perimetru de securitate în jurul clădirii și controlând mașinile care treceau pe drumurile închise în Washington DC, înaintea evenimentului de inaugurare a lui Joe Biden la funcția de președinte.

Securitatea din jurul Capitoliului a fost consolidată, 25 000 de soldați ai Gărzii Naționale fiind desfășurați în urma asaltării Capitoliului SUA de către susținătorii președintelui Donald Trump, pe 6 ianuarie. Președintele ales Joe Biden și vicepreședintele ales Kamala Harris vor fi inaugurați pe 20 ianuarie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
măsuri de securitate, SUA
Tematic
Congresul îl confirmă pe Joe Biden ca președinte ales al SUA


Загрузка...