Lei

2021 va începe cu majorări de salarii: Iată cine va beneficia

591
Premierul Ion Chicu a anunțat că 2021 va începe cu majorări de salarii, dar și proiecte de susținere pentru agenții economici. De asemenea, va fi implementat în continuare programul Drumuri Bune.

CHIȘINĂU, 23 nov - Sputnik. După ședința de lucru cu președintele țării Igor Dodon și cu șeful Legislativului Zinaida Greceanîi, premierul Ion Chicu a anunțat că până la sfârșitul anului trebuie aprobate de Parlament proiectul de politică bugetar fiscală și proiectele bugetelor anuale pentru 2021. Prim-ministrul a menționat că noul an vine cu majorări de salarii. 

”Venim cu majorări de salarii pentru bugetari, aici mă refer la toate categoriile de angajați din sectorul bugetar. Și personalul medical finanțat din Fondul de Asigurări Obligatorii de Medicină de la 1 ianuarie 2021 va avea majorare de salariu de 30%”, a declarat Ion Chicu.

Premierul susține că în 2021 va continua proiectul Drumuri Bune. 

”Fondul Rutier va fi destul de impresionant, preventiv va fi 1,7 miliarde de lei. Proiectul Drumuri Bune de asemenea va fi finanțat, la etapa actuală este de 900 de milioane de lei. în Fondul Ecologic prevedem 500 de milioane de lei pentru sistemele de apă și canalizare, în 2020 au fost 300 de milioane”, a spus Ion Chicu.

Oficialul susține că autoritățile planifică în 2021 să protejeze business-ul de unele decizii ”neinspirate” ale autorităților publice locale. 

”Sunt mai multe măsuri incluse, cea mai importantă este menținerea locurilor de muncă, prin subvenționarea impozitelor aferente salariilor. Vom aloca 300 de milioane de lei la prima etapă pentru subvenționarea impozitelor aferente angajării persoanelor care la momentul actual nu sunt în Republica Moldova sau nu lucrează oficial în țară. Dacă angajatorii vor lua la serviciu fie cetățeni din diasporă, tineri care vin acum de la facultate sau șomeri, în așa condiții timp de 12 luni bugetul de stat îi va scuti de 42-45% din plăți. Este un suport semnificativ și sperăm că acest instrument va fi de ajutor agenților economici”, a menționat premierul. 

Ion Chicu a declarat că proiectele urmează să fie aprobate săptămâna viitoare la Guvern. 

”Vor fi examinate și aprobate fie luni pe 30 noiembrie, fie pe 1 decembrie. Trebuie să vedem dacă colegii de la Ministerul Finanțelor reușesc să pregătească în varianta finală consultările. Problema este că mulți colegi sunt infectați cu COVID-19. Ulterior, vom merge la Parlament. Este important ca totul să fie aprobat ca de la 1 ianuarie țara să intre în noul an fără datorii și probleme”, a precizat Ion Chicu.

Șeful Executivului s-a arătat convins că Parlamentul va susține aceste proiecte. Ion Chicu a apreciat că toate inițiativele Guvernului au fost votate săptămâna trecută de majoritatea deputaților. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

591
Tagurile:
Zinaida Greceanîi, Ion Chicu, dodon, declarații, ședință
Tematic
Dodon, despre declarația lui Sandu privind Transnistria: O mare greșeală
Ce sfat prețios a luat Igor Dodon de la Vladimir Voronin
Adrian Candu

Candu: După scrutinul din 11 iulie ne așteaptă noi alegeri parlamentare anticipate

220
(reînnoit 21:08 24.06.2021)
Fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu susține că în curând am putea să ne așteptăm la noi alegeri parlamentare anticipate. Cum explică acest lucru, citiți în materialul de mai jos.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Fostul speaker și actualul președinte al partidului „PRO Moldova”, Andrian Candu, a fost invitatul Centrului de presă Sputnik Moldova. În cadrul discuției, el a abordat mai multe subiecte legate de alegerile parlamentare anticipate, dar și de refuzul partidului său de a candida în scrutinul din 11 iulie.

Candu a declarat în studioul Sputnik Moldova că nu crede în aceste alegeri parlamentare și că acestea nu vor aduce schimbare. Ba mai mult, el este de părere că alegerile din 11 iulie nu sunt ultimele din următoarea perioadă și că în curând am putea să ne mai așteptăm la noi alegeri parlamentare anticipate. 

Fostul președinte al Parlamentului susține că decizia de a nu participa la alegerile din 11 iulie a fost una gândită de întreaga echipă a partidului „PRO Moldova”. 

„Am luat această decizie foarte bine pusă pe hârtie de ce să nu participăm și în timp, iacă deja fiind demarată campania electorală, ne-am dat seama că am luat o decizie bună. Nu este o campanie de competiție de idei și de proiecte și soluții, e doar o luptă cu elemente degradante. (...) Toată campania electorală s-a transformat într-o piață cu mizerii aruncate unul în altul”, a menționat Candu. 

Candu este de părere că scrutinul din acest an nu va aduce mari schimbări, ci mai degrabă noi dezamăgiri în rândul alegătorilor. 

„E o luptă de promisiuni goale și de orgolii. Cumva e o prelungire a alegerilor prezidențiale, că luptă stânga cu dreapta, că luptă, abstract spunând, Dodon cu Sandu. (...) Maia Sandu în continuare se implică, chiar dacă în mod normal nu ar fi trebuit, fiindcă nu este președinte a unui partid, este „președintele tuturor”, așa chipurile ar trebui să fie. Pun între ghilimele pentru că președintele în campania electorală foarte mult s-a activizat”, a precizat Andrian Candu.

Fostul președinte al Legislativului consideră că există mai multe scenarii în ceea ce privește alegerile din acest an, dar unul dintre scenarii poate fi și faptul ca la începutul anului viitor să avem din nou alegeri parlamentare anticipate. 

„Dacă PAS nu ia majoritatea în Parlament și majoritatea o iau Socialiștii și Comuniștii și, de exemplu, ȘOR, dacă trece în Parlament, păi această majoritate va veni cu candidatul lor la funcția de prim-ministru și repetăm practicile întâmplate acum jumătate de an. Președintele Maia Sandu o să zică nu, eu acest candidat nu-l accept, vin eu cu candidatul meu și s-ar putea ca în trei luni de zile iar să nu avem Guvern, dar Constituția cere, de alt fel, dizolvi Parlamentul și iar mergi la anticipate. Nu poți să dizolvi Parlamentul în același an de două ori, așa că o faci în primele zile din ianuarie a următorului an și bineînțeles că vii cu alegeri anticipate prin februarie sau martie. 

Candu crede că în cazul în care PAS va obține majoritatea în Parlament, atunci echipa va da de greu și nu se va isprăvi cu conducerea țării. 

În context, Candu a mai menționat că odată ce partidul său a decis să nu participe la alegerile din această vară, va monitoriza toate promisiunile făcute de concurenți în această campanie electorală și va vedea cine manipulează cel mai mult. 

„În campania electorală candidații se dau cu tot felul de promisiuni, dar oamenii s-au săturat de aceste promisiuni și vor să audă lucruri puțin mai adevărate, mai fundamentate, mai pământești. Când spui că voi crea 200 de mii le locuri de muncă, chiar dacă și ai să le creezi nu vei avea oameni care să lucreze în aceste 200 de mii de locuri de muncă. Fiecare al doilea tânăr se gândește să plece din țară, imediat ce termină facultatea. (...) Oamenii nu pleacă din țară neapărat că o duc greu, dar pur și simplu nu mai cred, nu mai cred în perspectivă, nu mai cred în viitor”, a adăugat Andrian Candu. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

220
Tagurile:
Guvern, Parlament, Alegeri parlamentare anticipate, Adrian Candu


Загрузка...
imagini din arhivă

Intimidări, violențe și cadouri: Cum se desfășoară campania pentru parlamentare

76
(reînnoit 20:44 24.06.2021)
În perioada 9-22 iunie 2021, misiunea de observare Promo-LEX a constatat o creștere de două ori a numărului de activități electorale, comparativ cu perioada precedentă de monitorizare.

CHIȘINĂU, 24 iunie - Sputnik. Utilizarea resurselor administrative, intimidarea adversarilor și perturbări în activitatea organelor electorale. Astfel de încălcări au fost identificate de misiunea de observare Promo-LEX în perioada 9-22 iunie. Șeful misiunii de observare, Nicolae Panfil, a spus acest lucru la o conferință de presă.

Organele electorale

El a constatat că CEC a acreditat 1 201 observatori, dintre care 1019 observatori naționali și 182 de observatori și experți internaționali. Asociația Promo-LEX a acreditat 967 de observatori. Comparativ cu alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, în etapa dată, s-a înregistrat o creștere a numărului de observatori acreditați, atât naționali (+100), cât și internaționali (+60).

Majoritatea secțiilor de votare din cele 2 000 organizate în țară sunt amplasate în case de cultură (44,4%) și școli (35,9%). Promo-LEX a constatat un dezechilibru de gen în componența birourilor electorale ale secțiilor de votare, unde 84% sunt femei. Mai mult, în cazul a 480 de secții de votare  (24%) sunt doar membri femei. Pe parcursul vizitelor efectuate observatorii au raportat alegerea conducerii birourilor electorale ale secțiilor de votare, în cazul a 194 de birouri, dintre care în 13 birouri electorale ale secțiilor de votare (7%), nu a fost respectată procedura de vot deschis.

Misiunea de Observare Promo-LEX constată respectarea parțială de către birourile electorale ale secțiilor de votare a programului de muncă. Din 356 de vizite întreprinse la birouri, în cadrul a 104 vizite (29%) sediile birourilor erau închise în timpul orelor de muncă. Din punctul de vedere al accesibilității sediilor birourilor, din 233 de birouri evaluate, doar 98 (42%) sunt accesibile grupurilor de persoane cu dizabilități locomotorii.

Concurenții electorali

Pentru 9-22 iunie 2021 Misiunea de Observare Promo-LEX raportează practic o dublare a numărului de activități electorale observate, comparativ cu perioada precedentă de monitorizare.

De asemenea, observatorii au raportat cel puțin 61 de cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative în scop de promovare electorală.

"Pe categorii de resurse administrative, e vorba despre: organizarea întrunirilor electorale în cadrul instituțiilor de stat în timpul programului de muncă – 42 de cazuri (69%), asumarea meritelor pentru lucrări/servicii efectuate din bani publici – 10 cazuri (16%) și implicarea angajaților din sectorul public în activități de campanie electorală – 9 cazuri (15%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

Observatorii Promo-LEX au mai raportat cel puțin un caz ce poate fi calificat drept oferire de cadouri cu impact electoral, cu implicarea candidatului PPPDA.

Au fost înregistrate și alte șase cazuri de activități de campanie în care sunt vizate cultele religioase.

Au fost raportate, de asemenea, cel puțin 7 cazuri ce pot fi calificate drept intimidare sau utilizare a violenței în campania electorală. 

Misiunea de Observare Promo-LEX a analizat raportarea financiară a concurenților, precum și a estimat cheltuielile de campanie ale acestora, pentru perioada 21 mai – 18 iunie 2021. Aceasta corespunde celor patru săptămâni de campanie electorală care au fost raportate la CEC la 28 mai 2021, 4 iunie 2021, 11 iunie 2021 și, respectiv, 18 iunie 2021.

"În perioada de referință, 15 concurenți electorali au declarat venituri totale în valoare de 19 140 890 de lei. Astfel, 4 concurenți electorali au raportat 76% din totalul veniturilor, iar ceilalți 11 concurenți electorali – doar 24%. Surse ale veniturilor sunt: donațiile persoanelor fizice (47%), transferul banilor din contul curent a șapte partide politice (38%), donații ale persoanelor juridice (9%) și donații în mărfuri, lucrări sau servicii (6%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

De asemenea, 14 concurenți electorali au raportat cheltuieli financiare totale în valoare de 16 890 374 de lei. 

"Prin urmare, 80% din totalul cheltuielilor financiare au fost raportate de 4 concurenți, iar alte 20% – de 10 concurenți. Principalele destinații ale cheltuielilor sunt: pentru publicitate electorală (54%) și pentru materialele promoționale (30%)", se arată într-un comunicat emis de Promo-LEX.

Activitățile electorale au fost estimate pentru fiecare concurent electoral din momentul înregistrării în cursa electorală până la 18 iunie 2021.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
Alegeri, Incălcări, Promo-LEX
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2021
Tematic
Scăpăm de un scrutin și avem altul: Când și unde vor fi organizate următoarele alegeri
Alegeri parlamentare în Armenia: Ce partid obține majoritatea în Legislativ
Întâlnire între ambasadorul SUA și conducerea CEC în prag de alegeri: Care a fost motivul
Important pentru cei care vor să voteze la alegeri în alt loc decât cel de reședință


Загрузка...
Pumn

Dezvăluiri în exclusivitate pentru Spuntik: Care e motivul real al bătăii în masă la Otaci