Constituția RM

Proiectul de modificare a Constituției va fi reaprobat

77
Ministrul Justiției Fadei Nagacevschi a susținut un briefing de presă pe marginea subiectului legat de modificarea Constituției.

CHIȘINĂU, 30 sept – Sputnik. Ministrul Justiției, fadei Nagacevschi, va cere repetat aprobarea proiectului de modificare a Constituției Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută de ministru în cadrul unui briefing de presă. Potrivit acestuia, proiectul de modificare a Constituției va include unele ajustări pentru a respecta soluția pronunțată de Curtea Constituțională.

„Imediat ce acest proiect va fi reaprobat, el va fi publicat în Monitorul Oficial. Inclusiv nota informativă, inclusiv hotărârea de Guvern și transmis către Curtea Constituțională pentru obținerea unui aviz în vederea transmiterii acestui proiect către Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat Nagacevschi.

Ministrul Justiției susține că importanța acestui proiect reiese din faptul că acesta este o condiționalitate acceptată de către Republica Moldova în cadrul relațiilor cu Uniunea Europeană, dar și în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional. El mai spune că de acest proiect depinde și începerea reformei justiției în Republica Moldova.

„Reiterez. Nu fac niciun pas în continuare fără a agrea proiectele de reformă a Justiției cu grupul ad-hoc al Consiliului Europei. De aceea atenționez toți actorii politici din Republica Moldova că ceea ce promovează Ministerul Justiției este făcut sub supravegherea CE și este în strictă conformitate cu standardele europene”, a mai spus Fadei Nagacevschi.

În context, ministrul a cerut susținerea partenerilor politici din țara noastră, a deputaților în vederea implementării reformei care va separa sistemul judecătoresc de sistemul politic.

Amintim, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției care vizează sistemul judecătoresc a fost avizat negativ de Curtea Constituțională. Astfel, proiectul nu poate fi trimis Parlamentului spre aprobare, dat fiind că nu corespunde normelor constituționale. Potrivit președintelui CC, Domnica Manole, Curtea a luat această decizie pentru că inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova a fost înaintată de Guvern cu încălcarea mai multor prevederi. Totodată, inițiativa corespunde limitelor temporale de revizuire.

Imediat după decizia Curții Constituționale, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi. Ministrul Justiției s-a deplasat la Strasbourg, unde a discutat cu reprezentanții Comisiei de la Veneția despre proiectele de amendamente la Constituție elaborate de Guvern și respinse de Curtea Constituțională.

În proiectul propus de guvern Alinatul 2 al Articolului 116 al Constituției ar urma să aibă următorul: „(2) Judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție, în condițiile legii, până la atingerea plafonului de vârstă, de Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii”.

În redacția actuală, acest aliniat are următorul conținut: "(2) Judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sînt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vârstă, stabilit în condiţiile legii".

Asta înseamnă că Guvernul a dorit să elimine primul termen de 5 ani de aflare în funcție a judecătorilor și ca aceștia să fie numiți în funcție din start până la atingerea plafonului de vârstă. Totodată Guvernul a dorit să-i impună președintelui o restricție. Să poată respinge doar o singură dată candidatura candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

77
Tagurile:
Constituția RM, Ziua Constituției, art.13 din Constituție

Două nave NATO au intrat în apele Mării Negre

96
Două nave militare ale NATO, dotate cu rachete ghidate, au pătruns în Marea Neagră. Forțele navale rusești sunt cu ochii pe ele.

CHIȘINĂU, 13 iun – Sputnik. Două nave militare NATO, înarmate cu rachete ghidate, au intrat luni în Marea Neagră și se află în vizorul forțelor flotei rusești.

Despre aceasta anunță RIA Novosti, cu referire la reprezentanții Centrului Național de Control al Apărării.

“Forțele și mijloacele flotei de la Marea Neagră au purces la monitorizarea acțiunilor distrugătorului cu rachete ghidate Defender, al forțelor navale britanice, și fregatei Everton a forțelor navale ale Olandei, care au intrat pe 14 iunie 2021 în bazinul Mării Negre”, a declarat Centrul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

96
Tagurile:
Marea Neagră, nave, NATO
Tematic
Politolog rus, despre intrarea navelor NATO în Marea Neagră - detalii


Загрузка...

Măsuri sporite de securitate în ajunul summitului NATO la Bruxelles - Video

13
(reînnoit 15:44 14.06.2021)
Sârmă ghimpată și un impunător de reprezentanți ai forțelor de ordine au putut fi văzuți în capitalei Belgiei, Bruxelles, în timpul pregătirilor pentru primul summit NATO cu prezență fizică de la începutul pandemiei.

Imaginile video surprind situația de la consulatul SUA, sediul Comisiei Europene și de la un hotel în care este cazat personalul diplomatic și de securitate.

Stoltenberg a dezvăluit principalele subiecte ale summitului NATO>>>

Summitul liderilor statelor membre ale NATO are loc luni, la Bruxelles. Prezidat de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg,  summitul va marca cea de-a 31-a reuniune formală a șefilor de stat și șefilor guvernelor țărilor NATO și primul summit pe viu de la începutul pandemiei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

13
Tagurile:
Bruxelles, NATO, summit
Tematic
Ce spune Putin despre divizarea oamenilor, Ucraina și NATO


Загрузка...

Localurile din Moscova funcționează cu program redus din cauza restricțiilor COVID

0
Unitățile de alimentație publică din Moscova funcționează cu program limitat din cauza restricțiilor impuse pe fundalul creșterii cazurilor de COVID-19.

Restaurantele, cafenelele, barurile și cluburile din Moscova nu vor mai servi clienții noaptea, între orele 23:00 - 06:00, în perioada 13-20 iunie, din cauza creșterii considerabile a cazurilor de coronavirus în capitala rusă.

Coronavirusul SARS-CoV-2 la microscop
© Photo : Courtesy of the National Institutes of Health

În filmările realizate duminică seară pot fi văzuți oameni care stau lângă localurile închise din cartierul foarte popular ”Iazurile Patriarhului”.

Potrivit unui decret al primarului Moscovei, Serghei Sobianin, în perioada respectivă va fi suspendată în totalitate activitatea grădinilor zoologice, punctelor alimentare din centrele comerciale, precum și a sălilor de joc pentru copii.

De asemenea, Sobianin a semnat un decret privind prelungirea zilelor nelucrătoare în perioada cuprinsă între 15 și 19 iunie, cu păstrarea salariilor. Angajatorilor li se recomandă să permită ca cel puțin o treime din angajații să lucreze de la distanță.

După cum a raportat Centrul operațional, 7.704 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate la Moscova pe 13 iunie. Este maximul din 14 ianuarie a anului curent. Un total,  în Rusia au fost înregistrate duminică 14.723 de cazuri noi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Rusia, COVID-19, restricții, Moscova
Tematic
OMS schimbă macazul: Ce spune despre proveniența coronavirusului


Загрузка...