Cabinetul de Miniștri

Guvernul se convoacă în ședință: Ce vor discuta miniștrii

104
(reînnoit 10:35 30.09.2020)
Miniștrii Guvernului Chicu se întrunesc astăzi în ședință. Pe ordinea de zi sunt incluse doar nouă subiecte.

CHIȘINĂU, 30 sept – Sputnik. Data finală de disponibilitate a creditului oferit prin Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor în Republica Moldova, semnat la 25 iunie 2013, ar putea fi extinsă.

O hotărâre în acest sens va fi examinată de miniștri în cadrul ședinței de astăzi Guvernului. Potrivit notei informative a hotărârii, extinderea datei finale este necesară din motivul progresului lent înregistrat de antreprenori la executarea lucrărilor, cauzat în general de incapacitatea financiară a acestora. În context, a fost elaborat Amendamentul 3 pentru modificarea prevederilor Contractului de Finanțare, care se referă la data finală de disponibilitate și termenul de finalizare a proiectului.

Amendamentul respectiv prevede extinderea datei finale de disponibilitate a mijloacelor financiare acordate de BEI, în baza contractului de finanțare. Data finală de disponibilitate va fi extinsă până la 30 iunie 2021, iar finalizarea proiectului – până la 31 august 2024.

Proiectul de reabilitare a drumurilor III  prevede reparația a 176 de kilometri de drum. Valoarea totală a proiectului este de 150 de milioane de euro.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
Guvernul, Ședință extraordinară, ședință guvern
Tematic
Ion Chicu a promis ajutor de milioane de lei pentru Găgăuzia
imagini din arhivă

Maia Sandu merge într-o vizită în Italia: Cu cine se va întâlni

22
(reînnoit 12:25 14.06.2021)
Președintele țării, Maia Sandu, va merge la sfârșit de săptămână într-o vizită oficială în Italia. Iată ce va face acolo și cu cine se va întâlni.

CHIȘINĂU, 14 iun - Sputnik. Șeful statului va efectua, în zilele de 18-20 iunie, o vizită oficială la Roma, la invitația omologului său italian. Sandu se va întâlni cu Președintele Italiei, Sergio Mattarella.

Oficialii vor discuta despre cooperarea în mai multe sectoare, relațiile comerciale, precum și despre situația diasporei moldovenești din această țară.

O atenție deosebită va fi acordată cadrului juridic bilateral, în special Acordului dintre Republica Moldova și Republica Italiană privind recunoașterea actelor de studii și celui în domeniul securității sociale.

În cadrul vizitei, Sandu urmează să se vadă și cu Președintele Senatului, Maria Casselati, Președintele Camerei Deputaților, Roberto Fico, Președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, Pierro Fassino, membrii Grupului de prietenie Republica Moldova - Italia din Senat și cu primarul orașului Roma, Virginia Raggi.

Totodată, Maia Sandu planifică să se întâlnească în Italia și cu reprezentanții diasporei.

Vizita la Roma este a șasea în străinătate făcută de Maia Sandu de la preluarea mandatului, după cele de la Berlin, Strasbourg, Paris, Bruxelles și Kiev.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

22
Tagurile:
vizita, Italia, Maia Sandu
Tematic
Experți: Când Maia Sandu ar putea merge în vizită la Moscova
Maia Sandu a spus ce așteptări are de la summitul Putin - Biden
Maia Sandu a adus comisari străini în Moldova - Când încep arestările
Maia Sandu l-a felicitat pe Vladimir Putin: Ce i-a transmis


Загрузка...
Центральная избирательная комиссия

CEC urmează acrediteze la alegeri observcatori electorali din partea Ambasadei Rusiei

23
(reînnoit 09:25 14.06.2021)
CEC va acredita astăzi mai multți observatori internaționali pentru alegerile parlamentare antiicpate din 22 iulie, inclsiv și din partea mabaadei Federației Ruse în Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 14 iun – Sputnik. Comisia Electoroală Centrală se întrunelte astăzi în ședință pentru a acredita mai mult observatori naționali și internaționali la alegerile parlamntare anticipate din 11 iulie. Ședința CEC începe la ora 16:00.

Membrii Comisiei urmează să acrediteze la alrgerile parlamtnare antiicpate observatorilor internaționali, în vederea monitorizării alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, din partea Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, din partea Comisiei Electorale  Centrale a Georgiei, din partea Consiliului Electoral Suprem al Republicii Turcia și din partea Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO).

Membrii CEC vor acredita și observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în secțiile de votare constituite în străinătate, dar și secțiile de votre din interiorul Republicii Moldova.

Totodată CEC urmează să examineze demersul de înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea a două partide politice.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

23
Tagurile:
Rusia, Observatori, Comisia Electorală Centrală


Загрузка...
Сampionatului european de fotbal 2021

Unde se va juca finala Campionatului European de Fotbal 2020