Victor Juc

Juc: Și-a revenit democrația moldovenească după oligarhie?

59
(reînnoit 07:40 16.09.2020)
În ce măsură instituțiile de stat au devenit mai libere după ce controlul oligarhilor asupra sistemului a fost abolit - răspunsul a fost dat de politologul moldovean.

CHIȘINĂU, 16 sept - Sputnik. Timp de aproape zece ani principalele instituții de stat din Moldova s-au aflat sub presiune. Controlul era în mâinile oligarhilor, iar sistemul de conducere a republicii a fost grav afectat. Declarația a fost făcută de politologul Victor Juc în studioul Radio Sputnik Moldova. 

„Acum, după mai mult de un an, Moldova se întoarce treptat la normalitate, dar cel mai important lucru în acest proces este restabilirea democrației electorale în sensul direct al cuvântului. De asemenea, este important să înceapă procesul de reformare a sistemului de justiție”, a spus Victor Juc. 

Potrivit politologului, după independență, la începutul anilor 90, termenul „democrație” era interpretat în mod greșit, car un fel de „atotpermisiune”, și abia mai târziu a venit înțelegerea că acest concept se bazează pe ordine și disciplină. 

„Democrația a încetat demult să fie puterea majorității, rolul principal îi aparține în acest sens elitei politice.Din punct de vedere științific asta se numește poliarhie. Dar chiar și astăzi autoritățile trebuie să întreprindă astfel de acțiuni, încât cetățenii să aibă încredere în autoritățile statului în care trăiesc. Astăzi ne lipsește patriotismul și profesionalismul elitelor conducătoare", consideră Juc. 

Moldova are nevoie de specialiști care să cunoască bine țara în care trăiesc și să pună în aplicare legile adoptate de Parlament, a rezumat expertul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

59
Tagurile:
oligarhie, democrație, Victor Juc
Tematic
Democrația europeană se apropie de sfârșit: Brexitul aduce dictatura - Declarații
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov

Lavrov, la Adunarea Generală a ONU: Lumea s-a săturat de linii de demarcație

22
(reînnoit 13:07 22.09.2020)
Șeful Ministerului rus de Externe a declarat că, de la an la an, devine din ce în ce mai dificil de a face față problemelor globale, în condițiile unei lipse de unitate a comunității mondiale.

CHIȘINĂU, 22 sept - Sputnik. Lumea de astăzi are nevoie de întrajutorare și cooperare reciprocă, a declarat ministrul rus de Externe Sergei Lavrov într-un mesaj video adresat în numele țărilor CTSC, în cadrul Adunării Generale a ONU.

”Din păcate, astăzi conflictele armate continuă să se dezlănțuie în diverse regiuni ale lumii. La acestea se adaugă amenințările acute ale vremurilor noastre: terorismul internațional, drogurile și criminalitate cibernetică, schimbările climatice. fenomenele de criză în sferele socio-economice și în alte domenii”, a menționat Lavrov, citat de RIA Novosti.

Potrivit acestuia, de la an la an, devine din ce în ce mai dificil să se facă față problemelor globale, în special în contextul lipsei de unitate a comunității mondiale. El a adăugat că această situație este cauzată în mare măsură de refuzul unor țări de a lua în calcul interesele legitime ale altor state.

Ministrul a menționat că are loc impunerea unor concepte și standarde precum „ordinea mondială bazată pe reguli” în paralel cu încercările de a interveni în treburile interne ale statelor, utilizarea sancțiunilor unilaterale care încalcă prerogativele Consiliului de Securitate al ONU, manifestările de intoleranță și ură.

”Dar cursul natural al istoriei nu poate fi schimbat. Astăzi, pe arena internațională are loc consolidarea unor noi centre de creștere economică, se consolidează nevoia de a soluționa conflictele armate exclusiv prin mijloace pașnice, interdependența crește. Lumea s-a săturat de linii de demarcații, de împărțirea statelor în ”prieteni” și ”dușmani”, lumea are nevoie de dezvoltarea asistenței și cooperării reciproce. Cu alte cuvinte, obiectivele formulate în urmă cu 75 de ani, în timpul creării ONU, devin din ce în ce mai relevante", a subliniat ministrul.

Lavrov a numit absurde încercările de a revizui istoria, de a minimaliza rolul popoarelor care au avut o contribuție decisivă la victoria asupra fascismului. El a îndemnat să nu fie date uitării lecțiile din trecut, să fie onorat efortul soldaților-eliberatori, să die asigurată păstrarea monumentelor ridicate în cinstea lor.

Potrivit ministrului rus de Externe, în condiții moderne, ONU ar trebui să rămână o structură eficientă care să desfășoare o activitate bine coordonată în strictă conformitate cu carta sa; nu ar trebui să se permită ”diluarea” mandatelor principalelor organisme ale sistemului ONU și să se dubleze competențele, fapt care doar va tergiversa atingerea obiectivelor dorite.

Așa cum a remarcat Lavraov, una dintre principalele sarcini ale comunității mondiale ar trebui să rămână soluționarea conflictelor exclusiv prin mijloace pașnice și diplomatice în cadrul negocierilor bazate pe dreptul internațional, iar o prioritate necondiționată ar trebui să fie extinderea cooperării în lupta împotriva terorismului și fuziunea acesteia cu criminalitatea organizată.

De asemenea, ministrul a cerut să fie oprite încercările de a slăbi sistemul de control al armelor, dezarmarea și neproliferarea pentru a menține stabilitatea globală.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

22
Tagurile:
Serghei Lavrov
Tematic
Reprezentantul Crimeii, oprit să vorbească la Forumul ONU


Загрузка...
Constituția RM

Proiectul de revizuire a Constituției nu va ajunge la Parlament

38
(reînnoit 11:04 22.09.2020)
Curtea Constituțională a avizat negativ proiectul de lege de modificare și completare a Constituției, înaintat de Guvernul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 22 sept - Sputnik. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției care vizează sistemul judecătoresc nu poate fi trimis Parlamentului spre aprobare, dat fiind că nu corespunde normelor constituționale.

Decizia a fost prununțată de Curtea Constituțională și prezentată de președintele Înaltei Curți, Domnica Manole.

Potrivit ei, inițiativa de revizuire a Costituției Republicii Moldova a fost înaintată de Guvern cu încălcarea mai multor prevederi. Totodată, inițiativa corespunde limitelor temporale de revizuire.

„Curtea Constituțională constată că nu corespund limitelor materiale de revizuire a Constituției partea care prevede că președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de CSM în măsura în care lipsește un mecanism care va exclude crearea unor blocaje instituționale în procedura de numire a judecătorilor în situația în care președintele refuză să numească judecătorul propus în mod repetat de către Consiliul Superior al Magistraturii, textul „nu sunt afiliate politic”, alineatul 4 al articolului 22”, a declarat Manole.

În context, președintele Curții Constituționale a precizat că proiectul nu poate fi trimis Parlamentului spre aprobare. Iar avizul este definitiv și nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial. Judecătorul Serghei Țurcan a prezentat o opinie separată.

În proiectul propus de guvern Alinatul 2 al Articolului 116 al Constituției ar urma să aibă următorul: „(2) Judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție, în condițiile legii, pînă la atingerea plafonului de vîrstă, de Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii”.

În redacția actuală, acest aliniat are următorul conținut: "(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sînt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă, stabilit în condiţiile legii".

Asta înseamnă că Guvernul a dorit să elimine primul termen de 5 ani de aflare în funcție a judecătorilor și ca aceștia să fie numiți în funcție din start până la atingerea plafonului de vârstă. Totodată Guvernul a dorit să-i impună președintelui o restricție. Să poată respinge doar o singură dată candidatura candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii.    

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
Amendamente, Curtea Constituțională, Constituția RM


Загрузка...