Alegeri

Ce spune Dodon despre posibilitatea amânării alegerilor prezidențiale

94
(reînnoit 16:14 11.09.2020)
Seful statului a declarat că nu va cere să fie amânate alegerile președintelui în contextul situației legate de răspândirea COVID-19.

CHIȘINĂU, 11 sept – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu intenționează să ceară amânarea alegerilor prezidențiale din cauza situației legate de răspândirea COVID-19. El a precizat în cadrul emisiunii sale de pe Youtube ”Președintele Răspunde” că alegeri vor avea loc în mai multe state, iar amânare nu este o soluție în condițiile în care nu se cunoaște cât timp va dura pandemia. 

”Eu nu îmi doresc și sper foarte mult ca alegerile să nu fie amânate pentru anul viitor. Sunt alegeri în mai multe state. Sunt alegeri locale în România, sunt alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii și peste tot situația nu este simplă. De unde știm că dacă amânăm pentru începutul anului viitor situația o să fie mai bună – categoric nu”, a declarat președintele, Igor Dodon.

Șeful statului a reiterat că nu va veni cu propunerea de amânare a alegerilor.

Potrivit lui, această decizie o ia Parlamentul cu 51 de voturi în condițiile în care se va institui stare de urgență. 

Amintim că în data de 1 noiembrie vor avea loc alegeri prezidențiale. Grupurile de inițiativă vor colecta semnături până cel târziu în data de 1 octombrie. Potrivit regulamentului Comisiei Electorale Centrale, astăzi este ultima zi în care pretendenţii la fotoliul de preşedinte al ţării pot înregistra grupurile de iniţiativă care vor colecta semnături în susţinerea lor.

Alți pretendenți la fotoliul de șef de stat au reușit deja să colecteze semnăturile necesare pentru înregistrarea candidaturii. Este vorba despre liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, și candidatul grupului Pro Moldova, Andrian Candu. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

94
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020 (113)
L'Altare della Patria a Roma

Italienii votează! Alegeri și referendum în același timp

58
(reînnoit 14:31 20.09.2020)
Italienii participă astăzi și mâine la un referendum, care se desfășoară concomitent cu alegerile locale din şapte regiuni. În cadrul plebiscitului este consultată populația cu privire la revizuirea Constituției.

CHIȘINĂU, 20 sept. - Sputnik. Referendumul privind revizuirea Constituției fusese programat iniţial pentru luna martie, dar a fost amânat din cauza pandemiei. În cadrul acestuia cetățenii sunt întrebați dacă sunt sau nu de acord să fie redus numărul deputaților de la 945 la 600. 

Dacă amendamentul constituțional va fi aprobat prin vot, Camera Deputaţilor de la Roma va avea începând cu următoarea legislatură 400 de membri, faţă de 630 cât sunt în prezent, în timp ce Senatul va avea 200, faţă de 315 cât sunt la ora actuală. 

Circa 51 de milioane de italieni cu drept de vot sunt așteptați la urne în cele două zile ale referendumului, care va fi al şaselea din istoria Republicii Italiene, după cele desfăşurare în anii 2001, 2006 şi 2016. Nu va exista un cvorum de participare, aşadar referendumul va fi validat indiferent de rata prezenţei la urne.

În favoarea acestei reforme a pledat în mod special formaţiunea de guvernământ Mişcarea Cinci Stele (M5S), menţionând necesitatea reducerii costurilor şi a eficientizării instituţiilor, în contextul în care în prezent ''Italia are un parlamentar la fiecare 63.000 de locuitori, proporţia cea mai ridicată în Europa''. Dacă ''Da'' va ieşi câştigător la referendum, în legislativ vor fi accelerate dezbaterile politice, care în prezent se prelungesc din cauza numărului mare de amendamente pentru proiectele de lege prezentate, şi vor fi realizate anual economii de circa 100 de milioane de euro, explică formațiunea.

Reforma este susţinută de asemenea de Partidul Democrat (PD - de centru-stânga) şi de partidul de stânga Liberi şi Egali, formaţiuni din coaliţia guvernamentală, dar şi de formaţiunea ultranaţionalistă Fraţii Italiei şi Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini.

În schimb, cei care se opun reducerii numărului de parlamentari susţin că economiile nu vor fi atât de mari şi cred că va fi afectată reprezentativitatea legislativului.

Referendumul se desfășoară concomitent cu alegerile locale din şapte regiuni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

58
Tagurile:
Alegeri, alegeri, referendum, Italia
Tematic
Expert: Sunt sau nu șanse ca Moldova să semneze înainte de alegeri un nou acord cu FMI
Important pentru cei care vor să voteze la alegeri în alt loc decât cel de reședință


Загрузка...
Donald Trump

Cine îi vrea moartea lui Trump? Președintele a primit otravă

195
Președintele american Donald Trump a primit un pachet cu otravă prin poștă. Presa internațională scrie că ar fi vorba despre o tentativă de omor asupra liderului de la Casa Albă.

CHIȘINĂU, 20 sept. - Sputnik. Un pachet care conţinea ricină, o otravă foarte periculoasă, a fost trimis la Casa Albă. Acesta însă a fost interceptat de forţele de ordine. Potrivit CNN, FBI şi Serviciul Secret investighează incidentul şi au două teste pe substanţa din pachet, confirmând că acesta conţinea ricină.

Pachetele şi corespondenţa pentru Casa Albă sunt verificate într-o unitate din afara sediului. Nu este prima dată când Trump este ţinta unui atac cu ricină. Scrisori care conţin ingrediente de ricină au mai fost trimise preşedintelui american şi unor şefi ai Pentagonului în 2018. Atunci, de asemenea, au fost interceptate, iar un bărbat din Utah, William Clyde Allen III, a fost învinuit că le-a trimis.

I s-a întâmplat, de altfel, nu doar lui Trump, dar și predcesorului său. Actriţa Shannon Guess Richardson a fost condamnată în 2014 pentru că a trimis scrisori care conţin ricină preşedintelui Barack Obama, precum şi primarului din New York, Michael Bloomberg.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

195
Tagurile:
Otravă, președinte, Trump
Tematic
Trump uimește din nou: Surpriză la Adunarea Generală a ONU
Cum a comentat Trump cazul Navalnîi


Загрузка...

Prima ediție a show-ului „Tu ești super!” din sezonul patru

0
(reînnoit 23:02 20.09.2020)
Astăzi s-a desfășurat prima ediție a proiectului internațional „Tu ești super!” din sezonul patru. Reprezentanta Republicii Moldova, Anastasia Lisovaia, a intrat în semifinală după ce a interpretat o cunoscută piesă din repertoriul Sofiei Rotari. 

"Tu ești super!" este un concurs organizat de compania de televiziune NTV și de Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik, cu sprijinul Ministerului Educației al Federației Ruse. Proiectul oferă copiilor rămași fără îngrijire părintească șansa de a-și îndeplini visele.

În noul sezon participă la show 58 de concurenți din Rusia, Ucraina, Belarus, Georgia, Abhazia, Kârgâzstan, Moldova, Azerbaidjan și Estonia. Participanții vor fi evaluați de către liderul trupei „Nochnie Snaiperî” Diana Arbenina, interpetul și actorul Aleksei Vorobiov, compozitorul Igori Krutoi și interpreta Iolka. 

Moldova este reprezentată tot de Anastasia Lisovaia, care a evoluat deja pe scena proiectului „Tu ești super!” anul trecut. Tot atunci, ea a fost invitată să participe și la cel de-al patrulea sezon. 

Anterior și alți reprezentanți ai Moldovei au participat la concursul internațional. În primul sezon al competiției, publicul a fost cucerit de Cristina Covalenco, în vârstă de 16 ani, de la internatul Ceadîr-Lunga și de Anna Ierhan, în vârstă de 8 ani, de la internatul din satul Cărpineni. 

În 2017, la concursul „Tu ești super! Dansuri” Moldova a fost reprezentată de Tatiana Untilova, Olga Șumeiko și Emilia Danici de la casa de copii de tip familial din orașul Bender. 

În 2018, în al doilea sezon al proiectului „Tu ești super!” a participat Maxim Gnatiuc în vârstă de 18 ani, din orașul Bălți, care a ajuns până în semifinală. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Tu ești super, show, patru, sezon
Tematic
Concertul de la Kremlin „Tu ești super!”: Despre minuni, talente și încredere în sine
Un adevărat miracol: Vezi ce dar au primit 12 participanți la „Tu ești super” - Video


Загрузка...