Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko

Putin și Lukașenko au discutat la telefon situația din Belarus

141
(reînnoit 15:34 15.08.2020)
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au discutat astăzi despre situația creată în Republica Belarus după alegerile prezidențiale.

CHIȘINĂU, 15 aug – Sputnik. Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au discutat telefonic situația din Republica Belarus, anunță Sputnik Belarus.

Cei doi lideri și-au exprimat speranță că problemele apărute în țară se vor rezolva cât mai curând, anunță serviciul de presă al Kremlinului.

“Aleksandr Lukașenko a informat despre situația din Belarus, create după alegerile prezidențiale. Ambele părți și-au exprimat încrederea că toate problemele vor fi rezolvate în curând”, este menționat în comunicatul administrației prezidențiale ruse.

Anterior, liderul belarus a declarat în cadrul unei ședințe la Minsk că împotriva țara lui ”a fost declanșată o agresiune”. Lukașenko a menționat că situația legată de tulburările sociale după alegerile prezidențiale amenință ”nu doar Belarusul”, dar și întregul Stat Unional.

“Observăm ce se întâmplă. Nu încercați să ne liniștiți cu acțiunile și demonstrațiile pașnice. Observăm ce se întâmplă în profunzime. Vedem foarte bine. Apropo, am citit instrucțiunile revoluțiilor colorate. Mai mult, pe lângă metodele revoluțiilor colorate (e o particularitate, despre ea vom discuta astăzi la Ministerul Apărării, la Centrul de Control Strategic) au apărut niște elemente ale unei imixtiuni străine”, a declarat Lukașenko astăzi în cadrul unei reuniuni la Minsk, potrivit Sputnik Belarus.

Ieri, Procuratura Generală a Rusiei a anunțat că 32 de cetățeni ruși, care fusese reținuți pe 29 iulie la Minsk, au fost eliberați și se află pe teritoriul rus. O persoană, care avea dublă cetățenie – rusă și belarusă, a rămas în republică.

Protestele în masă au izbucnit în toată Republica Belarus pe 9 august, după alegerile prezidențiale, în care învingător a fost anunțat președintele în exercițiu, Aleksandr Lukașenko. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, acesta a obținut 80,1 la sută din voturi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

141
Tagurile:
Lukașenko, Putin
Tematic
Anchetatorii din Belarus au oferit detalii despre „coordonatorii” protestelor
Parlamentul

În Parlament urmează fie promovat proiectul despre statutul limbii ruse

127
(reînnoit 21:58 25.11.2020)
Fracțiunea socialiștilor (PSRM) și-a stabilit astăzi prioritățile pentru următoarele ședințe în plen ale Parlamentului.

CHIȘINĂU, 25 nov - Sputnik. Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) intenționează să promoveze un proiect de lege privind acordarea statutului de limbă de comunicare interetnică pentru limba rusă, să insiste asupra aprobării inițiativei de traducere a instrucțiunilor pentru medicamente în limba rusă.

Acestea și alte priorități de pe agenda parlamentară au fost discutate astăzi de membrii fracțiunii PSRM.

Actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat și el la ședința deputaților socialiști.

Fracțiunea PSRM este cea mai numeroasă din Parlament - are 37 de mandate din totalul de 101.

„Vom promova, de asemenea, un proiect de lege privind acordarea limbii ruse a statutului de limbă de comunicare interetnică, așa cum a fost până de curând. Vom insista asupra aprobării inițiativei, conform căreia prospectele-instrucțiuni pentru medicamente ar trebui să fie și în limba rusă”, au menționat deputații PSRM.

Aceștia au subliniat, de asemenea, că intenționează să sprijine amendamentele la Codul Audiovizualului care ar aduce mai multă claritate în activitatea radiodifuzorilor, inclusiv prin adaptarea legii la strategia de securitate națională.

Deputații socialiști au discutat și propunerile Ministerului Finanțelor privind politica fiscală și Bugetul de stat pentru 2021.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

127
Tagurile:
statut, limba rusă, Parlament
Tematic
Statutul limbii ruse – proiect de lege depus în Parlament


Загрузка...
Ședința Parlamentului

Deputații se întrunesc într-o nouă ședință: Ce proiecte vor examina

104
(reînnoit 22:45 25.11.2020)
După o pauză de mai bine de două luni, deputații se întrunesc deja a doua săptămână la rând în ședințe plenare.

CHIȘINĂU, 25 nov – Sputnik. Proiectul Strategiei Naționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului pentru anii 2020-2025 va fi examinat în ședințele Parlamentului din această săptămână. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare de joi și vineri.

Astfel, deputații vor mai examina și proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la „spălarea” banilor murdari în proporții deosebit de mari, prin intermediul judecătorilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova. La fel, parlamentarii se vor pronunța asupra proiectului Strategiei cu privire la asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2021-2024. Totodată, vor fi examinate și supus votului Planurile de acțiuni pentru implementarea tuturor proiectelor.

Pe ordinea de zi aprobată de Biroul permanent sunt incluse și proiectele de modificare a Legii cu privire la tineret, a Legii cinematografiei, Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice și Legii ocrotirii sănătății, dar și Legea cu privire la statutul judecătorului etc. La fel, deputații vor mai dezbate în plen inițiativele de modificare a Codului contravențional, Codului penal, Codului fiscal, Codului civil, Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale. Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi și vineri, începând cu ora 10.00.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
deputații se întrunesc în ședință, vacanța deputaților, deputați moldoveni, Deputați
Tematic
Cine va guverna Moldova: Posibile alianțe în Parlament 
Statutul limbii ruse – proiect de lege depus în Parlament


Загрузка...
Coronavirus

Iată care este cel mai frecvent simptom al coronavirusului - studiu

0
Datele Biroului Național de Statistică din Marea Britanie, colectate între august și octombrie 2020, au dezvăluit care este cel mai frecvent simptom al Covid-19. Contrar concepţiei obişnuite, cele mai frecvente simptome nu sunt febra și tusea uscată.

BUCUREŞTI, 25 nov – Sputnik, Doina Crainic. Cele mai recente date colectate de cercetătorii de la Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie au arătat că pierderea gustului și a mirosului (anosmia) a fost cel mai frecvent simptom raportat al Covid-19 în rândul celor care au fost testați pozitiv din august până în octombrie.

Dintre cei de peste 35 de ani, între 20 și 40% au suferit de anosmie, comparativ cu aproximativ 15-25% care au avut febră și 13-18%, care au fost cu tuse.

Diferența a fost și mai pronunțată în rândul tinerilor, până la 60% dintre cei sub 35 de ani suferind de anosmie față de 15 până la 25% care au avut febră și mai puțin de 10% tuse

Imaginea generală reflectată de date arată că, în perioada 15 august - 26 octombrie, numărul persoanelor care au fost testate pozitiv cu simptome precum pierderea gustului şi a mirosului a crescut la toate grupele de vârstă.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, numărul cazurilor pe glob se apropie de 59 de milioane și peste 1,38 milioane de oameni au murit. Țările cele mai afectate sunt Statele Unite, India și Brazilia. De asemenea, Franța, Rusia, Spania, Marea Britanie, Italia, Argentina și Columbia sunt printre zece țări cele mai afectate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, simptome
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Ne va salva sau nu de coronavirus vaccinarea - expert
Aceste produse, periculoase pentru persoanele cu coronavirus


Загрузка...