Constituția RM

Trebuie sau nu fie amendată Constituția Iată ce spune președintele Dodon

123
(reînnoit 20:46 24.07.2020)
În cadrul conferinței de astăzi presă ținută la reședința din Condrița, șeful statului a fost întrebat de corespondentul Sputnik Moldova dacă consideră că este necesar să fie amendată Constituția.

CHIȘINĂU, 24 iul – Sputnik. Unele lucruri trebuie schimbate, a răspuns Igor Dodon.

“Unele lucruri din constituție trebuie schimbate, cel puțin, trebuie exclusă prevederea care stipulează că Republica Moldova poate fi lichidată pe calea referendumului. Deci, din start este prevăzut în constituția țării mecanismul de lichidare a țării. Nicăieri nu ai să găsești asta”, a declarat Dodon.

El a mai spus că sunt și alte prevederi care trebuie schimbate.

“Sunt și alte chestiuni. Trebuie să nu mai ajungem la situația în care Curtea Constituțională devine în mod subit un instrument politic în mâinile unor partide, a guvernului. Din păcate, la noi în Moldova, există această practică negativă”, a spus el.

Igor Donon a menționat că deja există propuneri de modificare a Legii Supreme.

“Trebuie imediat de schimbat. Și există și propuneri cum să schimbăm. Iată Victor  Pușcaș și Dumitru Pulbere, doi foști președinți ai Curții Constituționale, mi-au înaintat o propunere. Prin decret să fie creată comisia pentru reforma constituțională. Există propusă și o componență a acestei comisii. Eu nu știu dacă se merită de acum, la final de mandat (să fie creată comisia pentru reforma constituțională – n.n.). Poate după (în eventualitatea în care Dodon va câștiga un nou mandat – n.n.), dar Constituția trebuie schimbată”, a conchis șeful statului.

Vom menționa că Constituția Republicii Moldova este legea supremă a țării. Ea determină principiile generale ale societății, drepturile și îndatoririle omului. A fost adoptată pe 29 iulie 1994.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

123
Tagurile:
modiifcări la Legea Supremă, Legea supremă, Dodon, amendata, Constituţia
Igor Dodon

Video: Igor Dodon a rostit un discurs la Adunarea Generală a ONU

71
(reînnoit 00:05 22.09.2020)
Șeful statului a declarat că că Republica Moldova sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară a Adunării Generale.

CHIȘINĂU, 21 sept – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a rostit un discurs, în format online, în cadrul celei de-a 75-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite, consacrată jubileului acestei organizații globale.

”Am menționat că Republica Moldova sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară a Adunării Generale și își asumă angajamentul să contribuie la răspunsul comun asupra sfidărilor majore cu care se confruntă ONU și comunitatea internațională”, a declarat Dodon.

Șeful statului a subliniat că anul 2020 va rămâne în istoria omenirii ca unul al consolidării efortului comun de depășire a provocărilor globale. El a remarcat în context rolul decisiv al ONU în rezolvarea sau prevenirea mai multor probleme globale.

”Cei trei piloni ai sistemului ONU – pacea și securitatea, drepturile omului și dezvoltarea au rezistat în timp, reconfirmându-și astfel importanța”, a subliniat Dodon în discurs.

El a menționat în luarea sa de cuvânt că pe parcursul celor 75 de ani ONU a dezvoltat progresiv cadrul dreptului internațional, a mediat conflicte, a stabilizat tensiunile din lume, a avansat normele privind protecția drepturilor omului și a salvat vieți. Totuși, mai sunt încă multe lucruri de făcut pentru a anihila ilegalitățile accentuate de pandemie, pentru a continua lupta cu cauzele și efectele schimbărilor climaterice.

Președintele și-a exprimat de asemenea regretul că nu toate tratatele sunt respectate de către statele membre, iar amenințările la adresa securității capătă forme tot mai complexe. Și anume, astăzi în lume încă persistă discriminare, bazată pe gem, origine, rasă, religie sau dizabilitate.

”Aceste circumstanțe motivează apelul Secretarului general ONU, domnul Antonio Guterres, de participare la un dialog global pentru relevanța ONU pentru viitor. Cu certitudine, consultarea opiniei oamenilor este decisivă pentru ca organizația să-și mențină importanța, să poată servi mai bine nevoilor umanității și pentru ca statele membre că-și sporească capacitatea de atingere a obiectivelor de dezvoltare durabilă”, a explicat șeful statului.

Dodon s-a referit și la declarație cu privirea la cea de  75-a aniversare a Organizației Națiunilor Unite, menționând că textul acestui document reprezintă produsul discuțiilor cu membrii societăților noastre și este rezultatul unor negocieri solide între state, care au agreat împreunăt o foaie de parcurs ambițioasă pentru viitorul nostru comun.

Президент РФ Владимир Путин
© Sputnik / Алексей Никольский

În opinia liderului moldovean, în acest viitor comun pacea va constitui valoarea noastră supremă, iar conflictele vor fi soluționate în faza lor inițială. De asemenea, ”nimeni nu va fi lăsat în umbră, dreptul internațional va fi respectat și dezvoltat continuu, iar instituțiile naționale de guvernare vor avea încrederea deplină a cetățenilor”.

”Convenind asupra îmbunătățirii metodelor de lucru ale ONU, noi, statele membre, vom putea face fașă provocărilor contemporane, iar parteneriatele ONU cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, cu sectorul privat și mediul academic, cu societatea civilă vor cunoaște un nou impuls spre consolidare”, a conchis Dodon.

În încheiere, șeful statului a menționat că Republica Moldova își asumă angajamentul să contribuie la răspunsul comun asupra provocărilor majore cu care se confruntă ONU și comunitatea internațională.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

71
Tagurile:
Adunarea Generală ONU, discurs, Dodon
Tematic
Putin va conduce delegația rusă la cea de-a 75-a sesiune a Adunării Generale a ONU
Reprezentantul Crimeii, oprit să vorbească la Forumul ONU


Загрузка...
Proteste la Minsk

Belarusul a evitat sancțiunile Uniunii Europene

83
(reînnoit 20:43 21.09.2020)
Miniştrii de externe din Uniunea Europeană nu au adoptat astăzi sancțiuni împotriva Belarus, zădărnicind apelurile făcute de Svetlana Tihanovskaia.

BRUXELLES, 21 sept - Sputnik, Daniela Porovăț. Şeful diplomaţiei europene, Joseph Borell, a declarat că există ”o voinţă clară de a adopta sancţiuni”, dar acestea nu au fost adoptate în lipsa unanimității necesare. Desigur că Borell s-a supărat și a amenințat că ”dacă nu vom putea fi în stare (să aprobăm sancţiuni), este în joc credibilitatea noastră”, conform declarațiilor făcute într-o conferinţă de presă.

“Deși există o voință clară pentru sancțiuni, nu a fost posibil să facem asta pentru că unanimitatea nu a fost întrunită. Problema va trebui discutată de șefii de stat sau de guvern la Consiliul European din această săptămână”, a spus Înaltul Reprezentant al UE.

Belarusul a avut noroc cu Ciprul care a insistat că va fi de acord cu sancţiuni doar dacă UE adoptă măsuri similare şi împotriva Turciei, în contextul tensiunilor din estul Mediteranei.

"Reacția noastră la încălcarea valorilor și principiilor noastre fundamentale ... trebuie să fie consecventă", a declarat la Bruxelles ministrul cipriot de externe Nikos Christodoulidis, aluzie la faptul că unele state UE refuză să fie de acord cu sancțiunile cerute de Cipru împotriva Turciei.

Din nefericire, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, s-a pronunţat pentru sancțiuni de urgență, ba chiar şi-a anunţat omologii că Bucureştiul sprijină o misiune OSCE pentru medierea dialogului între puterea de la Minsk şi opoziţie.

UE anunţase la sfârşitul lui august că va bloca active şi va interzice deplasările unor oficiali belaruşi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

83
Tagurile:
UE, Belarus
Tematic
Vaccinul rusesc împotriva COVID-19 este testat și în Belarus
În Belarus au demarat exercițiile militare "Frăția Slavă 2020"
Ion Nicolaescu nu va fi golgheter în Belarus: Iată cu cine a semnat


Загрузка...
Secetă

Savant, despre adevărata cauză a secetei din Moldova și efectelor ei

0
(reînnoit 19:26 21.09.2020)
O secetă hidrologică de asemenea proporții ca în anul 2020 țara nu a mai cunoscut din 1947 în coace: Doctorul habilitat Boris Boincean a vorbit despre cauzele dezastrului natural.

CHIȘINĂU, 22 sept - Sputnik. În acest an, țara noastră s-a ciocnit cu o adevărată catastrofă naturală, când după o iarnă fără de zăpadă a urmat primăvara și vara secetoasă, când deficitul lunar de precipitații pe metru pătrat a constituit 180 de milimetri, comparativ cu ​​anii precedenți și când soarele a ars fără milă pământul moldovenesc. Despre acest lucru a vorbit directorul executiv al Institutului „Selecția” (Bălți), Boris Boincean, în Studioul Radio Sputnik Moldova.

"De îndată ce apare secetă în țară, toată lumea începe să vorbească despre necesitatea irigării artificiale. Acest lucru este greșit. De ce? Pentru că seceta este o consecință și trebuie să stabilim cauza acesteia. În cazul Moldovei, este incapacitatea solului de a absorbi și a utiliza rațional umiditatea. Solurile noastre nu au suficient humus deoarece sunt uzate”, a declarat expertul.

În anul trecut, după o lungă perioadă de secetă, a urmat încă o perioadă de ploi prelungite, care a dus la eroziunea structurii solului supra-compactat. Acest lucru a agravat calitatea cernoziomurilor noastre, care și așa sunt epuizate de rotația incorectă a culturilor, cultivarea pe aceleași terenuri, timp de mai mulți ani, doar a culturilor industriale - floarea soarelui, porumb și rapiță.

"Astăzi este necesar să luăm în studiem în mod serios calitatea și gradul de deteriorare a solurilor noastre. Oamenii de știință, inclusiv Doсuceav și Kosîceov, au susținut că seceta poate fi parțial cauzată de incapacitatea solului de a absorbi umezeala. Cernoziomul moldovenesc are nevoie astăzi nu doar de chimizare și îngrășăminte minerale, cât de îmbunătățirea structurii, de revigorarea sa”, spune Boinchan.

Multe terenuri agricole din Moldova au nevoie ca cel puțin 4-5 ani ca să fie cultivate cu culturi furajere - lucernă, care îmbogățește solul. Pe viitor, aceste măsuri vor da roade - cernoziomurile din Moldova vor deveni din nou fertile și bogat în humus, a concluzionat expertul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Moldova, secetă
Tematic
Recolta de floarea-soarelui a fost compromisă de secetă: Prețul semințelor este mai mare


Загрузка...