Boris Johnson

Boris Johnson: Britanicii nu au părăsit UE din cauza Moscovei

81
(reînnoit 07:15 24.07.2020)
În cadrul rundei de întrebări adresate lui Boris Johnson în parlamentul britanic, înainte de intrarea în vacanţa de vară, premierul a respins sugestia cu privire la amestecul Rusiei în votul Regatului Unit privind ieșirea din Uniunea Europeană.

CHIȘINĂU, 23 iul – Sputnik. Deputatul laburist Ben Bradshaw i-a pus prim-ministrului o întrebare despre raportul referitor la Rusia, sugerând că Johnson și-ar fi pus „deliberat și în mod repetat interese personale și de partid înaintea securității naționale a țării noastre”, guvernul blocând publicarea raportului înainte de alegerile generale din 2019.

Johnson a negat faptul că în raport ar exista ceva care să demonstreze că referendumul pentru Brexit a fost subminat de Rusia. Apoi i-a criticat pe „cei care doresc să rămânem în UE” și a spus că „nu au niciun argument pentru a continua”.

„Ceea ce avem aici este furia elitei pro-rămânere care constată că nu există în realitate nimic în acest raport și nicio dovadă, după toată tevatura”, a spus Johnson.

„Oamenii din această țară nu au votat pentru ieşirea din UE din cauza presiunii din partea Rusiei sau a amestecului rusesc. Au votat pentru a prelua înapoi controlul”, a mai spus prim-ministrul britanic, citat de Sputniknews

Comitetul pentru Informații și Securitate al parlamentului britanic (ISC) a publicat raportul pe 21 iulie, argumentând că „Rusia reprezintă o amenințare serioasă la adresa Regatului Unit”. Guvernul Regatului Unit urmează să publice răspunsul său.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus, într-un comentariu cu privire la raport, că acesta conține „acuzații nefondate” care nu pot fi „demonstrate”. El a adăugat că Rusia nu a intervenit niciodată în alegerile altor ţări și că guvernul rus s-a concentrat asupra propriei dezvoltări, lucru care este „cel mai important pentru noi”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

81
Tagurile:
BREXIT, Moscova, amestec, raport, Marea Britanie
Tematic
Marea Britanie interzice antenele 5G produse de Huawei
Парламент

Dodon, despre scenariile de evoluție a situației politice în Moldova

79
(reînnoit 00:12 25.02.2021)
Dodon consideră că mijloacele financiarei necesare pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate ar ajunge pentru vaccinarea tuturor pensionarilor, lucrătorilor medicali, cadrelor didactice și polițiștilor.

CHIȘINĂU,  24 feb – Sputnik. Fostul președinte al Moldovei, liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon, este de părere că sunt trei scenarii potrivit cărora ar putea evolua evenimentele politice în Moldova.

”Noi avem trei scenarii de bază. Primul scenariu – doamna Maia Sandu coboară pe pământ și execută hotărârea Curții Constituționale. În cazul acesta, dumneaei semnează decretul de desemnare a doamnei Durleșteanu la funcția de prim-ministru.Și atunci în decurs de maxim 15 zile Durleștanu va fi votată în funcția de prim-ministru. Acesta este scenariul cel mai bun pentru țară”, a afirmat Dodon.

Maia Sandu și noua tentativă de a armoniza puterea în țară>>>

Al doilea scenariu, potrivit liderului PSRM, presupune că Sandu va refuza categoric să execute decizia Curții Constituționale. Atunci țara va intra într-o stare de incertitudine destul de lungă.

”În scenariul doi am putea fi cu acest guvern interimar și fără alegeri anticipate pentru următorii doi ani, până la alegerile parlamentare ordinare din anul 2023. Și un astfel de scenariu este posibil, Pentru că președintele țării nu are posibilitatea să dizolve Parlamentul dacă nu întrunește normele constituționale”,  a spus liderul PSRM.

Potrivit lui Dodon, legea presupune că este necesar să  înainteze încă o dată un candidat la funcția de prim-ministru care să nu fie votat. "Însă conform deciziei de ieri a Curții Constituționale ea nu poate înainta un alt candidat decât cel  propus de majoritatea parlamentară. În al doilea scenariu nu se va întâmpla nimic - nici alegeri anticipate, nici referendum, dar va exista un guvern interimar până în 2023", a spus Dodon.

Al treilea scenariu, așa cum a menționat socialistul, este mai dificil, cu destabilizare totală, cu proteste în masă, cu ieșirea situației de sub control și nu este clar la ce ar putea duce.

Liderul PSRM a subliniat că, la această etapă, singura soluție este votarea unui guvern. El a amintit că organizarea alegerilor parlamentare anticipate ar putea costa bugetul țării 120 de milioane de lei.

Ce se va întâmpla dacă Sandu va respinge noul candidat la funcția de premier - expert>>>

"Hai să explicăm ce înseamnă aceste 120 de milioane. Vaccinul rusesc ”Sputnik V”, care este recunoscut ca unul dintre cele mai eficiente din lume și sper că va fi înregistrat și în Republica Moldova, ca să o putem obține ... În Rusia de la producător vaccinul costă în jur de  5-6 dolari, adică 100-120 lei. Prin urmare, 120 de milioane de lei pentru alegerile anticipate înseamnă un milion de vaccinuri, dacă le cumpăm ", a spus Dodon.

Potrivit fostului președinte al țării, din costul alegerilor anticipate, asupra cărora insistă Maia Sandu, por fi vaccinați toți pensionarii, toți medicii, toți profesorii, toți polițiștii și încă îți mai rămân câteva sute de mii.

După hotărârea CCM, Sandu alege o cale riscantă, de confruntare frontală cu Parlamentul>>>

De altfel, Dodon consideră că în țară trebuie să fie autorizate vaccinuri produse atât în Vest, cât și în Est.

Liderul PSRM a menționat că Partidul Socialiștilor nu se teme de alegerile parlamentare anticipate, dar a atras atenția asupra faptului dacă acestea vor fi în măsură să rezolve problemele cu care se confruntă țara.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

79
Tagurile:
Maia Sandu, alegeri anticipate, situația politică actuală, scenarii, Dodon
Tematic
Cum a comentat Igor Dodon decizia de ultimă oră a Curții Constituționale
Nagacevschi: Președinția nu vrea să accepte că suntem republică parlamentară


Загрузка...
Vladimir Putin

Putin: Se duce o campanie de dezinformare pentru a submina realizările Rusiei în medicină

48
(reînnoit 22:32 24.02.2021)
De când Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 din lume, în august 2020, Occidentul a încercat în mod repetat să răspândească dezinformări cu privire la vaccin, a declarat miercuri Vladimir Putin.

CHIȘINĂU, 24 feb – Sputnik. Se desfăşoară o campanie de dezinformare în Occident menită să submineze realizările Rusiei în domeniul științelor medicale, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin.

„Ne confruntăm cu așa-numita politică de izolare a Rusiei. De fapt, acest lucru se ştie de mult timp. Nu mă refer la concurență, care este normală în relațiile internaționale, ci vorbesc despre o politică agresivă consistentă menită să submineze dezvoltarea noastre, să o stopeze, (...) provocând instabilitate în plan intern și subminând valorile care unesc societatea rusă”, a declarat Putin la ședința colegiului Serviciului Federal de Securitate.

„Unele țări nici măcar nu încearcă să-şi camufleze atitudinea neprietenoasă, desfășurând campanii de dezinformare bazate pe teorii ale conspirației. Există o campanie de dezinformare direcționată împotriva noastră, cu acuzații neîntemeiate, vizând o serie întreagă de chestiuni. Ele recurg deja la teorii conspiraţioniste absurde. De exemplu, am asistat recent la încercări de a discredita realizările noastre medicale, inclusiv în lupta împotriva coronavirusului”, a adăugat Putin, citat de Sputnik France.

La începutul acestei luni, prim-ministrul lituanian Ingrida Šimonytė a afirmat că vaccinul rusesc este „o altă armă hibridă [a Moscovei] folosită pentru a dezbina şi stăpâni”. Oficialul a mai spus că președintele rus Vladimir Putin nu ar intenţiona să folosească vaccinul pentru a-i vindeca pe ruși.

Ambasada Rusiei în Lituania a răspuns acestei acuzaţii, spunând că vaccinul Sputnik V și-a dovedit eficacitatea și a fost recunoscut la nivel internațional, în ciuda dezinformării și a declarațiilor părtinitoare din partea țărilor occidentale.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Никольский

La începutul lunii februarie, jurnalul medical The Lancet a publicat o analiză intermediară din studiul de faza III a vaccinului rusesc Sputnik V, care arată eficacitatea de 91,6% a acestuia împotriva COVID-19 simptomatic. Dezvoltat de Centrul de Epidemiologie și Microbiologie Gamaleia și înregistrat de Ministerul Rus al Sănătății pe 11 august 2020, Sputnik V a devenit primul vaccin din lume împotriva COVID-19.

De atunci, vaccinul rusesc a fost aprobat în 35 de țări, printre care Belarus, Argentina, Bolivia, Serbia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay, Turkmenistan, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Iran, Republica Guineea, Tunisia, Armenia, Mexic, Nicaragua, Bosnia și Herțegovina, Liban, Myanmar, Pakistan, Mongolia, Bahrain, Muntenegru, Sfântul Vincențiu și Grenadinele, Kazahstan, Uzbekistan, Gabon, San Marino, Ghana, Kârgâzstan și Egipt.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

48
Tagurile:
medicină, Rusia, realizări, dezinformare, campanie, Putin
Tematic
Putin: Serviciile de securitate străine se folosesc de teroriști
Putin a îndemnat FSB să curme acțiunile care servesc intereselor străine


Загрузка...
Bancnote, valute

Cât costă euro și dolarul: Cursul valutar BNM din 25 februarie

0
(reînnoit 21:13 24.02.2021)
Leul moldovenesc se apreciază în cotațiile oficiale în raport cu toate principalele valute de referință, cu excepția rublei, care urcă ușor. Dolarul a pierdut 5 bani, iar prețul euro a scăzut cu 3 bani. 

CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. La cursul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pentru joi, 24 februarie, un dolar american este cotat cu 17,48 lei, un euro – cu 21,27 lei, o hrivnă ucraineană – cu 62,56 bani, un leu românesc – cu 4,36 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 23,78 bani. 

Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 25 februarie 2021
© Screenshot / BNM
Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 25 februarie 2021

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă. 

În luna ianuarie 2021, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 93,7% (105,6% în luna decembrie 2020). În prima lună a anului curent, oferta netă de valută de la persoanele fizice a scăzut cu 75,2 milioane USD (-30,0%), iar cererea netă de valută din partea agenților economici - cu 49,9 milioane USD (-21,0%).

La sfârșitul lunii ianuarie, rezervele valutare ale BNM au constituit 3 miliarde 763 de milioane 780 de mii de dolari americani (3 763,78 mil. dolari SUA).

BNM a informat săptămâna aceasta că, în ianuarie 2021, leul moldovenesc s-a depreciat cu 0,5% în raport cu dolarul SUA”.

Ritmul anual al inflaţiei a fost de 0,22% în ianuarie 2021, potrivit Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Este o rată a inflației la un nivel fără precedent de redus, în scădere față de decembrie 2020, când a constituit 0,39%. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
curs valutar pentur azi, curs valutar BNM
Tematic
Scădere la ambele capitole: Cât a exportat și cât a importat Moldova în 2020 – expert
Cine decide prețul euro și dolarului în Moldova – explicația expertului
Mare țeapă! Banii moldovenilor sunt folosiți de alții


Загрузка...