Putin, Erdogan și Rouhani

Rusia, Turcia și Iranul își intensifică coordonarea în problema Siriei

65
Șefii celor trei state garant au adoptat o declarație comună în care își definesc pozițiile în ceea ce privește următorii pași pentru reglementarea pașnică a crizei din Siria.

CHIȘINĂU, 1 iul – Sputnik. Președinții Rusiei, Iranului și Turciei - Vladimir Putin, Hassan Rouhani și Recep Tayyip Erdogan - au convenit asupra aprofundării nivelului de coordonare în problema Siriei.

“(Președinții) și-au manifestat disponibilitatea de a consolida coordonarea trilaterală în baza respectului reciproc”, este menționat în declarația finală care a fost făcută publică după conferința video a liderilor celor trei state.

De asemenea, se precizează că Putin, Rouhani și Erdogan au discutat despre situația actuală din Siria și modul în care aceasta a evoluat de la ultima întrevedere de la Ankara, desfășurată anul trecut.

În special, în declarație se propune drept obiectiv conjugarea eforturilor pentru lichidarea definitivă a grupărilor teroriste, promovarea procesului de reglementare politică.

În opinia părții ruse, documentul este o dovadă a determinării Moscovei, Teheranului și Ankara, în calitatea lor de țări garante a procesului de la Astana, de a continua acțiunile comune îndreptate spre instaurarea unei păci cu adevărat durabile și a unei stabilități în Siria.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

65
Tagurile:
Siria, coordonare, Iran, Turcia, Rusia
Tematic
Pentru ce-i trebuie Rusiei extinderea bazelor militare în Siria
Moscova

Maia Sandu spune dacă va pleca în vizită la Moscova

173
(reînnoit 21:41 15.01.2021)
Șeful statului a răspuns la întrebarea dacă va întreprinde o vizită oficială În Federați Rusă, menționând că Moscova și Chișinăul au o agendă importantă.

CHIȘINĂU, 15 ian – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că dacă va fi coordonată o vizită oficială cu partea rusă, ea va pleca la Moscova. Declarația a fost făcută vineri, în cadrul unei emisiuni televizate.

”Dacă ne vom pune de acord cu partea rusă în privința unei astfel de vizite, evident că voi pleca. Avem o agendă destul de importantă cu Rusia și în chestiunea socială – în privința Acordului privind asigurarea cu pensii, în problemele comercial-economice – ”dezghețarea” exporturilor, diferendul transnistrean. Doar așa pot fi soluționate aceste chestiuni”, a spus Sandu.

Pe 12 ianuarie, Maia Sandu a întreprins o vizită la Kiev la invitația omologului ei ucrainean. Aceasta a fost prima sa vizită peste hotare în calitate de șef de stat.

Maia Sandu a vorbit iar despre relația cu Rusia: Declarații despre Transnistria>>>

Pe 18-19 ianuarie, Sandu va pleca într-o vizită oficială șa Bruxelles.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

173
Tagurile:
Moscova, vizită, Maia Sandu
Tematic
Maia Sandu a anunțat prioritățile vizitei sale la Bruxelles


Загрузка...
”Nord Stream – 2”

Ultima șansă: SUA s-au apucat iarăși de ”Nord Stream 2”

68
(reînnoit 21:10 15.01.2021)
Compania daneză Ramboll, care a participat la proiectul ”Nord Stream–2”, a fost intimidată de sancțiunile Washingtonului, comunică presa. Într-adevăr, din 1 ianuarie, Statele Unite au intensificat măsurile împotriva celor implicați în proiect. Însă construcția continuă.

CHIȘINĂU, 15 ian – Sputnik, Natalia Dembinskaya. În Europa, se încing iarăși patimile în legătură cu ”Nord Stream – 2” : în timp ce germanii pregătesc un fond pentru a se proteja împotriva sancțiunilor, britanicii vor să urmeze exemplul americanilor, iar suedezii se tem de începerea unui ”război al gazelor”. Ce se va întâmpla în cele din urmă cu conducta de gaz – aflați din materialul Sputnik.

De la capăt

Partea terestră de peste hotarele Federației Ruse a proiectului ”Nord Stream – 2” a fost finalizată cu succes. Acum se instalează conductele în apele Germaniei, apoi – în apele daneze. Proiectul merge spre linia de finiș. Dar Washingtonul refuză să recunoască acest lucru. De la 1 ianuarie, a intrat în vigoare o nouă lege privind bugetul apărării, care include sancțiuni suplimentare împotriva gazoductului rusesc.

În particular, este vorba de organizațiile care furnizează servicii de testare, inspecție sau certificare. Compania norvegiană DNV GL a anunțat deja că va înceta toate activitățile de inspecție a gazoductului și că nu va putea să îl certifice.

Liderul majorității republicane din Senatul SUA, Mitch McConnell, a declarat mai anterior că legea bugetului pentru apărare este esențială pentru securitatea națională și pentru ”descurajarea superputerilor rivale, precum China și Rusia”. Acest document va consolida avantajul SUA ”pe mare, pe uscat, în aer, în spațiul cibernetic și în spațiul cosmic”.

”Gazpromului” i-au rămas de instalat în jur de 150 de kilometri de țevi: 120 – în Danemarca și puțin peste 30 – în Germania. Conducta de gaz este gata în proporție de 94%.

În pofida încercărilor Washingtonului de a împiedica finalizarea proiectului finanțat de către cinci cele mai mari companii energetice din Europa, lucrările în apele teritoriale germane au fost reluate pe 11 ianuarie – după o pauză de un an. De la 15 ianuarie  începe instalarea conductelor și de-a lungul coastei daneze.

Vladimir Putin la conferința anuală de presă
© Sputnik / Павел Бедняков

Nava de instalare a conductelor ”Fortuna” va fi ajutată de navele ”Murman” și ”Baltiiskii Isledovateli” ale Serviciului de Salvare Maritim din Rusia, precum și de alte nave auxiliare. În largul mării, se va crea o zonă temporar inaccesibilă, care va avea o lățime de 200 de metri în ambele părți de la linia de instalare a conductei.

După cum a precizat anterior Elena Burmistrova, director general al companiei ”Gazprom Export”, data finalizării construcției secțiunii maritime depinde de o serie de circumstanțe, în special de vreme.

Mecanism de apărare

Între timp, Statele Unite amenință din nou companiile europene, care, potrivit Washingtonului, ajută Rusia în realizarea proiectului ”Nord Stream – 2”.

"Încercăm să îi alertăm de risc și îi îndemnăm să renunțe la cooperare înainte de a fi prea târziu", a declarat o sursă din cadrul Departamentului de Stat, citată de Reuters. În zilele următoare, Casa Albă, potrivit informațiilor furnizate de către această agenție, va publica o listă a organizațiilor indezirabile.

Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei subliniază că Moscova nu are nicio îndoială cu privire la succesul proiectului ”Nord Stream – 2”, indiferent de presiunile pe care Washingtonul le va exercita asupra partenerilor ”Gazpromului” din Europa de Vest.

Germania continuă să considere ”Nord Stream – 2” un proiect economic și nu acceptă sancțiunile extrateritoriale ale SUA. Acest lucru a fost reamintit zilele trecute de adjunctul reprezentantului oficial al Cabinetului de Miniștri al Republicii Federale Germania, Ulrike Demmer. Mai mult, la începutul lunii ianuarie, parlamentul landului federal german Mecklenburg - Pomerania Occidentală, cu un vot majoritar, a susținut inițiativa guvernului regional de a crea un fond ecologic ”Clima și protecția mediului MV”.

Acest fond a fost inventat pentru a ocoli sancțiunile americane. Organizația va putea achiziționa echipamentele necesare construcției și, în primul rând, va recunoaște conducta de gaz ca fiind importantă pentru ecologie.

Potrivit publicației germane Bild, acest lucru va face posibilă clasificarea proiectului ”Nord Stream – 2” drept ”un element fundamental pentru protecția mediului”.

Fundația intenționează să înregistreze o întreprindere comercială care se va ocupa exclusiv de ”Nord Stream – 2”. Companiile amenințate cu sancțiuni vor interacționa cu partea rusă prin instrumentele economice puse la dispoziție de această întreprindere.

Timp pierdut în zadar

Vor reuși oare germanii să se protejeze de sancțiuni? Observatorii au păreri diferite. Pe de o parte, fundația a primit investiții și autoritate suficientă pentru a putea contracara eforturile Washingtonului, declară directorul companiei TMT, Daniil Rostovțev.

"Cu toate acestea, inițiativa cu fundația a provocat nemulțumiri în societate, în special în rândul ”verzilor”. Ecologiștii consideră că este lipsit de etică și revoltător să contribuie în acest fel la un proiect care, în opinia lor, nu este deloc ”verde”, ci chiar periculos pentru mediu”, a spus analistul. Acum, totul depinde de faptul dacă susținătorii proiectului ”Nord Stream – 2” vor putea ajunge la un acord comun cu publicul.

În același timp, expertul industrial independent Leonid Hazanov asigură că Berlinul oricum nu va face concesii Washingtonului: Germania are nevoie de combustibilul albastru rusesc, care este mai ieftin decât GNL-ul american. Și cu atât mai mult este necesar să se păstreze relațiile economice cu Rusia: această piață este strategică pentru companiile germane.

"Desigur, fundația va ajunge sub sancțiunile americane, dar acestea nu vor avea niciun efect. Iar împotriva contractorilor săi va trebui de pregătit un nou proiect de lege, care să fie trecut prin Congres și care apoi trebuie să fie semnat de președinte. Acest proces poate dura și până la șase luni, timp în care ”Nord Stream – 2” va fi finalizat”, spune expertul.

Însă el nu exclude dificultățile din etapa de exploatare a gazoductului –  tocmai din cauza sancțiunilor care sunt incluse în bugetul apărării al SUA.

Frică și ură

Și britanicii vor să urmeze exemplul americanilor. Potrivit parlamentarului conservator britanic Daniel Kochinski, gazoductul rus este ”extrem de periculos”, deoarece duce ”direct către Rusia”, ocolind toate rețelele de gaze și petrol situate pe teritoriul țărilor NATO. Potrivit acestuia, britanicii nu mai sunt constrânși de apartenența lor la Uniunea Europeană și, prin urmare, ”trebuie să urmăm prietenilor americani și să impunem sancțiuni împotriva oricărei companii implicate în construcția ”Nord Stream – 2”.

Între timp, Suedia, se teme că președinția lui Joe Biden va pune începutul unui ”război al gazelor” în imediata vecinătate a țării din cauza conductei de gaz. După cum a remarcat Svenska Dagbladet, democratul american este mai degrabă ”un adversar și mai dur decât Donald Trump”. Iar pentru regatul scandinav, problema a fost deja rezolvată: guvernul a aprobat instalarea conductelor prin zona economică suedeză.

Pentru ”Gazprom”, politica energetică a lui Biden, așa-numitul ”curs verde”, reprezintă un aspect negativ al președinției lui. Democrații intenționează să cheltuiască două trilioane de dolari pentru a trece la o energie ecologic curată până în 2035. Iar până în 2050 – la zero emisii.

Însă și energia verde este la îndemâna Rusiei: nu numai gazele naturale, ci și hidrogenul poate fi pompat în ”North Stream – 2”. În Europa, cerea potențială de combustibil pe bază de hidrogen este foarte ridicată.

De altfel, SUA de asemenea se îndoiește că noul șef al Casei Albe va realiza tot ceea ce a promis în legătura cu conducta rusescă. După cum asigură fostul senator al statului Virginia Richard Black, Biden va prefera să ajungă la un acord cu Moscova cu privire la finalizarea construcției ”fără zarvă”. Și, în schimb, va încerca să negocieze unele beneficii pentru Washington.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

68
Tagurile:
sancțiuni, SUA, Nord Stream-2"
Tematic
”Nord Stream – 2”: SUA amenință companiile europene cu noi sancțiuni


Загрузка...
Poliția

Alerta cu bombă la centrul comercial Poliția spune cine a făcut apelul

0
(reînnoit 23:07 15.01.2021)
Specialiștii ”Bomteh” a făcut verificări minuțioase la Centru comercial amplasat pe str. Arborilor după ce Poliția a fost alertată în legătură cu un obiect explozibil aflat acolo. Alerta s-a dovedit fam falsă.

CHIȘINĂU, 15 ian – Sputnik. Specialiștii ”Bomteh nu au depistat nici un obiect explozibil, anunță Poliția Capitalei.

”Urmare a verificării Centrului Comercial, de către specialiștii din cadrul serviciului ”Bomteh”, obiecte suspecte sau explozibile nu au fost depistate”, a comunicat serviciul de presă al instituției.

Totodată, în urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală, a fost identificată persoana care a făcut apelul telefonic la Poliție. Acesta s-a dovedit a fi un minor în vârstă de 13 ani.

Oamenii legii anunță că pe caz a fost inițiat un proces penal pentru a fi stabilite toate circumstanțele.

Amintim că în această seară in individ a sunat la Poliție, la 20:20, și a comunicat că pe acoperișul unui centru comercial amplasat pe str. Arborilor din Chișinău se află un obiect explozibil. Forțele de ordine au intrat în alertă.

Forțele de ordine care s-au deplasat la fața locului au încercuit zona și au evacuat toți vizitatorii din centru comercial.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
centru comercial, Chișinău, Poliția, alertă cu bombă
Tematic
Poliția oferă informații despre alerta cu bombă de la Judecătoria Chișinău


Загрузка...