Andrzej Duda

Polonia sfidează Bruxelles-ul: rămâne naționalistă! Iată rezultatele alegerilor

108
(reînnoit 10:25 29.06.2020)
Susținut de partidul Dreptate și Justiție (PiS), președintele în exercițiu s-a clasat, după scrutinul de ieri, pe primul loc în alegeri.

BUCUREȘTI, 29 iun – Sputnik, Evan Răutu. Este știrea internațională a zilei – în ciuda repetatelor avertismente și admonestări internaționale, Polonia rămâne pe linia națională!

Preşedintele în exerciţiu, Andrzej Duda, susținut de partidul Dreptate și Justiție (PiS), dar și de și partidul Platforma Civică a președintei Consiliului de Miniștri Ewa Kopacz, s-a clasat pe primul loc în alegerile prezidenţiale care au avut loc ieri, obținând 41,8% din voturi.  

În turul al doilea, Andrzej Duda se va întâlni cu candidatul liberal, primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, care ar fi obținut 30,4% din voturi, transmite Reuters

Andrzej Duda a început primul mandat pe 6 august 2015, fiind atunci, la 43 de ani, cel mai tânăr președinte polonez. Este un eurosceptic referitor la actuala formulă de funcționare a UE, dar un susținător al prezenței militare americane (NATO) în Polonia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

108
Tagurile:
nationalist, Bruxelles, Polonia
Guvern

Guvernul s-a întrunit în prima ședință din 2021: Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

9
(reînnoit 15:11 20.01.2021)
Miniștrii în frunte cu premierul interimar Aureliu Ciocoi, s-au întrunit în prima ședință a Guvernului din acest an. Membrii Guvernului urmează să examineze zece proiecte de legi.

CHIȘINĂU 20 ian - Sputnik. Miniștrii s-au întrunit în ședință după o pauză de aproape o lună pentru a discuta zece proiecte de legi care sunt pe ordinea de zi. Ședința este condusă pentru prima dată de prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi. 

La ședință sunt prezenți și trei secretari de stat ai ministerelor conduse anterior de Serghei Pușcuța, Viorica Dumbrăveanu și Anatol Usatîi, care au decis să plece din funcție odată cu fostul premier Ion Chicu. Deși, președintele Maia Sandu nu a semnat decretul de demisie a celor trei miniștri, ministerele sunt administrate de secretarii de stat desemnați de șeful statului. 

Miniștrii urmează să examineze zece proiecte. Pe ordinea de zi se regăsește un proiect privind acordarea Bursei de excelență a Guvernului şi a Bursei pe domenii științifice pentru studenții-doctoranzi, pentru anul 2021. Un alt proiect ține de aprobarea Regulamentului cu privire la controlul rezervelor de stat şi de mobilizare, aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ținere a Registrului electronic al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, dar și modificarea Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe. 

Amintim că ultima ședință a Guvernului a avut loc în data de 22 decembrie, anul 2020. 

Ion Chicu a anunțat demisia echipei sale guvernamentale în data de 23 decembrie și a spus că nu va exercita interimatul funcției după 31 decembrie. În ultima zi a mandatului, Chicu, împreună cu cei trei miniștri care au refuzat să dețină interimatul, au susținut o conferință de presă în care au făcut bilanțul activității sale. În aceiași zi, președintele Maia Sandu l-a numit pe Aureliu Ciocoi în funcția de prim-ministru interimar al Republicii Moldova. 

Astfel, în prezent secretarul de stat Tatiana Ivanicichina asigură șefia Ministerului de Finanțe, Mihail Lupașcu a preluat conducerea Ministerului de Economiei, iar secretarul de stat Tatiana Zatîc - al Ministerului Sănătății.

Anterior, Guvernul în exercițiu, condus de prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, a avut tentative de a se întruni în ședințe, dar acestea au eșuat. Posibilitatea organizării ședințelor a fost examinată de miniștri, care au ajuns la concluzia că o ședință la Guvern, în situația actuală a Republicii Moldova, ar putea avea loc doar după pronunțarea Curții Constituționale privind sesizarea depusă de președintele Maia Sandu, ce ține de autodizolvarea Parlamentului. Luni, 18 ianuarie, Curtea Constituțională s-a pronunțat referitor la sesizarea șefului statului. Magistrații au declarat că Parlamentul nu se poate autodizolva. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

9
Tagurile:
ordinea de zi, premier, miniștri, ședință, Guvern


Загрузка...
Violeta Ivanov

Violeta Ivanov critică modul în care Maia Sandu a abordat problema Nistrului

62
Deputatul Violeta Ivanov, fost ministru al Mediului, a apreciat că Maia Sandu a abordat superficial la Kiev problema situației catastrofale în care se află râul Nistru. Cum vede deputatul rezolvarea problemei.

CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Deputatul Partidului „ȘOR” Violeta Ivanov a vorbit miercuri, 20 ianuarie, la un briefing despre „situația dezastruoasă în care a ajuns în prezent râul Nistru”. Potrivit ei, există „riscul ca 70% din populația Republici Moldova să rămână fără apă, inclusiv locuitorii Chișinăului”.

Această situație a fost cauzată de „guvernările iresponsabile și rău-intenționate”,  „soluția putea fi găsită la Kiev, însă Maia Sandu a abordat superficial subiectul”, a apreciat Violeta Ivanov, care a deținut funcția de ministrul al Mediului pe timpul guvernării comuniste.

Violeta Ivanov a avut să-i reproșeze președintelui Maia Sandu că, în cadrul recentei sale vizite la Kiev, „nu a contribuit cu nimic la soluționarea problemei” și că, „mai mult, ea practic a recunoscut actualul status-quo”.

Problema râului Nistru, a afirmat deputatul, s-a agravat „începând cu anul 2010, pe timpul guvernului Filat, din care a făcut parte și Maia Sandu”.

În opinia Violetei Ivanov, guvernarea Filat a comis „un act de trădare națională”.

Ea a spus că, în 2010, premierii de atunci Vlad Filat și Iulia Timoșenko au semnat o „înțelegere cu iz penal, care prevedea inclusiv cedarea de către Moldova în favoarea Ucrainei a dreptului de proprietate asupra Centralei hidroelectrice de la Novodnestrovsk”.

„În anul 2011, Guvernul de atunci, din care, apropo, a făcut parte și președintele nou-ales, Maia Sandu, a aprobat hotărârea Guvernului prin care a fost cedat Ucrainei dreptul de proprietate deplină asupra Centralei hidroelectrice de acumulare prin pompare „Novodnestrovsk” printr-un Protocol moldo-ucrainean. Apoi, tot în 2011, Parlamentul Alianței pentru Integrare Europeană-2, din care a făcut parte doamna președinte și colegii ei, a ratificat acest protocol, legiferând astfel acest act criminal ”, a explicat Violeta Ivanov.

În opinia ei, în cadrul recentei sale vizite oficiale la Kiev, Maia Sandu „a demonstrat lipsa totală de viziune asupra problemei respective, în privința intențiilor părții ucrainene de a extinde acest complex hidroenergetic de la Novodnestrovsk, precum și de a construi o cascadă de încă 6 hidrocentrale noi pe Nistru, catastrofale pentru Republica Moldova”.

„Doar în urma conectării a două generatoare la Centrala hidroelectrică de acumulare, volumul anual al fluviului Nistru a scăzut de la 10 la 7 kilometri cubi (miliarde tone sau miliarde metri cubi). Această pierdere de apă este egală cu cantitatea de apă care curge în râul Prut timp de un an. Acum imaginați-vă ce se va întâmpla dacă la Centrala vor fi conectate în total șapte turbine, precum planifică partea ucraineană”, a semnalat Violeta Ivanov.

Referitor la inițiativa Maiei Sandu ca UE să efectueze un studiu pe acest caz, Violeta Ivanov a spus că dispune de documente „care demonstrează cheltuirea deja a circa 3 milioane de dolari pentru evaluări”.

„Este condamnabil faptul că, atunci când mediul științific din Republica Moldova și din Ucraina, precum și societatea civilă, atenționează asupra consecințelor dezastruoase ale activității Complexului Hidroenergetic de la Novodnestrovsk și efectelor catastrofale care vor urma după construcția și punerea în funcțiune a celor 7 turbine planificate (dintre care 4 sunt deja construite n. r.) ale acestui Complex, președintele statului merge în Ucraina și, având o ocazie perfectă să abordeze direct această problemă vitală pentru Republica Moldova, ne demonstrează superficialism, lipsa capacității de negociere și nedorința de soluționare concretă a acestei probleme vitale pentru Republica Moldova”, a mai declarat Violeta Ivanov. 

Deputatul a menționat că, în conformitate cu tratatele internaționale în domeniu ratificate de ambele state, Ucraina s-a obligat să evalueze impactul asupra mediului încă la etapa inițierii construcției. Violeta Ivanov a precizat că personal a semnat un Protocol în acest sens cu partea ucraineană, pe când era ministru al Mediului.

Violeta Ivanov a spus că trebuie întreprinse o serie de acțiuni concrete, în regim de urgență, pentru a nu admite o adevărată catastrofă ecologică pe Nistru.

În opinia deputatului, Maia Sandu ar trebui să-i solicite omologului ei de la Kiev ca partea ucraineană să-și onoreze angajamentele asumate prin ratificarea Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în context transfrontalier și să-i solicite stoparea imediată a oricăror lucrări de extindere a Complexului Hidroenergetic Nistrean.

Reamintim că Violeta Ivanov a candidat din partea Partidului „ȘOR” la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

62
Tagurile:
Nistru, Maia Sandu, Violeta Ivanov
Tematic
Nistrul, prin ochii fotoreporterului Sputnik: În ce stare e
Nistrul este pe cale de dispariție: Imagini înfiorătoare
Șocant: Nistrul se transformă în lac - ecologiștii bat alarma


Загрузка...