Andrian Candu, Vladimir Cebotari

Deputații din grupul lui Candu rămân fără o serie de deplasări - care este motivul

107
(reînnoit 15:52 06.03.2020)
Parlamentul urmează să aprobe noua componență a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, copreședinte fiind Monica Babuc. De asemenea, deputații care au părăsit PDM nu vor mai face parte din delegația la APCE.

CHIȘINĂU, 6 mar – Sputnik. Parlamentul urma să modifice astăzi, prin adoptarea a două hotărâri, componența delegațiilor parlamentare la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la organizațiile parlamentare internaționale și organizațiile parlamentare bilaterale.

Și asta pentru a-i exclude pe deputații din grupul Candu, care au părăsit recent Partidul Democrat și nu mai au dreptul să reprezinte Moldova în aceste structuri.

Proiectele au fost incluse pe agenda Legislativului din 6 martie, dar nu s-a ajuns la examinarea lor, pentru că ședința plenară a fost întreruptă imediat după ora 14:00, din cauză că în sală mai erau foarte puțini deputați - majoritatea au mers să ia prânzul.

În cazul delegației la APCE, modificarea va însemna înlocuirea deputaților care au plecat din Partidul Democrat (PDM), în frunte cu Andrian Candu, cu parlamentari democrați ce au rămas în formațiune.

Astfel, în delegația Moldovei la APCE, Andrian Candu va fi înlocuit de Ruxanda Glavan, iar în locul lui Vladimir Cebotari, membru supleant va fi Nicolae Ciubuc.

Schimbările vor fi operate „în temeiul articolului 13, alineat 1, litera b din regulamentul Parlamentului”.

A doua hotărâre stabilește componența Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, copreședinte al comitetului din partea Republicii Moldova fiind desemnată Monica Babuc (PDM), iar vicepreședinți – Corneliu Furculiță (PSRM) și Igor Munteanu (DA/ACUM).

Membri ai comitetului vor fi deputații Alla Darovannaia (PSRM), Alexandr Nesterovschi (PSRM), Grigore Novac (PSRM), Vasile Bâtcă (PDM) și Pavel Filip (PDM).

107
Tagurile:
delegații, Parlamentul
Tematic
Nouă moțiune simplă de cenzură împotriva ministrului de Externe
Parlamentul

În Parlament urmează fie promovat proiectul despre statutul limbii ruse

126
(reînnoit 21:58 25.11.2020)
Fracțiunea socialiștilor (PSRM) și-a stabilit astăzi prioritățile pentru următoarele ședințe în plen ale Parlamentului.

CHIȘINĂU, 25 nov - Sputnik. Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) intenționează să promoveze un proiect de lege privind acordarea statutului de limbă de comunicare interetnică pentru limba rusă, să insiste asupra aprobării inițiativei de traducere a instrucțiunilor pentru medicamente în limba rusă.

Acestea și alte priorități de pe agenda parlamentară au fost discutate astăzi de membrii fracțiunii PSRM.

Actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat și el la ședința deputaților socialiști.

Fracțiunea PSRM este cea mai numeroasă din Parlament - are 37 de mandate din totalul de 101.

„Vom promova, de asemenea, un proiect de lege privind acordarea limbii ruse a statutului de limbă de comunicare interetnică, așa cum a fost până de curând. Vom insista asupra aprobării inițiativei, conform căreia prospectele-instrucțiuni pentru medicamente ar trebui să fie și în limba rusă”, au menționat deputații PSRM.

Aceștia au subliniat, de asemenea, că intenționează să sprijine amendamentele la Codul Audiovizualului care ar aduce mai multă claritate în activitatea radiodifuzorilor, inclusiv prin adaptarea legii la strategia de securitate națională.

Deputații socialiști au discutat și propunerile Ministerului Finanțelor privind politica fiscală și Bugetul de stat pentru 2021.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

126
Tagurile:
statut, limba rusă, Parlament
Tematic
Statutul limbii ruse – proiect de lege depus în Parlament


Загрузка...
Ședința Parlamentului

Deputații se întrunesc într-o nouă ședință: Ce proiecte vor examina

103
(reînnoit 22:45 25.11.2020)
După o pauză de mai bine de două luni, deputații se întrunesc deja a doua săptămână la rând în ședințe plenare.

CHIȘINĂU, 25 nov – Sputnik. Proiectul Strategiei Naționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului pentru anii 2020-2025 va fi examinat în ședințele Parlamentului din această săptămână. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare de joi și vineri.

Astfel, deputații vor mai examina și proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la „spălarea” banilor murdari în proporții deosebit de mari, prin intermediul judecătorilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova. La fel, parlamentarii se vor pronunța asupra proiectului Strategiei cu privire la asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2021-2024. Totodată, vor fi examinate și supus votului Planurile de acțiuni pentru implementarea tuturor proiectelor.

Pe ordinea de zi aprobată de Biroul permanent sunt incluse și proiectele de modificare a Legii cu privire la tineret, a Legii cinematografiei, Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice și Legii ocrotirii sănătății, dar și Legea cu privire la statutul judecătorului etc. La fel, deputații vor mai dezbate în plen inițiativele de modificare a Codului contravențional, Codului penal, Codului fiscal, Codului civil, Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale. Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi și vineri, începând cu ora 10.00.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

103
Tagurile:
deputații se întrunesc în ședință, vacanța deputaților, deputați moldoveni, Deputați
Tematic
Cine va guverna Moldova: Posibile alianțe în Parlament 
Statutul limbii ruse – proiect de lege depus în Parlament


Загрузка...
Coronavirus

Iată care este cel mai frecvent simptom al coronavirusului - studiu

0
Datele Biroului Național de Statistică din Marea Britanie, colectate între august și octombrie 2020, au dezvăluit care este cel mai frecvent simptom al Covid-19. Contrar concepţiei obişnuite, cele mai frecvente simptome nu sunt febra și tusea uscată.

BUCUREŞTI, 25 nov – Sputnik, Doina Crainic. Cele mai recente date colectate de cercetătorii de la Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie au arătat că pierderea gustului și a mirosului (anosmia) a fost cel mai frecvent simptom raportat al Covid-19 în rândul celor care au fost testați pozitiv din august până în octombrie.

Dintre cei de peste 35 de ani, între 20 și 40% au suferit de anosmie, comparativ cu aproximativ 15-25% care au avut febră și 13-18%, care au fost cu tuse.

Diferența a fost și mai pronunțată în rândul tinerilor, până la 60% dintre cei sub 35 de ani suferind de anosmie față de 15 până la 25% care au avut febră și mai puțin de 10% tuse

Imaginea generală reflectată de date arată că, în perioada 15 august - 26 octombrie, numărul persoanelor care au fost testate pozitiv cu simptome precum pierderea gustului şi a mirosului a crescut la toate grupele de vârstă.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, numărul cazurilor pe glob se apropie de 59 de milioane și peste 1,38 milioane de oameni au murit. Țările cele mai afectate sunt Statele Unite, India și Brazilia. De asemenea, Franța, Rusia, Spania, Marea Britanie, Italia, Argentina și Columbia sunt printre zece țări cele mai afectate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, simptome
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Ne va salva sau nu de coronavirus vaccinarea - expert
Aceste produse, periculoase pentru persoanele cu coronavirus


Загрузка...