Premierul RM, Ion Chicu și Premierul FR, Dmitri Medvedev

Ion Chicu s-a întâlnit cu premierul Federației Ruse, Dmitrii Medvedev: Noi detalii

94
Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, s-a întâlnit la Moscova cu premierul Federației Ruse, Dmitrii Medvedev. Oficialul rus a vorbit despre comunicarea defectuoasă, din ultimii ani, între cele două state.

CHIȘINĂU, 20 nov – Sputnik. Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a avut o întrevedere de lucru cu premierul rus, Dmitrii Medvedev, în cadrul vizitei sale la Moscova, anunță serviciul de presă al Guvernului.

Medvedev a vorbit despre comunicarea defectuoasă dintre Guvernele Republicii Moldova și Federației Ruse, din ultimii ani, care a dus la acumularea mai multor probleme și care necesită examinare și decizii. Prim-ministrul rus a reiterat că în ultima perioadă, „potențialul de cooperare dintre cele două țări este folosit doar parțial”.

Prim-ministrul Chicu a menționat că prioritatea Guvernului pe care îl conduce este „să crească bunăstarea oamenilor”.

„Am anunțat că suntem un Guvern tehnocrat și nu vom face politică. Respectiv, vom fi acolo unde trebuie rezolvate problemele oamenilor și vom face reforme menite să dezvolte economia națională și să crească bunăstarea oamenilor”, a precizat Ion Chicu.

Cei doi oficiali au luat decizii de principiu și le-au transmis Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial economică, pe subiecte ce țin de furnizarea gazelor naturale, reglementarea problemei transnistrene, creșterea numărului de autorizații pentru transportatori, proiecte investiționale în infrastructură, lărgirea spectrului de mărfuri exportate în Rusia fără taxe și altele.

Totodată, Ion Chicu l-a invitat pe omologul său rus să viziteze Moldova.

94
Tagurile:
făra gaze naturale, Gaze naturale, Federația Rusă, relații bune cu federația rusa


Загрузка...