CEC

Decizie CEC: Cu câți bani vor putea contribui moldovenii la finanțarea partidelor

90
(reînnoit 06:49 19.11.2019)
Comisia Electorală Centrală a modificat regulamentul privind finanțarea partidelor. Astfel, în cazul persoanelor fizice și juridice, plafonul de cotizare va fi semnificativ mai mic decât până acum.

CHIȘINĂU, 19 nov - Sputnik. Membrii Comisiei Electorale Centrale s-au reunit astăzi în ședință și au modificat Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice.

Astfel, donațiile făcute de o persoană fizică unui sau mai multor partide într-un an bugetar nu pot depăși suma de 6 salarii medii lunare pe economie, care în prezent este de 6975 lei. 

Astfel, plafonul pentru 2019 în cazul persoanelor fizice este de 41.850 de lei, iar în cazul persoanelor juridice - de 12 salarii medii pe economie (83.700 de lei).

Anterior, plafonul pentru persoanele fizice era de 200 de salarii medii lunare pe economie, iar pentru persoanele juridice - de 400 de salarii medii pe economie. 

În cazul cetățenilor Republicii Moldova cu venituri obținute în afara țării, suma donațiilor nu poate depăși 3 salarii medii pe economie, iar în cazul demnitarilor și funcționarilor nu poate depăși 10% din venitul anual al acestora. 

90
Tagurile:
plafon, partide, finanțare, CEC
Tematic
Neașteptat: Partidul cu cei mai mulți primari aleși - Detalii de la CEC
Supravegherea video în secțiile de votare - precizările CEC


Загрузка...