Fadei Nagacevschi

Nagacevschi, despre concursul de selectare a candidaților la funcția de procuror general

835
(reînnoit 14:12 18.11.2019)
Fadei Nagacevschi a ieșit astăzi la primul său briefing de presă în calitate de ministru al Justiției. Acesta a vorbit despre concursul de selectare a candidaților pentru funcția de procuror general.

CHIȘINĂU, 18 nov – Sputnik. Motive pentru anularea concursului pentru preselectarea candidatului la funcția de procuror general nu au existat. Declarația a fost făcută de ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, în cadrul unui briefing de presă.

Ministrul spune că „așa zisa anulare a concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general” a fost făcută de către ex-ministrul Olesea Stamati cu încălcarea legii.

În contextul modificării la Legea Procuraturii, „ministrul nu putea să-și permită să nesocotească rezultatele Comisiei de Experți”. Fadei Nagacevschi a adăugat că doar Comisia era în drept să-și revizuiască rezultatele.  

„În Minister nu am găsit nici un act care să indice temei legal prin care concursul să fi fost stopat sau anulat. Societatea a fost indusă în eroare că ar fi existat o decizie de anulare a acelui concurs. Fostul ministru a încălcat termenul în care trebuia să trimită candidaturile preselectate la Consiliul Superior al Procurorilor”, a declarat Nagacevschi.

În context, ministrul a declarat că legea îl obligă să recunoască rezultatele Comisiei de experți și să transmită candidaturile la CSP. Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo sunt cei patru pretendenți care care au trecut de etapa interviului și vor fi propuși Consiliului Superior al Procurorilor pentru selectarea candidaturii la functia de procuror general.

Nagacevschi a mai menționat că, în timp de o săptămână proiectul de reformare a Justiției trebuie să ajungă la Comisia de la Veneția.

835
Tagurile:
Reforma justiţiei, Comisia de la Veneția, Comisie specială, Ministrul Justiţiei, procuror general
Tematic
Cine este Fadei Nagacevshi, noul ministru al Justiției


Загрузка...