CEC

Informații de la CEC: Câți ani are cel mai tânăr primar ales la scrutinul din 3 noiembrie

240
(reînnoit 06:41 05.11.2019)
Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale din data de 3 noiembrie. Iată care este profilul candidaților aleși.

CHIȘINĂU, 4 nov - Sputnik. Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale turului doi al alegerilor locale generale din 3 noiembrie 2019. În cele 1 042 de secții de votare, organizate pentru acest scrutin, s-a înregistrat o prezență de 647 781 de votanți, ceea ce reprezintă 40,34 la sută din numărul tuturor alegătorilor incluși în listele electorale. În municipiul Chișinău și-au exercitat dreptul la vot 240 574 de alegători sau 37,78 % din cei așteptați la urne.

Pentru suplinirea a 384 de mandate de primar, în cadrul alegerilor de ieri, au concurat 768 de candidați.

Codul electoral prevede că, la al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Potrivit informațiilor deținute, în trei localități din țară, candidații la funcția de primar în turul II al alegerilor, au obținut un număr egal de voturi (comuna Bălăbănești din raionul Sîngerei, satul Hirișeni din raionul Telenești și satul Hirova din raionul Călărași).

Potrivit datelor preliminare, profilul primarilor aleși în turul II de scrutin arată în felul următor:din cei 384 de primari aleși – 300 (78,1%) sunt bărbați și 84 (21,9%) sunt femei; cel mai tânăr primar ales are vârsta de 25 de ani; 100 de primari – au vârsta cuprinsă între 26 și 40 de ani; 168  – între 41 și 55 de ani; 114 – între 56 și 70 de ani; iar cel mai vârstnic primar ales ieri – are 72 de ani.

49 dintre primarii aleși au fost candidați independenți, iar 335 reprezintă o formațiune politică. Prin urmare, repartizarea, per ansamblu, a mandatelor de primar, conform criteriului politic, arată în felul următor:

  • Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS” - 91 de mandate de primari. 
  • Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” - 83 de mandate de primari. 
  • Partidul Democrat din Moldova - 71 de mandate de primari. 
  • Partidul Politic „Șor” - 30 de mandate de primari. 
  • Partidul Liberal Democrat din Moldova - 22 de mandate de primari. 
  • Partidul politic„Partidul Nostru”- 14 mandate de primari. 
  • Partidul Comuniştilor din Republica Moldova - 6 mandate de primari. 
  • Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”- 5 mandate de primari.
  • Partidul Politic „UNIUNEA SALVAȚI BASARABIA” - 4 mandate de primari. 
  • Partidul Politic ”Partidul Popular European din Moldova” - 2 mandate de primari. 
  • Partidul Politic „Democraţia Acasă” - 2 mandate de primari. 
  • Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa-Надежда” - 1 mandat de primar. 
  • Mişcarea Social-Politică „Forţa Nouă” - 1 mandat de primar. 
  • Partidul Liberal - 1 mandat de primar. 
  • Partidul Politic Partidul Verde Ecologist - 1 mandat de primar. 
240
Tagurile:
noiembrie, scrutin, ales, primar, tanar, CEC, informatii
Тема:
Alegeri locale - 2019 (142)
Tematic
CEC anunță despre unele încălcări și incidente în cadrul alegerilor de astăzi


Загрузка...