CNA

Detalii despre noul director al CNA

735
(reînnoit 13:22 30.07.2019)
Viitorul director CNA are o vastă experiență în cadrul structurii și în investigarea încălcărilor economico-financiare. Este licențiat în științe juridice și științe economice.

CHIȘINĂU, 29 iul – Sputnik. Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități va propune Parlamentului candidatura lui Ruslan Flocea pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA).

Acesta a fost selectat astăzi în baza unui concurs organizat de Comisie, la care au participat nouă candidați: Veaceslav Guțan, Vitalie Moisei, Dorin Gorea, Cristina Țarnă, Sava Maimescu, Ruslan Flocea, Gheorghe Macovei, Vitalie Verebceanuși Alexandru Carmanovici.

Flocea a obținut cel mai mare punctaj și va fi propus plenului pentru numirea în funcția de director CNA.

Cine este Ruslan Flocea

Din decembrie 2016, Ruslan Flocea deține funcția de secretar general în Aparatul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Până a veni la Președinție, Flocea a deținut timp de doi ani funcția de șef al Direcției teritoriale Centru a CNA. Înainte de a deține acest post a fost șef al secției investigații speciale din cadrul CNA timp de patru ani.

În perioada anilor 2010 – 2014, a fost lector la Facultatea de Management și Drept, la Universitatea Cooperatist-Comercială.

În anii 2009-2010 a deținut funcția de șef al Aparatului directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC).

Flocea a deținut și funcția de consilier principal de stat al premierului, în perioada aprilie 2008-septembrie 2009. Între 2006-2008, a fost consilier al premierului.

Între anii 2002-2006, Flocea s-a ocupat de investigarea cazurilor de încălcări economico-financiare în sistemul bugetar, fiind în funcția de inspector la CCCEC.

Și-a început cariera profesională în anul 2001, în calitate de inspector al Gărzii Financiare din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe județul Edineț.

Ruslan Flocea este licențiat în Științe juridice la Academia de Poliție din București, România. Viitorul director al CNA deține și licența în Științe economice, obținută la Universitatea Cooperatist-Comercială și gradul de Master în administrația publică, apărat la Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele țării.

Ruslan Flocea este născut pe data de 17 februarie 1978, are 41 de ani, și este originar din orașul Edineț. Are grad militar special - colonel. 

Prioritatea numărul 1 al viitorului director CNA

În cadrul interviului, care a fost public, Ruslan Flocea a declarat că primul lucru pe care-l va face în funcția de director al CNA este să stabilească cât de efectivă a fost instituția în dosarul fraudei bancare.

”Una dintre primele sarcini este să stabilesc cât de efectiv a fost CNA în dosarul fraudei bancare”, a declarat Flocea.

Acesta a mai spus că va consolida parteneriatul dintre CNA și Procuratura Generală pe investigarea dosarului fraudei din sistemul financiar-bancar.

”În comun cu Procuratura Generală aș vrea să consolidăm echipa care investighează furtul miliardului și să prezentăm în scurt timp rezultate”, a declarat Flocea.

Funcția de director CNA a rămas vacantă după ce pe data de 8 iunie 2019, majoritatea parlamentară, proaspăt creată, l-a demis din funcție pe directorul CNA, Bogdan Zumbreanu.

735
Tagurile:
concurs, director, CNA
Tematic
Cine va fi noul director al CNA: Parlamentul a pornit căutările
Lucrurile se complică, Parlamentul nu poate găsi un director la CNA


Загрузка...