Mihail Saakașvili

Maia Sandu, despre posibilitatea ca Mihail Saakașvili reformeze Justiția din Moldova

2338
(reînnoit 21:34 11.07.2019)
Maia Sandu dorește ca Mihail Saakașvili și specialiști georgieni să participe la reformarea Justiției, dar a spus că statul nu are bani să le plătească serviciile și așteaptă finanțare externă.

CHIȘINĂU, 11 iul – Sputnik. Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că discută cu specialiști din fosta echipă georgiană a lui Mihail Saakașvili despre implicarea lor, în calitate de experți, la reformarea Justiției din Republica Moldova și chiar se află „la etapa la care elaborează aceste proiecte”.

Deocamdată însă a spus Maia Sandu, există un impediment pentru implicarea plenară a specialiștilor georgieni: lipsa banilor în Bugetul de Stat al Republicii Moldova pentru cazarea și remunerarea lor.

Maia Sandu a precizat că banii necesari în acest scop sunt așteptați să vină din finanțare externă, dar că și finanțatorii au procedurile lor, care necesită timp.

Ar urma ca pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova să existe un consiliu din care să facă parte și experți străini, potrivit celor menționate de Maia Sandu.

„Când vine Saakașvili la Chișinău?” a fost întrebată Maia Sandu în cadrul unui interviu video pentru publicația Cotidianul.md.

Reporterul îi reamintește Maiei Sandu că, acum o lună, „în emisiunea Nataliei Morari, era în direct cu Saakașvili” și i-a adresat acestuia invitația de a veni la Chișinău. „La fel, s-a discutat în presă posibilitatea ca doamna Dekanoidze, care a implementat reforma Poliției în Georgia, să vină aici, să ne ajute cu consultanță”, a mai adăugat reporterul.

„Dl Saakașvili este implicat în campania electorală din Ucraina, este foarte ocupat în această campanie, în câteva zile vor avea loc alegeri parlamentare acolo”, a răspuns Maia Sandu.  

Vizita la Bruxelles a Prim-ministrului Maia Sandu
© Photo : Direcţia comunicare și protocol Guvernul Republicii Moldova

„Cu specialiști din guvernul, din perioada Saakașvili discutăm, suntem la etapa la care elaborăm aceste proiecte. Acești oameni, atunci când vin, trebuie să le cumpărăm bilete, să le asigurăm cazare - deci, avem nevoie de sprijin extern”, a explicat prim-ministrul Sandu.

„Noi ne-am dori ca lucrurile să se întâmple mai devreme, mai degrabă, dar există niște proceduri ale donatorilor, ale finanțatorilor externi. Suntem în discuții cu ei, încercăm să urgentăm cât se poate de repede, ca să putem să avem această primă discuție în acest consiliu de pe lângă prim-ministru, despre care am vorbit, care să ne ofere sfaturi la cel mai înalt nivel despre cum ar trebui să implementăm reforma în Justiție și în Procuratură”, a menționat premierul Sandu.

„Da, și noi ne dorim să ne mișcăm foarte repede, dar nu putem să facem abstracție de anumite elemente, nu ne putem permite să acoperim noi aceste costuri, pentru că Bugetul nu are bani și atunci depindem de procedurile finanțatorilor, care sunt foarte deschiși, vor să ne ajute, dar care au și ei nevoia să elibereze fonduri din altă parte, să le realoce și, respectiv, să ne acopere aceste costuri. Noi până la sfârșitul lunii august o să avem mai multe discuții pe acest subiect”, a precizat Maia Sandu.

2338
Tagurile:
Moldova, justiție, Mihail Saakaşvili, Maia Sandu
Tematic
Maia Sandu a povestit cum s-au salvat bunicii ei în iulie 1949 – Video, Foto
Maia Sandu, cel mai sărac premier din istoria Republicii Moldova
Agricultorii protestează la intrarea în Chișinău cu tehnica agricolă

Protestele agricultorilor și protestele PAS Care este miza

251
Situația de la Chișinău se anunță una, cel puțin, complicată. În definitiv, deznodământul ei va depinde, în mare parte, de rezultatele dialogului dintre guvernanți și agricultorii protestatari.

Pentru că astăzi toată lumea a fost cu ochii pe acțiunile agricultorilor protestatari și pe ping-pong-ul lor cu poliția, puțin au tras atenție la faptul că Partidul Democrat i-a exclus astăzi din rândurile acestei formațiuni politice pe doi deputați, care, potrivit liderilor democrați, de o vreme nu mai participau la ședințele și activitățile formațiunii. Este vorba de Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc.

Decizia a fost luată într-o ședință comună a Biroului Executiv al Partidului Democrat şi a fracțiunii PDM, la care s-a constatat că cei doi „de mult nu mai iau parte la şedinţele fracţiunii PDM în Parlament şi nici la acţiunile Partidului Democrat”.

Formal, dacă doi deputați au plecat din PDM, la Chișinău nu mai există o majoritate parlamentară. Este adevărat că potrivit unor zvonuri, pe care anterior le-a comentat chiar liderul PDM, Pavel Filip, Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc ar putea adera la Partidul Socialiștilor și că aceștia ar fi apropiați de socialiști. Dacă este așa atunci coaliția de guvernământ păstrează o majoritate, șubredă, la limită, dar totuși o majoritate de 51 de deputați.

Situația se anunță complicată și prin faptul că cea mai influentă formațiune politică extraparlamentară – PAS-ul Maiei Sandu – a anunțat o acțiune de protest în centrul Capitalei. În mod sigur, agricultorii nu vor pleca acasă nici astăzi, nici sâmbătă acasă, chiar dacă ei nu pot rămâne mult timp în Capitală, dat fiind că trebuie să înceapă campania de recoltare la floarea soarelui.

Una dintre revendicările agricultorilor, chiar una e bază, este desfășurarea ședinței extraordinare a Parlamentului. Demersul este susținut și de opoziția parlamentară care, nu mă îndoiesc de asta, privește această ședință și ca o șansă de a lăsa Guvernul fără susținere în Parlament. Lucrul acesta va fi lesne de realizat dacă din PDM vor pleca alți deputați sau dacă cei doi democrați recent excluși din partidul lui Filip vor acosta la bordul altei formațiuni politice decât cea a socialiștilor.

Opoziția parlamentară va încerca prin toate mijloacele să folosească în interes politic protestul agricultorilor pentru că, dacă acum nu se întâmple ceva, nu are cum să-l oprească pe Igor Dodon să câștige cel de-al doilea mandat de președinte la alegerile din toamnă.   

În acest moment, avem o ecuație cu mai multe necunoscute.

S-ar putea să nu să se întâmple nimic deosebit. Situația poate fi dezamorsată de guvernanți dacă vor găsi repede un numitor comun cu agricultorii protestatari, care, din câte înțelegem, nu au nici o dorință ca acțiunile lor să fie folosite în interes politic de Maia Sandu și Andrei Năstase. Așa că nu este exclus ca, în urma unui compromis făcut de guvernanți, apele să se liniștească și agricultorii să-și scoate tehnica din Capitală și să plece acasă.

În acest caz, acțiunile stradale pe care PAS vrea să le desfășoare duminică nu vor avea nicio miză și nicio relevanță.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

251
Tagurile:
Pavel Filip, Igor Dodon, Andrei Năstase, Maia Sandu, agricultori, proteste, majoritate parlamentară


Загрузка...
Igor Dodon

Când va fi posibilă semnarea acordului de creditare cu Rusia precizarea lui Igor Dodon

79
(reînnoit 17:17 14.08.2020)
Până la începutul lunii septembrie va deveni clar când va fi posibilă contractarea de către Guvernul de la Chișinău a creditului de la Federația Rusă, în valoare de 200 de milioane de euro. Precizarea a fost făcută astăzi de președintele Igor Dodon.

CHIȘINĂU, 14 aug - Sputnik. Președintele Igor Dodon a menționat că banii din creditul rusesc ar fi prins bine în situația actuală, în care sunt revendicate și fonduri suplimentare pentru agricultura grav afectată de secetă.

Întâlnirea ambasadorului Republicii Moldova cu jurnaliștii din Rusia.
© Photo : Предоставлено посольством Республики Молдова в РФ.

Guvernul de la Chișinău negociază cu partea rusă contractarea acestui împrumut, decizia de principiu a fost luată, iar răspunsul definitiv ar urma să fie dat la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie. Precizarea a fost făcută de Igor Dodon în emisiunea sa săptămânală „Președintele răspunde” de vineri, 14 august.

„Sper că până la sfârșitul lunii august sau la începutul lunii septembrie va fi răspunsul definitiv când vom fi gata să semnăm acordul și să mergem în Parlament pentru ratificarea lui. Sper că în situația actuală Parlamentul deja va conștientiza și va lua o decizie unanimă”, a spus președintele Igor Dodon.

Guvernul Republicii Moldova a convenit anterior un credit în valoare de 200 de milioane de euro de la Federația Rusă, dar contractarea lui a fost blocată printr-o decizie a Curții Constituționale, la sesizarea forțelor politice de opoziție, care au contestat acordul convenit de părți.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

79
Tagurile:
Igor Dodon, credit, Rusia
Tematic
Chicu: Miercuri vom aproba hotărârea de începere a negocierilor privind creditul rusesc


Загрузка...
Poliția nu permite agricultorilor protestatari să intre în capitală pe șoseaua Chișinău-Hâncești

Protestul agricultorilor văzut de la înălțime Video

220
(reînnoit 20:29 14.08.2020)
Reporterii Sputnik Moldova au surprins astăzi cu drona protestul agricultorilor de pe șoseaua Chișinău-Hâncești, în dreptul lacului Dănceni, acolo unde au fost opriți ieri de poliție ca să nu ajungă în Capitală.

Precizăm că după discuțiile pe care le-au avut protestatarii cu premierul Ion Chicu, poliția le-a permis protestatarilor să se înainteze spre Capitală, până la intrarea în oraș de pe șoseaua Chișinău-Hâncești.

Deși la un moment spiritele s-au încins, ciocniri între cele două tabere nu au avut loc.   

Poliția nu permite agricultorilor protestatari să intre în capitală pe șoseaua Chișinău-Hâncești
© Sputnik / Mihai Caraus.
Poliția nu permite agricultorilor protestatari să intre în capitală pe șoseaua Chișinău-Hâncești

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

220
Tagurile:
drona


Загрузка...