Andrei Năstase

Ministrul de Interne, un ultim mesaj către Procurorul General

406
Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, liderul PPDA, partid care face parte din coaliția de guvernare, s-a adresat cu un ultim apel că Eduard Harunjen prin care îi cere să-și prezinte demisia din funcția de procuror general.

CHIȘINĂU, 10 iul – Sputnik. Vicepremierul, ministrul de Interne, Andrei Năstase, a venit cu un ultim apel către procurorul general, Eduard Harunjen, prin care l-a somat să-și dea demisia.  

”Procesul de decriminalizare și de reclădire a statului de drept este ireversibil! Eduard Harunjen, pleacă! Pleacă azi! Nu demola cu totul instituția de care tot voi v-ați bătut joc!”, a scris ministrul pe pagina sa de socializare.

Potrivit lui Năstase, statul de drept nu poate fi reconstruit dacă nu are în fruntea Procuraturii oameni competenți și dedicați cu abnegație binelui public.

”Ca fost procuror îmi doresc ca toți colegii mei de breaslă integri și profesioniști, să poată să se mândrească din nou cu meseria lor, de a sluji în numele legii, spre binele cetățenilor. Iar cei care au slujit intereselor particulare trebuie să plece! Angela Motuzoc, Igor Popa, Adrian Popenco, Ștefan Șaptefrați, Nicolae Chitoragă, Adriana Bețișor, Eduard Mașnic, plecați cât se mai poate”, a declarat Năstase.

Vicepremierul a precizat că guvernarea instalată la putere la începutul aceste veri nu intenționează să facă epurări.

”Dar vrem să facem dreptate. Nu în nume propriu, cum au făcut-o cei de dinaintea noastră, ci în numele legii, al țării și al cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat ministrul de Interne.

Năstase susține că Procuratura Generală este unul din ” ultime bastioane ale regimului autoritar al lui Plahotniuc, care se încăpățânează să nu înțeleagă nimic din lecțiile istoriei”.

”La conducerea Procuraturii încă se află astăzi cei care au contribuit din plin la exercitarea puterii de stat în nume propriu de către un dictator, astăzi fugar pe plaje de lux după ce a secătuit Republica Moldova de bani și de resurse”, notează Năstase.

Ministrul a mai precizat că în calitate de fost procuror știe foarte bine că în sistem există oameni care s-au lăsat dominați de frică.

”Nu le cer acum altceva acestor oameni decât să iasă în față și să vorbească întregului popor despre fărădelegile care au avut loc în cadrul Procuraturii. (…)Transparența, meritocrația, bunele practici trebuie să stea la temelia viitoarei Procuraturi libere a Republicii Moldova”, a declarat vicepremierul.

Năstase susține că actuala conducere a Procuraturii Generale ”a parazitat de la vârf în jos, a golit de conținut și au dus în derizoriu această instituție fundamentală pentru statul de drept”.

”Vă dau un singur exemplu. Am denunțat cu probe incontestabile o infracțiune economică cu un prejudiciu de circa trei miliarde de lei tăinuită de Harunjen și anturajul său! Denunțul expediat în data de 8 iulie către Consiliul Superior al Procurorilor își face deja efectul, chiar dacă nu a mai ajuns să fie examinat așa cum o cereau legea și situația critică în care a fost adusă o instituție fundamentală a statului, instituția Procuraturii”, a declarat Năstase.

Igor Dodon, despre viitorul Procuror General al Moldovei>>>

Ministrul susține că această ședință la CSP așa și nu a avut loc din ”frica ca să nu demasc public numele beneficiarilor și schema complexă ce cuprindea contrabandă, spălare de bani, evaziune fiscală, fraude în operațiuni de import/export/tranzit, având ca obiect cantități însemnate de țigări și materii prime pentru producerea acestora, destinația finală fiind, preponderent, piața neagră din spațiul Uniunii Europene”.

Potrivit Năstase, toate aceste acțiuni care au prejudiciat țara noastră în proporții deosebit de mari sunt documentate de Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul unui proiect transfrontalier cu participarea OLAF, DIICOT din România și al unor anchete desfășurate în cel puțin șapte țări europene.

Parlamentul a început procedura de demitere a Procurorului General

Parlamentul Republicii Moldova a susținut cu 56 de voturi Hotărârea cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de procuror general a lui Eduard Harunjen. Documentul a fost elaborat și votat de deputații din coaliția majoritară PSRM – ACUM.

Potrivit deputaților, Harunjen nu a întrunit condiția prevăzută de Legea cu privire șa Procuratură atunci când a fost numit în funcția de procuror general.

Parlamentarii au constatat că, înainte de a fi numit procuror general, Harunjen a fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor, lucru interzis de lege care spune că pentru funcția de procuror general poate candida persoana care, în ultimele șase luni, NU a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Parlamentarii au constat că, înainte de a fi numit în funcția de procuror general, Eduard Harunjen timp de nouă luni a fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor, fapt ce încalcă prevederile legii. Potrivit CV-ului său, Harunjen a exercitat din iulie 2015 funcția de prim-adjunct al procurorului general, iar după demisia lui Corneliu Gurin, în data de 26 februarie 2016, a preluat funcția de procuror general interimar. Deputații au constatat că, potrivit Legii cu privire la Procuratură, Harunjen a fost, de drept, din februarie 2016, de la începerea exercitării interimatului funcției de procuror general până la numirea sa în funcția de procuror general, membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Va fi sau nu viitorul Procuror General cetățean al Republicii Moldova: Ce spune Guvernul>>>

Harunjen a fost numit în funcţia de procuror general prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 8 decembrie 2016.

Prin decizia sa, Parlamentul îi recomandă președintelui țării, Igor Dodon, să emită ”decretul privind constatarea încetării raporturilor de serviciu în circumstanțe ce nu depind de voința părților în privința procurorului general, Eduard Harunjen, în legătură cu încălcarea condiției prevăzute la articolul 17, alineat 1, litera e) din Legea cu privire la Procuratură”.

Totodată, hotărârea Parlamentului va fi remisă și Consiliului Superior al Procurorilor.

406
Tagurile:
mesaj, demisie, Eduard Harunjen, Procurorul General, Andrei Năstase
Tematic
Urmează demiterea procurorului general Harunjen? – Declarațiile Maiei Sandu - Video
Deputații se întrunesc în ședință: Vor să-l demită pe Harunjen


Загрузка...