Vizita la Bruxelles a Prim-ministrului Maia Sandu

Maia Sandu, la Bruxelles: Deblocarea asistenței financiare de către UE

337
Vizita la Bruxelles a prim-ministrului Maia Sandu a continuat cu întrevederi importante și discuții de consolidare a dialogului și cooperării dintre UE și Republica Moldova în beneficiul cetățenilor noștri, anunță serviciul de presă al Guvernului.

CHIȘINĂU, 4 iul - Sputnik. Ultimele evoluții comerciale înregistrate în cadrul Acordului Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) au fost discutate astăzi, la Bruxelles de prim-ministrul Maia Sandu și Comisarul European pentru Comerț, Cecilia Malmström.

Revizuirea contingentelor tarifare în cadrul Acordului Zonei de Liber Schimb

Obiectivul principal al reuniunii a fost evaluarea reformelor în sectorul economic, inclusiv consolidarea zonei de liber schimb dintre UE și Moldova. A fost remarcat faptul că, în doar 5 ani de la implementare a ZLSAC, exporturile către UE au cunoscut o tendință pozitivă, piața UE reprezentând aproximativ 70% din exporturile totale ale Republicii Moldova. Totodată, în anul 2018 importurile din UE au constituit circa 50%, comunitatea europeană devenind principalul partener comercial al țării noastre.

De asemenea, în cadrul discuțiilor, oficialii au stabilit prioritățile pentru perioada următoare, în vederea beneficierii la maximum de potențialul oferit de ZLSAC. În acest sens, părțile au decis continuarea dialogului privind revizuirea contingentelor tarifare, înregistrarea progreselor privind regimul sanitar și fitosanitar (SPS), dar și extinderea dreptului de export pentru o gamă mai largă de produse moldovenești de origine animală pe piața europeană, precum și a numărului de companii autohtone cu potențial de export în UE.

La rândul său, Comisarul Cecilia Malmström a reiterat disponibilitatea UE de a oferi sprijin financiar și tehnic în vederea realizării obiectivelor asumate de Republica Moldova în cadrul acordului ZLSAC.

Amintim că premierul Maia Sandu se află într-o vizită oficială la Bruxelles și în cursul zilei de ieri a avut întrevederi oficiale cu comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, președintele Consiliului European, Donald Tusk, vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, directorul general al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate, Christian Danielsson, și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Condițiile și pașii necesari ce ar urma să fie întreprinși pentru deblocarea asistenței financiare

Principalul subiect al discuției dintre premierul Maia Sandu și directorul general al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate, Christian Danielsson, a vizat condițiile și pașii necesari ce ar urma să fie întreprinși pentru deblocarea asistenței financiare.

La întrevedere a fost discutată și cooperarea sectorială în materie de asistență prevăzută țării. Directorul general Christian Danielsson şi-a arătat susţinerea clară de a acorda Republicii Moldova asistența necesară în promovarea agendei proeuropene și a remarcat voința politică a noului Guvern de la Chișinău pentru implementarea reformelor în beneficiul cetățenilor. Premierul Maia Sandu a subliniat importanța asistenței Uniunii Europene pentru a repune pe făgașul normalității procesul de reforme prevăzute de agenda europeană.

La NATO: Fostul regim a transformat Moldova într-o zonă gri între Est și Vest, prin scheme de corupție și spălări de bani

Întrevederea dintre prim-ministrul Maia Sandu și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a axat pe procesul de transformare a țării noastre dintr-o zonă gri între Est și Vest, creată de fostul regim prin scheme de corupție și spălări de bani, într-un stat democratic care asigură securitatea cetățenilor săi și stabilitatea în regiune.

Vizita la Bruxelles a Prim-ministrului Maia Sandu
© Photo : Direcţia comunicare și protocol Guvernul Republicii Moldova
Vizita la Bruxelles a Prim-ministrului Maia Sandu

Premierul Maia Sandu a menționat că Republica Moldova a beneficiat în urma programelor și mecanismelor de cooperare cu NATO, mai ales privind reformarea domeniului de apărare.

„Republica Moldova apreciază și prețuiește dialogul productiv și extrem de util, precum și cooperarea dintre NATO și Republica Moldova. Suntem interesați de expertiza, experiența și sprijinul NATO în implementarea reformelor democratice și modernizarea sectorului apărării naționale pentru a face față provocărilor lumii de astăzi.”, a adăugat Maia Sandu. 

La întrevedere s-a discutat și despre continuarea sprijinului oferit de NATO prin intermediului Fondului de Sprijin al Parteneriatului pentru Pace și programului Știință pentru Pace și Securitate, mai ales în sectoare precum distrugerea pesticidelor, dezvoltarea capacităților de apărare cibernetică și securitate informațională, protecția împotriva armelor chimice, biologie și multe alte proiecte non-militare în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

Întrevederile s-au încheiat cu discuțiile dintre premierul Maia Sandu și comisarul pentru Afaceri Economice și Financiare, Impozitare și Vamă, Pierre Moscovici. Subiectul principal al întâlnirii a fost redeschiderea procesului de finanțare a Republicii Moldova după îndeplinirea condițiilor necesare. „Avem nevoie de sprijinul partenerilor europeni și vom depune toate eforturile pentru a implementa cât mai repede reformele instituționale, în baza Acordului de Asociere”.

337
Tagurile:
UE, deblocare, financiara, asistenta, Bruxelles, Maia Sandu


Загрузка...