Tiraspol

Actele de stare civilă eliberate cetățenilor din Transnistria, certificate la Chișinău

122
(reînnoit 12:23 30.05.2019)
Potrivit unei decizii de guvern, vor putea fi supuse certificării nașterea persoanei, decesul, stabilirea paternității, schimbarea numelui/prenumelui, căsătoria și divorțul.

CHIȘINĂU, 30 mai – Sputnik. Guvernul de la Chișinău a aprobat procedurile privind certificarea faptelor de stare civilă, produse și consemnate în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender. Potrivit Executivului, această decizie vine să completeze lista instrumentelor instituite de Guvern pentru a garanta drepturile și libertățile fundamentale ale locuitorilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Astfel vor putea fi supuse certificării nașterea persoanei, decesul, stabilirea paternității, schimbarea numelui/prenumelui, căsătoria și divorțul. Certificarea acestor fapte de stare civilă va putea fi realizată doar în condițiile în care producerea și consemnarea lor a avut loc în condiții similare celor prevăzute de legislația Republicii Moldova

Cetățenii cu domiciliu în acest teritoriu vor putea beneficia de acte de stare civilă eliberate de autoritățile constituționale, iar serviciile de resort vor fi prestate de subdiviziunile specializate ale Agenției Servicii Publice.

A fost, de asemenea, extins până la sfârșitul semestrului II al anului 2019 termenul de introducere a produselor petroliere prin punctul de trecere a frontierei „Novosaviţcaia-Cuciurgan”, cu asigurarea posibilității vămuirii acestor produse la postul vamal „Bender 2”. Acest termen poate fi sistat în cazul în care până la expirarea celor 6 luni va fi instituit controlul comun în acest punct.

Guvernul a mai prelungit până la 1 februarie 2020 perioada în care agenții economici și instituțiile din raioanele de est ale țării vor putea traversa punctele de trecere a frontierei de stat ,,Pervomaisc–Cuciurgan”, ,,Goianul Nou–Platonovo” și ,,Novosaviţcaia-Cuciurgan”, pentru efectuarea procedurilor de vămuire a mărfurilor, fără perceperea drepturilor de import sau export și fără aplicarea măsurilor de politică fiscal-economică, condiția fiind rămânerea mărfurilor respective în regiunea transnistreană.

OSCE salută decizia Guvernului de la Chișinău

Șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, a salutat decizia Guvernului Republicii Moldova de a adopta documentul Instrucțiunile privind certificarea faptelor de stare civilă produse și consemnate în localitățile din stânga Nistrului și în municipiul Bender.

”Prin adoptarea acestei decizii, Guvernul protejează drepturile omului în raport cu  persoanele care locuiesc în Transnistria. Eu apreciez înalt acest pas important”, a declarat Neukirch.

Șeful Misiunii a subliniat că noile proceduri vor contribui la îmbunătățirea accesului persoanelor la educație, asistență medicală și alte servicii vitale de bază și a reamintit că importanța recunoașterii legitimității aranjamentelor juridice, cum ar fi faptele de stare civilă, a fost subliniată în mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

”În cursul ultimelor săptămâni, Chișinăul și Tiraspolul au dat dovadă de leadership prin luarea deciziilor care au îmbunătățit situația oamenilor. Sunt convins că această măsură va consolida în continuare încrederea obținută în ultimii ani în procesul de reglementare transnistreană”, a spus Neukirch.

122
Tagurile:
Chișinău, Stare Civilă, Transnistria
Тема:
Guvernul Moldovei - știri de ultimă oră, proiecte, reforme (134)
Tematic
În Transnistria vor fi lansate noi proiecte umanitare
E oficial: Iată câți șoferi transnistreni și-au luat permis moldovenesc
Krasnoselski și Golubev au discutat despre asigurarea cu gaze a Transnistriei


Загрузка...