Первое заседание парламента 2019

Vor reuși Blocul ACUM și PSRM ajungă la un consens sau ne pregătim de anticipate?

209
(reînnoit 18:02 15.04.2019)
Încă o săptămâna de suspans? Unii analiști politici spun că lucrurile sunt demult decise.

CHIȘINĂU, 15 apr – Sputnik. Întrunirea dintre reprezentanții blocului ACUM și cei ai PSRM, de joi, 11 aprilie, care avea scopul de a clarifica lucrurile pe scena politică, a complicat și mai mult situația. Mai bine de o oră, cât au durat discuțiile, reprezentanții celor două tabere au insistat pe propriile poziții și s-au acuzat reciproc ori de câte ori a fost posibil.

sondaj

Vor ajunge Blocul ACUM și PSRM la un consens sau ne pregătim de anticipate?
  • Vor ajunge la un consens
    22.0% (13)
  • Vor fi alegeri anticipate
    66.1% (39)
  • Nu știu
    8.5% (5)
  • Nu mă interesează
    3.4% (2)
au votat: 59

Nici Consiliul Republican al PSRM nu a făcut prea multă lumină. După ședință, PSRM a anunțat că este dispus să negocieze cu Blocul ACUM formula unei viitoare guvernări și nu examinează posibilitatea unei coaliții cu Partidul Democrat.

Totuși, socialiștii au reiterat că nu vor accepta ideea unui guvern minoritar, așa cum insistă ACUM, și sunt gata să meargă la alegeri anticipate, în cazul în care nu se va ajunge la un numitor comun.

„Dacă nu o să le vină mintea, mergem la anticipate”, a spus şeful statului, Igor Dodon, după Consiliul Republican al PSRM.

De cealaltă parte, reprezentanții Blocului ACUM resping ideea unei coaliții cu socialiștii din motiv că cele două entități politice au „programe foarte diferite”.

Cert este că și Consiliul Politic al blocului ACUM se convoacă marți, 16 aprilie, în ședință pentru a examina propunerea Partidului Socialiștilor și a lua o decizie finală.

Între timp, tot mai mulți experți vorbesc despre alegeri anticipate, iar premierul Pavel Filip a declarant în cadrul unui interviu că, în cazul un eventual scrutin parlamentar anticipat, s-ar putea lua în calcul rezultatele referendumului din 24 februarie, la care cetățenii s-au pronunțat pentru micșorarea numărului de deputați de la 101 la 61. 

Când actorii politicii moldovenești vor lua o decizie definitivă în această situație? - aceasta este întrebarea pe care ne-am propus să o adresăm cititorilor noștri. Și ce credeți că va urma?

  • Vor ajunge Blocul ACUM și PSRM la un consens sau ne pregătim de anticipate?

Vor ajunge la consens

Vor fi alegeri anticipate

Nu știu

Nu mă interesează

Amintim că reprezentanții Blocului ACUM vor susținerea socialiștilor pentru formarea unui Guvern minoritar și votarea unui șir de proiecte ce ar dezoligarhiza țara. Totodată, ACUM l-a înaintat pe Andrei Năstase la funcția de președinte al Parlamentului, iar pe Maiei Sandu, la cea de premier.

De cealaltă parte, PSRM vrea crearea unei majorități parlamentare și a unui Guvern functional, în cadrul căruia lor să le revină portofoliile de la Interne, Externe, Apărare și Reintegrare. Funcția de președinte al Parlamentului este o altă revendicarea de-a socialiștilor, care mai doresc și revenirea la competențele președintelui țării de până în data de 1 octombrie 2016.

209
Tematic
Decis: Coaliția PSRM – Blocul ACUM nu va fi
Dialogul dintre PSRM și blocul ACUM, un eșec: Ce a scos la iveală întrunirea de joi
Opinie: Dialogul dintre PSRM și blocul ACUM - Lucrurile s-au complicat și mai mult


Загрузка...