Liderii PD și PSRM, față în față cu Igor Dodon

Poziția președintelui Dodon: Parlamentul ar putea fi dizolvat

181
(reînnoit 11:13 10.04.2019)
Șeful statului, Igor Dodon, a declarat că în cazul în care aleșii poporului nu vor începe să muncească, vor rămâne fără mandatele de deputat.

CHIȘINĂU, 10 apr  - Sputnik. Președintele Moldovei, Igor Dodon, nu exclude faptul ca noul Parlament ar putea să fie dizolvat. Acest lucru a fost declarat în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune NTV.

El a subliniat că socialiștii nu au frică de anticipate. Potrivit lui, nimeni nu poate să dea indicații partidelor cu cine să poarte negocieri în vederea formării unei coaliții.

Dodon este de părere că deputații vor accepta mai ușor un compromis odată cu expirarea termenelor, însă în cazul în care deputații nu vor începe să muncească până la mijlocul lunii iunie, Dodon a avertizat că va dizolva Legislativul.

”Dacă până la jumătatea lunii iunie nu va fi adoptată nici o lege, dacă nu va fi ales spicherul Parlamentului, atunci aș putea dizolva Parlamentul”, a declarat Dodon.

Negocieri în vederea formării unei coaliții sunt purtate între trei forțe politice. Este vorba de PSRM (35 de mandate), care militează pentru îmbunătățirea relațiilor cu Federația Rusă, de PDM care controlează Executivul (30 de mandate) și Blocul ”ACUM” (26 de mandate).

181
Tagurile:
dizolvat, Parlament, Dodon
Тема:
Coaliție majoritară sau alegeri anticipate: Negocieri controversate între partide (24)
Tematic
Dodon, despre restabilirea parteneriatului strategic cu Rusia
Igor Dodon, față în față cu Oleg Vasnețov: Ce i-a spus președintele ambasadorului rus


Загрузка...