Maria Zaharova

Federația Rusă: Statele Unite se implică direct și cinic în politica internă a Moldovei

164
(reînnoit 17:10 28.03.2019)
Ministerul rus al Afacerilor Externe consideră că Washingtonul se implică direct și cinic în procesele politice interne din Republica Moldova, făcând trimitere la recenta scrisoare deschisă adresată deputaților moldoveni de către ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan.

CHIȘINĂU, 28 mart – Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei acuză Ambasada SUA la Chișinău de imixtiune în procesele politice din Republica Moldova, după ce ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, a expediat o scrisoare deschisă deputaților moldoveni, în care vine cu o serie de „recomandări” pentru viitoarea majoritate parlamentară și viitorul guvern.

Potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al MAE de la Moscova, Maria Zaharova, Washingtonul “se implică fără nicio jenă în acest proces”, prin intermediul ambasadorului SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, în perioada în care niciun partid politic moldovenesc nu a reușit să obțină o majoritate în noul Parlament, iar în țară are loc un proces complicat, dureros, de formare a unei coaliții de guvernare și a unui guvern.

“Scrisoarea deschisă făcută publică recent de Dereck J. Hogan, adresată parlamentarilor moldoveni, reprezintă un document care se deosebește prin directitudinea și cinismul său. Aici deja nu este vorba un “hightly likely”, ci de un dictat direct al SUA în Moldova. În scrisoare se afirmă pe față că singura cale a moldovenilor spre o viață mai bună este consolidarea relațiilor cu SUA și Europa, iar toate problemele pot fi rezolvate doar printr-o “revenire la valorile occidentale””, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE de la Moscova, Maria Zaharova, în cadrul briefingului de astăzi.

“Aici nu e totul. În adresare, care arată mai mult ca o instrucțiune, se descrie în detaliu ce reforme interne și cum trebuie să fie realizate de statul moldovenesc și societatea moldovenească, cum trebuie să fie consolidată securitatea cibernetică, înăsprit controlul asupra companiilor străine care încearcă să influențeze infrastructura importantă, diversificarea surselor energetice. Adică, întregul arsenal de rețete și instrumente pe care SUA le utilizează pentru realizarea scopurilor lor”, a declarat Zaharova.

Totodată, diplomația rusă menționează că exact așa cum s-a întâmplat cândva în Ucraina, “Moldova este împinsă prin amenințări și șantaj spre așa-numita “unica opțiune corectă”, fiind ignorate opiniile unei mari majorități a alegătorilor moldoveni”.

„Am observat după exemplul statului vecin ce consecințe poate avea o astfel de politică, în condițiile unei societăți civile divizate. Se pare că Washingtonul nu a tras nicio lecție de pe urma „euromaidanului”. Am vrea să credem că cel puțin Moldovei, luând în considerare experiența statului vecin, îi va fi pregătită o altă soartă, chiar dacă toate aparențele ne arată opusul”, conchide Zaharova.

Ce a recomandat ambasadorul SUA viitorului Guvern de la Chișinău

Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, s-a adresat cu o scrisoare deschisă parlamentarelor moldoveni în care îi îndeamnă “să facă o muncă cu adevărat dificilă: formarea unui Guvern care să îmbunătățească viața fiecărui cetățean al Republicii Moldova”.

În adresarea sa, diplomatul american recomandă viitorului Guvern “să își demonstreze angajamentul față de aceste reforme prin luarea măsurilor necesare pentru a reporni programele de creditare cu FMI și Banca Mondială, precum și a redobândi accesul la asistența macrofinanciară a UE”.

„Aceste programe trimit semnale către investitorii internaționali că Moldova merge pe calea corectă, iar mai multe investiții străine vor crea mai multe locuri de muncă chiar aici acasă”, a declarat Dereck Hogan, menţionând că SUA aşteaptă să colaboreze cu Moldova pentru a o ajuta “să-și dezvolte capacitatea de a-și proteja frontierele recunoscute pe plan internațional și de a se apăra de amenințările moderne prin consolidarea sistemului de apărare cibernetică și înăsprirea controlului asupra companiilor străine care doresc să aibă influență asupra infrastructurii importante”. 

164
Tagurile:
declaratie, Maria Zaharova, SUA, Moldova, Rusia
Tematic
Maria Zaharova despre cine este perdant în războiul informațional
Maria Zaharova: Renunțarea la „Nord Stream-2” este o nebunie
Maria Zaharova a comentat atacurile lui Emmanuel Macron la adresa Sputnik
Zaharova: Rusia nu are niciun amestec în alegerile din Moldova
Zaharova a comentat amenințările lui Bolton privind situația din Venezuela


Загрузка...