Hungarian Prime Minister Viktor Orban gestures in Budapest, Hungary, Sunday, April 8, 2018

Partidul lui Orban, pe cale fie suspendat sau iasă din PPE

53
(reînnoit 17:52 20.03.2019)
Partidul ungar Fidesz, condus de premierul Viktor Orban este pe cale să părăsească cel mai mare grup politic european – PPE. Soarta acestuia se decide astăzi, 20 martie.

BUCUREȘTI, 20 mart – Sputnik. Partidul Fidesz, condus de premierul ungar, Viktor Orban, va părăsi rândurile Partidului Popular European (PPE), în cazul în care se va decide suspendarea calității de membru, potrivit reprezentantului și șeful oficiului premierului Ungariei, Gergely Gulyas.

"Este vorba și despre demnitatea Fidesz și a țării", a declarat Gulyas, adăugând că "Nu putem încheia un compromis care să ne limiteze libertatea și politica de respingere a migrației".

Potrivit lui, Fidesz consideră Europa creștină unul dintre cele mai importante obiective politice.

Soarta formațiunii ungare urmează să fie decisă astăzi, în cadrul reuniunii Biroului Politic al PPE la Bruxelles.

Pentru suspendarea calității de membru al partidului lui Orban, prin invocarea articolului 9 al statutului grupului european, s-a pronunțat candidatul popularilor pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, fiind susținut de liderul Uniunii Creștin-Democrate din Germania (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, și liderul Partidului Popular din Austria (ÖVP), cancelarul Sebastian Kurz.

Decizia Biroului Politic al PPE, ședința căruia a început la ora 15:00, ar urma să fie făcută publică astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, care este anunțată pentru ora 19:00 (ora locală).

53
Tagurile:
suspendat, PPE, Victor Orban


Загрузка...