Vladimir Putin, fotografie de arhivă

Putin va discuta cu Netanyahu situația din Orientul Apropiat

89
(reînnoit 10:41 27.02.2019)
Vizita lui Netanyahu la Moscova, precedată de câteva runde de consultări ale Ministerelor Apărării celor două țări, era prevăzută inițial pentru 21 februarie, însă a fost amânată la rugămintea părții israeliene, fiind invocat programul încărcat al premierului în legătură cu pregătirile pentru alegerile din aprilie.

CHIȘINĂU, 27 feb – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va purta negocieri cu prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, în cadrul cărora va fi discutată situația din Orientul Apropiat, informează RIA Novosti.

„Este preconizată discutarea problemelor actuale ale cooperării bilaterale, în primul rând în sferele comercial-economică și umanitară, precum și un schimb de opinii privind situația actuală în Orientul Apropiat, inclusiv problematica reglementării conflictului palestinian-izraelian și situația din Siria”, comunică serviciul de presă al Kremlinului.

În ajunul vizitei, Netanyahu a declarat că statul israelian va continua să acționeze „atât cât va fi necesar” pentru a stopa încercările Iranului de a-și consolida pozițiile militare în Siria. Premierul israelian a comunicat că intenționează să pună tema iraniană pe primul plan în negocierile de la Moscova, precum și să discute cu conducerea Rusiei despre perfecționarea sistemului de „deconflictizare” care este considerat de israelieni drept chezășie a libertății de acțiune în Siria.

„Am un mesaj clar către regimul iranian, care vrea să nimicească Israelul. Israelul va continua să acționeze atât cât va fi necesar pentru a stopa intensificarea prezenței militare iraniene în Siria”, a spus Netanyahu la ședința Cabinetului.

Potrivit prim-ministrului, viitoarele întrevederi de la Moscova au o mare importanță pentru Israel și forțele sale armate.  

„Totodată, vom discuta consolidarea mecanismului de coordonare între Armata Apărării a Israelului și militarii ruși, în vederea menținerii stabilității și prevenirii unor disensiuni inutile în regiune”, a spus Netanyahu.

Reglarea mecanismului și a procedurilor de interacțiune, utilizate de către militarii ruși și israelieni pentru a evita ciocnirile militare întâmplătoare și alte incidente, a devenit deosebit de actuală după prăbușirea avionului IL-20 al Forțelor Aeriene și Spațiale ale Federației Ruse care, pe 17 septembrie 2018, a fost doborât întâmplător de către Apărarea Antiaeriană a Siriei în timpul respingerii atacului Forțelor Militare Aeriene ale Israelului.

Cu excepția discuției din noiembrie trecut în marja festivităților de la Paris consacrate împlinirii a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, vizita lui Netanyahu la Moscova va fi prima întrevedere tête-à-tête cu Putin de după catastrofa aviatică. Moscova susține că responsabili de aceasta sunt israelienii, care însă nu-și recunosc vina.

Mecanismul „deconflictizării” acționează din toamna anului 2015. La baza acestuia stă linia de legătură operativă între baza militară aeriană Hmeimim din Siria și complexul izraelian de comandă și statul-major Kiria din Tel Aviv.

Situația privind conflictul palestinian–israelian rămâne complicată

În cadrul procesului de reglementare pașnică cu Israelul, care în momentul de față este stopat, palestinienii cer ca viitoarele frontiere care separă cele două state suverane să treacă pe liniile de demarcație care au existat până la războiul de șase zile din 1967, cu un posibil schimb de teritorii. Ei speră să-și formeze statul pe malul vestic al râului Iordan și în sectorul Gaza, iar Ierusalimul de Est să devină capitală.

Israelul refuză să revină la frontierele de până la 1967 și, cu atât mai mult, nu doresc să împartă cu arabii orașul Ierusalim care deja a fost declarat capitala sa veșnică și indivizibilă.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

89
Tagurile:
Moscova, negocieri, Vladimir Putin, Benjamin Netanyahu
Tematic
Erdogan: Trump trebuie să-și respecte promisiunea de a retrage trupele SUA din Siria
Serghei Lavrov: Statele Unite ale Americii își propun divizarea Siriei


Загрузка...