Parlament

Schimbări în Parlament cinci deputați noi și-au primit astăzi mandatele

253
(reînnoit 13:41 18.01.2019)
Curtea Constituţională a validat astăzi, 18 ianuarie, mandatele a cinci noi deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 18 ian – Sputnik. Curtea Constituţională i-a declarat aleși în calitate de deputați, cu validarea mandatului, pe Pavel Ianeț, Eleonora Graur, Gheorghe Brașovschi, pe lista Partidului Democrat din Moldova, și pe Ivan Filimon și Ghenadie Morcov, pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

În conformitate cu prevederile articolului 62 din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislaţiei electorale. De asemenea, potrivit Constituţiei, deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Mandatul Parlamentului de legislatura a XX-a a expirat la 30 noiembrie 2018. Conform prevederilor Constituției, mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă, Parlamentul poate adopta legi ordinare, hotărâri, poate organiza audieri, consultări și efectua control parlamentar.

Pe data de 24 februarie 2019, în Moldova vor fi organizate alegerile parlamentare ordinare. Din 2019, scrutinul parlamentar va fi organizat în baza unui sistem mixt: proporțional și majoritar – într-o circumscripție națională și în circumscripții uninominale. În circumscripția națională se aleg 50 de deputați în baza votului reprezentării proporționale. În circumscripțiile uninominale se aleg 51 de deputați în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripție.

253
Tagurile:
cec, deputati, Parlament
Tematic
Parlamentul în cifre: Cum au lucrat deputații în comisiile permanente
Un deputat ar putea fi numit de colegi într-o funcție de demnitate publică
Câtă inspirație legislativă au avut deputații în patru ani de mandat


Загрузка...