Parlament

Ultima oră: O comisie din Parlament, în ședință se decide viitoarea conducere la ANRE

302
Când va fi aleasă noua conducere la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Comisia economie, buget și finanțe se întrunește în ședință.

CHIȘINĂU, 14 ian – Sputnik. Comisia parlamentară economie, buget și finanțe se întrunește marți, 15 ianuarie, în prima ședință din acest an. Membrii comisiei urmează să examineze dosarele depuse pentru concursul public privind selectarea candidaţi lor la două funcţii de Director al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică şi să aprobe Decizia privind candidaţii admişi la concurs. Ședința comisiei va fi publică. Informația a fost oferită pentru Sputnik de responsabilii de la Direcția de comunicare a Parlamentului.

”Comisia va examina dosarele depuse până pe data de 3 ianuarie, pentru a vedea dacă au fost întrunite toate cerințele pentru ca persoanele care au depus dosarele să fie admise la concurs”, au declarat pentru Sputnik responsabilii din Parlament.

Epopeea alegerii unei noi conduceri la ANRE abia începe

Săptămâna aceasta se încheie perioada în care candidații la alte trei funcții de Director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pot depune dosarele pentru a participa la concurs.

Procedura de desfășurare a concursului este stabilită în Regulamentul privind procedura de organizare şi desfăşurare a concursului public pentru selectarea candidaţilor la funcţiile de Director al Consiliului de Administraţie al ANRE. Concursul va fi organizat de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe.

Candidaţii pot depune dosarele complete la Comisia  economie, buget și finanțe până pe data de 16 ianuarie, între orele 08:00-17:00. Dosarele depuse după termenul-limită nu vor fi preluate.

La sfârșitul anului trecut toți cei cinci membri ai Consiliului de Administrație al ANRE au demisionat din funcție. Demisiile acestora au fost aprobate de Parlament. La mijlocul lui decembrie, directorul general al ANRE, Tudor Copaci, împreună cu alți doi directori ANRE, Sergiu Ciobanu și Octavian Lungu, au demisionat. Potrivit hotărârii Parlamentului, în toate cele trei cazuri, demisia intră în vigoare din data de 1 martie 2019.

La sfârșitul lunii noiembrie, alți doi directori ai Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și-au dat demisia. Este vorba despre Ghenadie Pârțu și Iurie Onică.

Ghenadie Pârțu și Iurie Onică au fost numiți în funcția de directori ai ANRE în luna iulie 2013. Sergiu Ciobanu și Octavian Lungu – în ianuarie 2014, iar Tudor Copaci – în martie 2017.

Potrivit Legii cu privire la energetică, Agenţia este condusă de un Consiliu de Administraţie format din 5 directori care exercită funcţii de demnitate publică. Toți directorii au invocat în cererile sale de demisie motive personale. Membrii ai Consiliului de Administrație al ANRE sunt numiți de Parlament pe o perioadă de șase ani.

Cum sunt numiți în funcție directorii ANRE

Directorii Consiliului de Administraţie sunt numiţi în funcţie de către Parlament, pe bază de concurs. Concursul de selectare a directorilor se organizează de către comisia parlamentară de profil şi se desfăşoară în mod public. Pentru participare la ședințele comisiei, în calitate de membri observatori fără drept de vot, pot fi invitați reprezentanți ai Guvernului, mediului academic de profil, Secretariatului Comunității Energetice, Delegației Uniunii Europene și experți în domeniul energeticii care își desfășoară activitatea pe plan național și internațional.

După evaluare, comisia parlamentară de profil propune Parlamentului candidații desemnați.

Parlamentul, la propunerea Președintelui Parlamentului, învesteşte în funcţia de director general unul dintre directorii Consiliului de Administraţie aflaţi în exerciţiu sau selectaţi prin concursul respectiv, ținând cont de experienţa acestora în sectoarele reglementate de Agenţie şi în funcţia de conducere. Învestirea directorului în exerciţiu în funcţia de director general nu prelungeşte durata mandatului acestuia, iar după învestire directorul Consiliului de Administraţie exercită atribuţiile de director general până la încetarea mandatului de director.

Mandatul de director al Consiliului de administraţie încetează în cazul demisiei, revocării, expirării mandatului sau al decesului. Directorul se revocă de Parlament în caz de pierdere a cetăţeniei Republicii Moldova; imposibilitate a exercitării funcţiei, din motive de sănătate, pe o durată mai mare de 6 luni consecutive;  alegere sau numire în altă funcţie; condamnare pentru comiterea infracţiunilor cu intenţie şi/sau condamnare la privaţiune de libertate, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată sau rămânere definitivă a actului de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate.

Parlamentul continuă căutările

Comisia parlamentară economie, buget şi finanţe a anunţat, la începutul lui decembrie, concurs pentru selectarea candidaţilor la două funcţii vacante de director al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Este vorba despre posturile rămase vacante în urma demisiei lui Ghenadie Pârțu și Iurie Onica. Ulterior, la 14 decembrie, a anunțat concursul de selectare a candidaţilor la celelalte trei funcţii de Director al Consiliului de Administraţie al ANRE. În primul caz, termenul de depunere a dosarelor s-a încheiat la 3 ianuarie, iar în cel de-al doilea caz, se va încheia la 16 ianuarie.

La concurs pot participa persoanele care deţin cetăţenia Republicii Moldova; au studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic şi experienţă de lucru de cel puţin 10 ani în unul dintre domeniile menţionate, dintre care cel puţin 3 ani în funcţii de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de Agenția Naţională pentru Reglementare în Energetică; au o reputaţie ireproşabilă și capacitate deplină de exerciţiu; cunosc limbile română și engleză; nu sunt membri ai vreunui partid politic.

302
Tagurile:
concurs, conducere, Parlament, ANRE
Tematic
ANRE și Biroul Național de Statistică vor fi reorganizate: Iată ce a decis Guvernul
ANRE a rămas fără doi șefi. Care sunt motivele plecării lor din funcție
Igor Dodon

Vizită la Moscova: Agenda discuțiilor lui Dodon cu oficiali din Rusia

39
(reînnoit 11:32 04.08.2020)
Șeful statului a informat că, printre alte chestiuni, intenționează să discute despre reluarea negocierilor cu Rusia privind obținerea împrumutului de 200 de milioane de euro.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Președintele Moldovei, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru la Moscova unde urmează să aibă o serie de întrevederi cu mai mulți oficiali ruși.

Șeful statului intenționează să discute chestiuni ce țin de aprofundarea cooperării moldo-ruse în toate domeniile de interes reciproc.

”Planific să discut cooperarea în domeniul economic, facilitarea exportului mărfurilor noastre pe piața rusă, reluarea negocierilor cu Federația Rusă în privința creditului de circa 200 de milioane de euro, posibilitățile de susținere a diasporei moldovenești în Federația Rusă și altele”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Vineri, 31 iulie, Guvernul Moldovei a decis reluarea negocierilor privind acordarea împrumutului în valoare de 200 de milioane de euro din partea Federației Ruse.

Viceprim-ministrul, ministru al Finanțelor, Serghei Pușcuța, a declarat atunci că la data de 23 iunie 2020, Ministerul Finanțelor al Federației Ruse a confirmat disponibilitatea de a relua consultările bilaterale pentru oferirea unui împrumut financiar de stat Guvernului Republicii Moldova, în sumă de 200 milioane de euro. ”Voi aminti că în legea bugetului de stat pentru anul 2020, suma împrumutului de 200 de milioane de euro este prevăzută ca sumă de finanțare a deficitului bugetar”, a declarat Pușcuța.

În ce constă problema acordării crediului

Anterior, Guvernul Chicu a ajuns la o înțelegere cu Rusia privind acordarea unui credit în valoare de 200 de milioane de euro cu dobândă de 2% anual, pe un termen de 10 ani. Prima tranșă de 100 de milioane de euro trebuia să fie transferată în timp de 30 de zile din data intrării în vigoare a Legii privind ratificarea acordului cu Rusia. Creditul oferit trebuia să fie cheltuit parțial la acoperirea deficitului bugetar, care în 2020 constituie aproximativ 16 miliarde de lei.

Însă în data de șapte mai, magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțional acordul de împrumut în valoare de 200 de milioane de euro dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Sesizarea a fost depusă la CC de către de deputatul din grupul parlamentar PRO Moldova Sergiu Sîrbu. Mai multe prevederi ale respectivei legi au fost contestate și de deputații din PAS și PPPDA. 

Decizia Curții Constituționale de a recunoaște drept neconstituțional Acordul privind acordarea unui împrumut Chișinăului, în Rusia a fost considerată drept una politizată.

”Această decizie provoacă nedumerire și regret. Nedumerire pentru că, în primul rând, partea moldoveană a solicitat un împrumut, Rusia nu a impus nimic nimănui. Și, în al doilea rând, negocierile privind acordul au fost desfășurate în mod deschis și transparent, începând din noiembrie 2019. Acestea au fost mediatizate de mass-media din Moldova. Din anumite motive, nimeni nu a pus problema constituționalității negocierilor”, a declarat vicepremierul rus de externe, Andrei Rudenko.

Pe 25 iunie, în urma unei întâlniri cu șeful adjunct al Administrației Prezidențiale a Rusiei, reprezentantul special al președintelui rus pentru dezvoltarea comerțului și relațiilor economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak, la Moscova, președintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat că Chișinăul și Moscova vor relua negocierile privind acordarea unui împrumut de 200 de milioane de euro.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

39
Tagurile:
Credit, Moscova, Dodon
Tematic
Rusia va susține exportul moldovenesc și va relua negocierile cu privire la credit
Negocierile cu Federația Rusă privind împrumutul de 200 de milioane de euro vor fi reluate


Загрузка...
Триумфальная арка

Expert: În Constituția Moldovei se ascunde o adevărată bombă cu ceas

197
(reînnoit 19:39 03.08.2020)
Politologul Boris Șapovalov a explicat în Studioul Radio Sputnik Moldova, ce crede el despre inițiativa președintelui Moldovei, Igor Dodon, privind amendarea Constituției.

Recent, șeful statului a propus eliminarea din Constituția Moldovei a unei clauze care ar putea duce la lichidarea statalității. Este vorba de "Articolul 142. Limitele revizuirii (1) Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, care pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale”.

Politologul Boris Șapovalov a declarat în Studioul Radio Sputnik Moldova că acest articol din Legea Fundamentală într-adevăr conține o cale posibilă de lichidare a Moldovei ca stat.

”Sunt de acord cu președintele. Acest articol ne duce la gândul că abolirea statului moldovean este posibilă, în ceea ce privește aderarea acestuia la un alt stat. În 1994, am pus în Constituție o bombă cu ceas împotriva statului, suveranității și independenței”, a declarat politologul.

Expertul se arată convins că, în cazul unei propagande eficace în rândul maselor, populația ar putea vota în viitor pentru lichidarea statalității.

"Disputele istorice privind limba și originea sunt lucruri artificiale care pun inconștient un mare semn de întrebare în rândul generației tinere. Avem nevoie într-adevăr de statul Republica Moldova? Deci să investim bani străini și peste 5 ani vom desființa Moldova printr-un referendum”, a explicat Șapovalov.

În același timp, politologul este sigur că nu este necesar să se caute motivele repulsiei oamenilor față de stat și dispariția patriotismului în nivelul scăzut de trai, corupție și lipsă de perspective. În opinia sa, aceste probleme ar trebui rezolvate fără ca Moldova să dispară de pe harta politică a lumii.

"Dacă în vreo țară sau regiune există probleme de ordin economic și cu nivelul de trai, atunci nimeni nu rupe districtele și regiunile. Există granițe teritoriale clar delimitate și recunoscute, suntem un stat care face parte din ONU. Trebuie să rezolvăm problemele, în loc să rupem bucăți din stat sau chiar să-l îngropăm definitiv”, a remarcat interlocutorul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

197
Tagurile:
expert, constituție, Dodon
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii
Tematic
Igor Dodon, despre Constituție: Unele articole trebuie redactate și concretizate
Trebuie sau nu să fie amendată Constituția – Iată ce spune președintele Dodon
O nouă Constituție sau cea veche modificată: Ce spune un fost președinte al Înaltei Curți


Загрузка...
gheretă

Ceban a avut o întâlnire cu administratorii gheretelor din Capitală: Despre ce au vorbit

0
(reînnoit 13:11 04.08.2020)
Primarul Ion Ceban a avut o întâlnire cu administratorii gheretelor din Capitală. Iată despre ce au discutat în cadrul ședinței.

CHIȘINĂU, 4 aug - Sputnik. Primarul Capitalei a avut o întrevedere cu mai mulți administratori de gherete la inițiativa unor consilieri municipali. Ion Ceban le-a comuniat acestora că se admite amplasarea gheretelor în limita prevăzută de dispoziția semnată pentru perioada estivală.

”I-am ascultat și am comunicat că nu se mai admite amplasarea mai multor unități decât prevede dispoziția semnată pentru perioada estivală”, a scris Ion Ceban pe Facebook. 

Referitor la celelalte scheme de amplasare, Ion Ceban le-a comunicat administratorilor că, după ce a fost aprobat conceptul privind comerțul stradal, regulamentul a fost făcut public, iar în data de 13 august vor avea loc primele dezbateri publice cu privire la îmbunătățirea documentului. Atunci vor putea fi făcute propuneri de către cei interesați de îmbunătățirea regulamentului.

Noul regulament stabilește modul de organizare și de desfășurare a licitațiilor pentru obținerea dreptului de a încheia un contract privind amplasarea unității de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului Chișinău, condițiile de participare la licitații, de achitare a costului bunului adjudecat și modul de amplasare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Ion Ceban
Tematic
O gheretă în care se vindeau băuturi alcoolice a fost luată pe sus la propriu: Video


Загрузка...