Vladimir Putin

Putin, despre înțelegerile la care s-a ajuns la ședinței Consiliului Suprem Economic UEEA

92
(reînnoit 17:48 06.12.2018)
Președintele Federației Ruse a declarat că a fost coordonat programul creării în cadrul UEEA a unei piețe comune a gazelor, petrolului și produselor petroliere.

CHIȘINĂU, 6 dec – Sputnik. La ședința Consiliului Suprem Economic al Uniunii Economice Eurasiatice a fost coordonat un program de amploare privind crearea pieței comine a gazelor, petrolului și produselor petroliere în cadrul UEEA, a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, informează RIA Novosti.

„Au fost examinate problemele cooperării în domeniile cheie ale țărilor noastre. A fost coordonat programul creării unei piețe comine a gazelor, petrolului și produselor petroliere”, a declarat Putin la ședința extinsă a Consiliului Suprem al UEEA.

Liderul rus a menționat că, la încheierea ședinței, părțile urmează să adopte de asemenea declarația privind integrarea în cadrul UEE în care sunt reflectate direcțiile prioritare ale colaborării ulterioare.

Putin a menționat totodată că liderii țărilor UEEA au discutat despre stabilirea unei interacțiuni strânse în explorarea spațiului cosmic, acordarea serviciilor de lansare a aparatelor de zbor suborbital și asigurarea comunicațiilor prin satelit.

Următoarea ședință a Consiliului Suprem Economic al UEEA va avea loc în luna mai 2019, la Astana.

Ce este UEEA

Uniunea Economică Eurasiatică a fost creată în baza Uniunii Vamale dintre Rusia, Kazahstan, Belarus și a Spațiului Economic Unic. Este o organizație internațională regională de integrare economică.

Igor Dodon
© Sputnik / Евгения Новоженина

Acordul de creare a UEEA a fost semnat pe președinții Rusiei, Belarusului și Kazahstanului, pe 29 mai 2014, la Astana. Acordul a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2015, tot atunci fiind lansată activitatea Uniunii. Armenia a aderat la UEEA pe 2 ianuarie 2015, iar pe 12 august 2015 s-a alăturat și Kirghizia. În luna mai anul curent, Moldova a obținut statutul de observator în cadrul UEEA.

UEEA este una dintre cele mai mari uniuni economice, cu peste 183 milioane de consumatori. Funcționează în baza normelor universale și a principiilor OMC. A fost creată o piață comună, cu circulația liberă a mărfurilor, capitalurilor și forței de muncă.

92
Tagurile:
UEE, Putin
Tematic
Vladimir Putin se întâlnește cu liderii Uniunii Economice Eurasiatice la Consiliul Suprem
De ce Moldova are nevoie de Uniunea Economică Eurasiatică


Загрузка...