Întrevederea președintelui Rusiei, V. Putin, cu președintele Moldovei, I. Dodon

Dodon a discutat cu Putin problema transnistreană

128
(reînnoit 13:42 05.11.2018)
La încheierea vizitei oficiale la Moscova, liderul moldovean a discutat cu președintele Federației Ruse mai multe probleme, inclusiv cea a Transnistriei.

CHIȘINĂU, 5 nov – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că următoarea întâlnire cu liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, va avea loc până la sfârșitul anului curent.

Luni, în cadrul conferinței de presă cu privire la rezultatele vizitei sale oficiale la Moscova, Dodon a spus că a discutat cu liderul rus, Vladimir Putin, un număr mare de probleme referitoare la protecția socială, economie, energetică, sfera umanitară. Părțile au abordat și chestiunea Transnistriei, discutând despre deciziile importante care au fost luate în ultimele șase luni, precum și despre rezultatele discuțiilor cu liderul de la Tiraspol.

„Am discutat și despre viitoarea întâlnire cu domnul Krasnoselski care va avea loc în decembrie, așa cum am convenit la ultima întrevedere”, a spus Dodon.

Una dintre ultimele întrevederi dintre Dodon și Krasnoselski a avut loc pe 6 septembrie. Atunci părțile au discutat despre înțelegerile anterioare, importanța operațiunii de menținere a păcii și planurile pe viitor.

128
Tagurile:
problema transnistreană, Putin, Dodon
Tematic
Igor Dodon pregătește, în premieră, o declarație specială pentru Parlament
Dodon a spus când va prezenta Chișinăul o poziție unică în chestiunea transnistreană


Загрузка...