Andrian Candu

UE șantajează Moldova. Declarația incredibilă a lui Andrian Candu

329
Unii oficiali europeni sunt părtinitori atunci când vine vorba de Republica Moldova. Aceștia își permit să șantajeze cetățenii Republicii Moldova în interesul unui grup restrâns de la Chișinău. Urmăriți declarația făcută de Andrian Candu.

CHIȘINĂU, 12 oct – Sputnik. Unii deputați din Parlamentul European șantajează guvernarea de la Chișinău. Această declarație a fost făcută astăzi de la tribuna Parlamentului din Chișinău de șeful Legislativului, Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a dezvăluit aceste informații în timpul prezentării unui proiect de lege care prevede modificarea Constituției și care se referă la introducerea în Legea Supremă a prevederilor ce stabilesc vectorul de integrare europeană ca obiectiv strategic de dezvoltare a țării.

Andrian Candu le-a povestit, în premieră, deputaților cum a fost ”pus la zid„ de doi deputați din Parlamentul European, care i-au cerut majorității parlamentare să modifice Codul Electoral și să introducă turul doi la alegerile parlamentare în circumscripțiile uninominale.  

”În politică există și mult cinism. La ultima ședință cu deputații din Parlamentul European, care au vizitat Moldova, le-am oferit un prânz. La sfârșitul acelui prânz, doi eurodeputați s-au apropiat de mine și mi-au spus că ”noi o să vă dăm acea tranșă din ajutorul macrofinanciar, dacă voi veți schimba Codul Electoral și veți introduce turul doi la alegerile parlamentare”, a mărturisit președintele Parlamentului.

Adrian Candu a calificat aceste cereri din partea demnitarilor UE drept șantaj.

”Numele lor nu am să le dau. Este un comportament cinic”,  a declarat Candu. 

Proiectul cu privire la organizarea turului doi în circumscripțiile uninominale la alegerile parlamentare a fost prezentat la sfârșitul acestei veri de liberal-democrați. Potrivit legislației naționale, modificările la Codul Electoral nu se fac cu un an înainte de scrutin. Alegerile parlamentare în Republica Moldova vor avea loc pe data de 24 februarie 2019. 

329
Tagurile:
UE-Moldova, integrarea europeană, președintele Parlamentului Andrian Candu, Constituție, șantaj
Тема:
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (113)
Tematic
Andrian Candu vorbește despre anularea regimului liberalizat de vize cu UE
Regretul lui Andrian Candu: Ce nu a putut să facă Parlamentul, dar trebuia să o facă


Загрузка...